În miezul fiefului de dominație securitară și dependențe economice ale Rusiei și a celui economic și energetic dominat de China, SUA a intrat puternic în afacerile Asiei Centrale, cele cinci state denumite generic Stan-uri, vecine cu Rusia, China și Iran. Relevanța geopolitică a mișcării depășește relațiile economice și comerciale, accesul la resurse sau chiar deblocarea cvasi-monopolului chinez asupra metalelor rare: e vorba despre o pătrundere relevantă și scurt-circuitarea tuturor categoriilor de acorduri ale regiunii în chiar spațiul vecinilor direcți ai celor trei state considerate problematice pentru securitatea și reașezarea lumii secolului 21.
Marele Joc din Asia Centrală
Există un Mare Joc în Asia Centrală? Altădată aici era centrul de greutate al centurii energetice globale și al relației dintre statele producătoare de petrol și gaze și cele consumatoare majore atât în nord-vestul european cât și în sud-estul asiatic. O centură în formă de semilună care pornea din Rusia Oceanului Înghețat, coborând spre cea siberiană și mergând spre Golf, și de acolo spre Sahelul dintre strâmtoarea Bab el Mandeb și Sahara Occidentală, la Atlantic. Astăzi postura se menține, doar că Asia Centrală a dobândit valențe și atribute noi, în creștere ca valoare geopolitică față de ceea ce era odată raportul pe linia hidrocarburilor: astăzi noul petrol sunt metalele rare, după pornirea Chinei de a bloca exporturile celor 90% de resurse de acest fel pe care le controlează, tot așa cum conectivitatea și rutele alternative valorează echivalentul în aur, odată ce evită dușmanii și competitorii direcți, ba chiar subminează puternic proiectele lor – vezi Coridorul de Mijloc Asia-Caucaz-Europa în fața proiectelor chineze Belt and Road.
Astfel că devine cu atât mai importantă întâlnirea din 6 noiembrie a președintelui american Donald Trump, în Biroul Oval, cu președinții celor 5 state din Asia Centrală – Kazahstan, Uzbekistan, Tajikistan, Kârgâzstan și Turkmenistan – pentru prima dată în istorie, o perspectivă de negândit într-o administrație democratică sau una republican bazată pe valori, de tip neo - conservator. Pragmatismul, tranzacționismul și abordarea angajantă indiferent de sistemul de guvernare au determinat această premieră, cu reverberații și posibile efecte majore asupra reașezării lumii de mâine inclusiv pentru Europa, care are propriile abordări ale celor cinci state.
Dacă Xi Jinping i-a primit pe cei 5 în iunie pentru a-și potența proiectul Belt and Road de interconexiuni și infrastructură iar Putin i-a strâns pe toți în Tajikistan în octombrie, pentru exerciții militare, Trump a pus pe masă și a avansat propriile proiecte și noua Mare Strategie americană pentru regiuni, o variantă adaptată de instituțiile americane care pare a fi și prima mișcare strategică a lui Donald Trump din actualul mandat, cu valoare de întrebuințare multiplă în perspectiva anilor viitori: 12,4 miliarde de dolari acorduri comerciale, crearea coridorului Drumul Trump între Asia Centrală-Caucazul de Sud și Europa, pe linia statelor turcice moderat musulmane și competiția deschisă cu drumurile și căile ferate susținute de China.
Desigur, nimeni nu poate nega principalul motor al acțiunii lui Trump, care se referă la metalele rare și la recenta descoperire de către Kazahstan a unor rezerve proaspete care depășeșsc 20 milioane de tone de metale rare, regiunea întreagă reprezentând un izvor pentru ceva între 180 și 250 miliarde de dolari echivalent metale rare de extras în următorii 10 ani, materie primă pentru semiconductori, vehicule electrice, arme sofisticate sau sisteme de inteligență artificială. Iar acordul e menit să spargă condiționările Chinei, recent edulcorate prin înțelegerea din Coreea de Sud reprezentând amânarea cu un an a războiului economic tarife americane versus blocaje ale livrărilor de metale rare controlate de China, după restricțiile pentru 7 metale rare din aprilie și alte 5 din octombrie, între care rămân problematice și astăzi, după acord, Galliu și Germaniu.
Astfel, azi, la 10 ani de la lansarea formatului C5+1, între statele Asiei Centrale și Statele Unite, aceasta s-a transformat dintr-o formulă diplomatică într-o platformaă de competiție majoră între marile puteri cu influență în regiune, motiv pentru statele din regiune de a căuta noi rebalansări de influențe și dependențe între acestea și evitarea dominației ruse originare, a constrângerilor chineze ancombrante pentru o ieșire față de un actor global depărtat, care poate ajuta, alături de relațiile cu UE, la menținerea independenței și dezvoltării celor cinci. Desigur, nu e vorba despre o alegere, e greu de ieșit din controlul rus dat prin umbrella de Securitate sau din piața enormă chineză pentru resurse energetice, dar echilibrarea raportului a venit prin eliminarea constrângerilor post-sovietice și deschiderea Asiei Centrale dintr-o periferie spre centralitatea pe care o merită la nivelul intereselor americane prin rolul pivotal în bătălia pentru producerea de tehnologie de ultimă generație. Aici Statele Unite sunt ferite și recomandate de postura non-colonială și lipsa de interese date de proximitate pe care le exercită concomitant Rusia și China asupra regiunii.
Ambiguitatea morală și tranzacționismul lui Trump pentru profituri
Și pentru că vorbim despre bătălia pentru metale rare, trebuie să remarcăm aici o altă prioritate strategică a Americii lui Trump, obligată de funcționarea relațiilor comerciale actuale să găsească alternative dependențelor de competitorul său numărul unu, China. Și a făcut-o începând cu acordul pe metale rare cu Ucraina, în aprilie, pentru metale rare și litiu, în iunie cu Congo și Rwanda, după asigurarea încheierii păcii, prin acces la cel mai mare depozit de cobalt și tantal, valorificând din nou politica nouă de câștiguri pentru mediatorul conflictelor. Și în Groenlanda ținta erau cele 31 din 34 minerale critice considerate esențiale de către UE, care fusese motivul anunțurilor privind separarea de Danemarca și unificarea cu SUA. Asta în timp ce acordul semnat cu Australia din octombrie, pentru 3 miliarde de dolari lega direct cooperarea de Securitate de accesul la metalele rare. Au urmat Japonia și Coreea de Sud, Malaezia și Tailanda, cu aranjamente similare.
Dacă America a fost forțată de situația existentă și fereastra îngustă de oportunitate, de doar un an, să treacă la obținerea de metale rare pentru orice putea oferi, de la ajutoare, acces la piața americană și până la Securitate, e adevărat și nevoia de a depăși limitele morale ale cooperării cu autocrați, lideri care-și oprimă populația și folosesc pe larg represiunea, într-o formă de ambiguitate morală, o strategie de compromis care să permită ieșirea din constrângerile Chinei asupra lanțurilor de furnizori. Această strategie coerentă este apanajul lui Trump, pe care doar el ar fi putut să o pună în operă și să o accepte. Și asta pentru o producție cu un nivel ridicat de poluare. Dar și Uniunea Europeană a încercat propria strategie în relație cu Asia Centrală printr-un parteneriat strategic în cadrul summitului din Uzbekistan din aprilie, inclusiv un program de investiții de 13,8 miliarde de dolari.
Acordurile individuale sunt de asemenea relevante: Kazahstanul este cel mai mare funizor global de uraniu, cu exporturi de 40% din piață în 2024 și Uzbekistanul în top 5, ambele putând să înlocuiască cele 205 importuri americane din Rusia. Apoi compania americană Cove Kaz Capital Group va administra extracția și importul de tungsten pe bani guvernului kazah, preluând 70% din mina Kairakty de Sus a resurselor valorând 1,1 miliarde de dolari. SUA a suspendat tarifele de 25% pentru Kazahstan impuse la jumătatea lui 2025. În plus, în septembrie 2025, Kazahstanul a semnat un acord de 4,2 miliarde de dolari cu intreprinderea americană Wabtec pentru modernizarea flotei de locomotive și dezvoltarea coridoarelor regionale care leagă Asia Centrală de Europa prin Caucazul de Sud.
Uzbekistanul va investi mai mult de 100 miliarde de dolari în următorii 10 ani în sectoare cheie pentru Statele Unite, inclusiv minerale critice, piese de schimb pentru automobile și aviație. Din 2016 Uzbekistanul a făcut reforme, a liberalizat comerțul, a deschis piețele și a atras investiții străine după 25 de ani de izolare, vizând investiții americane de miliarde de dolari în parteneriatul de infrastructură cu firma Clack Rock și în schimburi extinse educaționale și profesionale cu SUA. Kârgâzstanul e interesat în investițiile în modernizarea hidrocentralelor Toktogul și Kambarata, fiind producător a 90% din energie din hidrocentrale și exportator regional, dar cu o tehnologie sovietică învechită și multiple întreruperi de curent electric.
Takjikistanul e interest de proiectele de Securitate, controlul frontierei și lupta antiteroristă, proiecte abandonate în ultimii ani, fiind vecin cu Afganistanul, cu o graniță de peste 1300 km, confruntat cu contrabanda și ISIS Khorasan. În plus, deține resurse importante de antimoniu, utilizat în baterii și semiconductori, dar și litiu și uraniu. Și aici barajul de la Rogun, pe râul Vakhsh, devine relevant pentru producția de energie electrică. Turkmenistanul era cel mai izolat dintre cele 5 state, cu politica sa de neutralitate strictă, livrând 80% din producția sa enormă de gaz în China. Își dorește reluarea susținerii conductei subacvatice transcaspice către Azerbaidjan și livrarea de gaz în Europa, dar și investiții în infrastructură și digitalizare în timp ce SUA își dorește rerutarea traficului internet printr-o rețea departe de controlul rus de acum.
Alegerile statelor Asiei Centrale: pragmatism și balansarea intereselor marilor puteri
Regiunea este una vastă și slab populată, potrivit criteriilor europene. Cu 84 milioane de oameni, deține depozite de uraniu, cupru, aur, metale rare și alte resurse strategice precum antimoniu și tungsten. Cât timp Rusia e absorbită în războiul de agresiune împotriva Ucrainei, statele au realizat din amenințările pe care le-au perceput că au nevoie de alternative. China a pus deja mâna deasupra lor și a comunicat Rusiei că nu sunt de atins, creând o formă de condominium. Rusia e supusă sancțiunilor, o altă modalitate de a produce bani ajutând-o să le ocolească, dar fără a implica marile firme de stat. Dar varianta propusă acum de americani e mai lucrativă și mai atrăgătoare, pe trei dimensiuni: minerale, conectivitate și securitate. Dar SUA are și alte profituri, vezi în primul rând acordul cu Boeing pentru 37 avioane noi, 15 numai în Kazahstan, restul în Tajikistan și Uzbekistan.
Desigur, competiția nu e ușoară. China e înrădăcinată în Asia Centrală la nivel economic și domină de la distanță prezența economică rusă. În plus, are o bază militară în Tajikistan, supraveghind frontiera sudică cu Afganistanul pentru a nu permite intrarea celulelor teroriste către regiune și, mai departe, în Xin Jiang, în zona uigură. Apoi prezența financiară e dominantă, cu proiecte de mai mult de 120 miliarde de dolari în întreaga regiune, dintre care 75 miliarde investite în rețele energetice, drumuri, infrastructură, logistică și producție manufacturieră. Numai în Kazahstan susține investiții de peste 66 miliarde de dolari, pentru perioade cu durată de viață a capacităților sale între 25 și 40 de ani, deci o durabilitate enormă.
Nici influența rusă, așa slabă, preocupată pe alte meridiane și absorbită de război, nu e de ignorat, odată ce milioane de cetățeni din zonă lucrează în Rusia și transmit remitențe ce susțin finanțele propriilor state, iar pregătirea structurilor de Securitate din regiune se face în continuare în Rusia, protocoalele de frontieră sunt învățate în Rusia, ca și formulele de distribuție a gazului sau vocabularul etnic și instituțional care vin tot din Rusia. Altfel e adevărat că cea mai vorbită limbă comună nu mai este rusa, ci engleza de computer, iar tânăra generație din toate aceste state nu mai învață rusa, ci limbile locale.
Prin sosirea lui Trump în regiune și noile acorduri, Statele Unite intră în această rivalitate și oferă statelor din regiune o alternativă, diversificare și un actor de echilibrare a intereselor în toate ariile, de la Securitate la resurse, investiții, dezvoltare și chiar acces la tehnolgie înaltă. Această ingerință este cu adevărat strategică și reală, chiar dacă pragmatismul local mergând până la cinism respectă regulile celui care oferă mai mult și constrânge mai puțin. Schimbarea politicilor externe americane de la valori, democrație, drepturile omului la avantaje economice, cu toată critica îndreptățită a organizațiilor globale care avertizează asupra efectelor secundare în regiune a unei asemenea abordări, care desfac limitările auto-impuse de mulți dintre autocrați, are meritul de a fi readus America în cărți și a-i fi deschis calea compensării unor deficite de acces la resurse critice asupra căreia nu s-a aplecat până astăzi.
Efectele secundare ale politicilor SUA în Asia Centrală: Kazahstanul intră în Acordurile Abraham
Un efect secundar al ultimelor evoluții și semnături date la Casa Albă de cei șase președinți din statele Asiei Centrale depășește însă accesul la resurse, mergând pe două direcții de geopolitică pură. Cea mai importantă și directă, insinuarea Americii în miezul Imperiului post-sovietic dorit de Rusia pentru a-și reface grandoarea și puterea de altădată. Refacerea fostului Imperiu Sovietic sub control rus este unul din planurile de readucere a Rusiei în prim plan și la masa celor două Mari Puteri, singurele rămase astăzi în prim plan. În plus, iată că o altă evoluție atrage atenția și subliniază planul major al Marii Strategii Americane: semnarea de către Kazahstan a Acordurilor Abraham, intrând în marea familie a statelor majoritar islamice care susțin pacea în Orientul Mijlociu dar, chiar dincolo de aceasta, intră în familia și structura globală nouă concepută de Statele Unite pentru a extinde formele de influență la nivel global. Biden avea comunitatea democrațiilor, admițând și democrații fragile sau incipiente, Trump a inventat Acordurile Abraham, sau mai degrabă le-a dat relevanță globală, de aliniere cu SUA, Israelul și interesele globale americane.
Astfel, Karzagstanul a anunțat că se va alătura Acordurilor Abraham, cele care marchează recunoașterea Israelului și sprijinul pentru pacea americană și acordul între Israel și națiunile sunnite. Jazahstanul are relații cu Israelul de mai bine de 33 de ani, dar e deja un salt calitativ dincolo de simbolism. A făcut-o și Marocul, deși are legături diplomatice cu Israelul din anii 90. Desigur, este o favoare și un element de captatio benevolentiae pentru Trump, dar e mai mult de atât, este extinderea acordurilor și alianțelor Americii cu statele arabe și islamice dincolo de Orientul Mijlociu, iată, în Asia Centrală, și relansează formatul ce conține Egiptul, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Maroc prin proiecte de cooperare în domenii precum comerțul, apărarea, sănătatea, energia, educația, tehnologia și turismul care implică statul Israel.
Practic America a găsit un nume pentru blocul său global, dincolo de relația arabo-israeliană, pe această bază. Desigur, un asemenea bloc e realist dacă chiar va exista pacea din Gaza și mai larg, dintre israelieni și palestinieni, extinzând influența geostratefică și economică în statele majoritar musulmane din Asia, Africa și Eurasia. Aceasta este miza, anunțată deja de cuprinderea în cadrul acordurilor de Pace de la Sharm El-Sheikh din Egipt, de la 13 octombrie, state precum Indonezia și Pakistan. Rolul inițial în stabilizarea regiunii și dividendele din implicarea în pacea regională prin acorduri regionale și globale sub amprenta Statelor Unite crează adevăratul bloc Abrahamic al SUA (și Israel).
Mai mult, odată cu intrarea Kazahstanului, și celelalte state turcice din Asia Centrală sunt îndemnate să se alăture, cu precădere Azerbaidajnul și Uzbekistanul care au deja relații solide și avantaje din relația cu Israelul, mai mult, care-și doresc îndepărtarea ușoară de Rusia și Iran și situarea mai aproape de SUA și Israel. Pentru Statele Unite, asta deschide ușa pentru zona caspică și crează pana care separă Rusia de Iran și presează asupra Moscovei și Beijingului deopotrivă. Cel puțin, pentru moment, Washingtonul contestă puternic poziția dominantă într-o regiune considerată tradițional sfera de interese ruso-chineză, aducând argumente pentru pace regională, independență și reechilibrare de interese precum și integrare economică globală în eventuala perspectivă a rivalităților sino-americane dintr-un eventual război comercial viitor.
Pentru că e dificil de ignorat aici valoarea de întrebuințare globală și regională a recentelor acorduri, care vizează Rusia, Iranul, dar cu precădere China. Îndiguirea Chinei nu se poate face doar în Indo-Pacific, odată ce construiește tot mai multe rute terestre de tranzit, comerț și coridoare terestre către Europa și lume. Astfel că Asia Centrală devine critică în perspectiva unei asemenea inițiative eventual în viitor, a unui nou instrument în rivalitatea de secol 21 care se anunță cu China lui Xi și a succesorilor săi, care amenință reașezarea lumii de mâine și perspectivele libertății, democrației, drepturilor omului și posibilităților de a alege ale statelor, dacă e să ne uităm la proiectele globale chineze de astăzi.
