Alegerile sunt mai dificile decât se aștepta cineva și anunță o posibilă perioadă prelungită de instabilitate și guvern de administrare, interimar, dacă nu se poate forma o majoritate, mai ales că cele două blocuri formate nu ajung la majoritatea de 61 de locuri în Parlament și pot intra în blocaj. Miza vine de la partidele arabe care se pot alia cu opoziția actuală, eventual, așa cum au făcut-o în trecut, și de la eventuale partide mici care ar trece pragul de 3,25% și ar aduce cel puțin 4 parlamentari, luând din zestrea marilor partide.
Pe scurt
Influența majoră a atacului din 7 octombrie în alegeri
Jocul în trei și posibilele complicații în formarea majorității
Mize și abordări: confruntarea pentru eliminarea lui Netanyahu
Influența majoră a atacului din 7 octombrie în alegeri
Alegerile de marți sunt unele care au toate premizele să-l îndepărteze pe Benjamin Netanyahu și coaliția sa de dreapta-extremă dreaptă de la conducerea statului israelian. Cu atât mai mult cu cât este prima ocazie după atacul de la 7 octombrie 2023 când cetățenii israelieni sunt chemați să voteze, în condițiile în care rudele și familiile răpiților de atunci au organizat un miting masiv în weekendul anterior alegerilor pentru a protesta față de responsabilitatea neasumată pentru atac. Dacă premierul cel mai longeviv din 1990, cu peste 29 ani însumați, începând cu 1996, cu o influență masivă asupra politicilor statului în ultimele decenii și o alunecare directă spre extrema dreaptă, împreună cu majoritățile care l-au susținut, se definește în continuare ca Domnul Securitate pentru Israel și singurul capabil să asigure viabilitatea, supraviețuirea și eliminarea amenințărilor la adresa țării sale, este și cel care a permis ca atacul Hamas să aibă loc în sudul Israelului, cu toate consecințele asociate și războaiele regionale care s-au dezvoltat – în Gaza, Sudul Libanului, Sudul Siriei, împotriva Iranului.
Impactul loviturii din 7 octombrie a fost devastator în politica israeliană, în capacitatea de anticipare și contracarare și în prestigiul statului Israel, de la chestiuni de culpabilitate politică și responsabilitate, subminare a posturii de apărare a Israelului pe baze de interese politice, alterând evaluările de specialitate, mergând până la viitorul chestiunii palestiniene și respingerea soluției celor două state și până la impactul atacului asupra economiei israeliene, asupra psihicului național și abordărilor din societate. Posibilitatea prevenirii atacului și insuficientă prezență a forțelor pentru o prevenție, contracarare sau reacție rapidă este, de asemenea, importantă pentru Netanyahu, din nou în centrul preocupărilor și votului popular, că e unul pozitiv sau de sancțiune. Mai ales că principalul său oponent, Gadi Eisenkot, este fost șef al Apărării, IDF, cu o experiență solidă în materie de securitate și un băiat care și-a pierdut viața în timpul războiului din Gaza, fapt ce-i dă o legitimitate crescută în a discuta subiectul și a cere, la rândul său, asumarea responsabilității de către politicienii momentului, și nu redirecționarea ei către șefii tehnici și profesioniști ai instituțiilor de atunci.
Fiecare alegător israelian are dreptul la un vot pentru un partid, pe listă, iar reprezentarea în Knesset, parlamentul cu 120 de locuri al statului Israel, se face proporțional, pentru toate partidele care depășesc pragul de 3,25%. Listele au fost făcute publcie la 8 septembrie, iar spectrul fărâmițat al partidelor politice tradiționale a dus la gruparea pe două coaliții, pro și anti-Netanyahu, cu o situație specială pentru partidele arabe, care de obicei nu participă la majorități și guverne. Totuși, în precedentul guvern de opoziție, partidul Ra’am a fost în coaliție, o premieră, de unde și perspectiva ca el să fie partidul care decide formarea guvernului tocmai prin susținerea opoziției. Totuși și aici există partide care resping alianța cu partidele arabe, deci această varietate și fragmentare, împreună cu ambițiile a cel puțin doi jucători, ar putea duce la blocaj.
Președintele neutru al statului Israel, republică parlamentară cu premierul cea mai puternică personalitate executivă, urmează să desemneze persoana care e chemată să alcătuiască majoritatea pe baza recomandărilor de vot și susținerilor venite de la partide. Isaac Herzog, care mai are doi ani de mandat de șef al statului, va evalua posibilitatea celui mai bine plasat să facă majoritatea, dacă nu o are deja în spatele său prin desemnările făcute de diferitele partide. Primul candidat are 28 de zile, cu o posibilă prelungire pe care o poate cere, de 14 zile, pentru a forma guvernul care, dacă nu e validat, poate aduce al doilea candidat. Dacă și acesta cade, Parlamentul poate cere desemnarea unui al treilea, fără prelungire, și dacă nici așa nu există o majoritate, se poate merge către alegeri anticipate. Premierul și guvernul actual rămân în funcție cu puteri și atribuții reduse până la numirea unui guvern cu puteri depline.
Constituția israeliană mai prevede și două posibilități neuzuale, respectiv formarea unui guvern minoritar dacă blocul de opoziția câștigă peste 55 de fotolii și dacă obține o susținere pasivă a partidelor arabe, sau dacă există peste 61 de voturi ale partidelor anti-Netanyahu, ele pot vota președintele Knessetului și impune agenda legislativă chiar înainte de formarea Guvernului, fapt care pune în offside partidul Likud al lui Netanyahu. Aici eventualele blocaje și dispute sunt trimise către Curtea Supremă, care joacă și rol de Curte Constituțională în relațiile divergente dintre puterile din stat.
Jocul în trei și posibilele complicații în formarea majorității
Sondajele de opinie arată echilibrul între cele două mari blocuri, în care doar eventuală prezență a partidului arab Ra’am ar putea aduce o majoritate, în absența altor partide mici de pe scena politică și care ar putea face și ele pragul. Pe lângă cele 7,3 milioane de israelieni din granițele țării, la urne se vor prezenta și o parte din cei 500.000 de israelieni care trăiesc în diaspora, cei care călătoresc acasă: în afara celor angajați și cu misiuni externe, în Israel nu e permis votul în afara teritoriului național. Iar la aceste alegeri, a șaptea rundă cu Netanyahu șef de partid, deși a beneficiat, în premieră în politica israeliană, de susținerea președintelui american în funcție, Donald Trump, nu s-au modificat major opțiunile. Trump a susținut, la 18 octombrie, că Netanyahu e un prim ministru mare, luptător și partener pentru pace în lupta contra Republicii Islamice Iran. Totuși popularitatea președintelui american a scăzut dramatic în Israel, după memorandumul de înțelegere cu Iranul din iulie, sub o treime din cetățeni considerând că tema securității statului Israel este în prim planul preocupărilor sale, de aceea impactul acestei susțineri publice a fost marginal.
Gadi Eisenkot, fostul șef al forțelor armate israeliene, este un concurent foarte puternic, partidul său Yashar speră să obțină prima poziție cu între 20 și 23 de locuri față de cele 18-21 ale Likudului lui Netanyahu. Doi foști aliați, Naftali Bennett și Yair Lapid, sunt din nou aliați, un parteneriat fondat în 2021 și reluat acum în forma partidului numit Their B’Yachad, Împreună, condus de Bennett. Cei doi au refuzat susținerea automată a lui Eisenkot ca premier, nutrind ei înșiși ambiții la prima poziție executivă din stat, și forțând două teme grele, serviciul militar obligatoriu pentru ultra-ortodocși și comisie de anchetă pentru atacurile din 7 octombrie. Pe aceeași parte a spectrului se află și Avigdor Lieberman, fost ministru de Externe, fost ministru al Apărării sub Netanyahu, conducătorul Yisrael Beitenu – Casa Noastră Israel, care face politică de peste 30 de ani, cam pe o generație politică cu actualul premier.
În privința partidelor religioase, Aryeh Seri conduce partidul Shas, al evreilor sepharzi, Itamar Ben-Gvir, ministrul securității naționale, conduce partidul de extremă dreapta Otzama Yehudit, iar Bezalel Smotrich, ministrul Finanțelor, partidul Sionismului Religios. În partidele parlamentare arabe se numără Mansour Abbas și partidul Ra’am, care ar putea fi din nou decisiv privind viitoarea majoritate. Yair Golan, liderul partidului de stânga al Democraților, e fost adjunct al șefului apărării IDF, în timp ce Yoaz Hendel, fost ministru al comunicațiilor sub Netanyahu, conduce Partidul Rezerviștilor, un partid nou. Pe scena politică mai era partidul Albastru Alb al lui Benny Gantz, care s-a retras în favoarea opoziției, în urmă cu două săptămâni, pentru că risca să nu facă pragul și să piardă voturile și majoritatea. Și premierul Netanyahu a încercat să scoată din cursă partidul de extremă dreaptă Amcha Yisrael, al lui Ofer Winter, însă acesta nu s-a retras cu cel puțin două săptămâni înainte de scrutin, așa încât există posibilitatea ca, de pe partea dreaptă extremă să se piardă voturi.
Un eveniment de final de campanie, vineri, 23 octombrie, ca o coincidență ciudată, a făcut ca, la Hebron, doi palestinieni să deschidă focul asupra unui punct de control din Cisiordania, ucigând doi soldați și rănind alți trei. Forțele de ordine israeliene au susținut că militanții aparțin Hamas, care a salutat atacul, și acesta a permis ca premierul Netanyahu să decidă măsuri dure, inclusiv o intervenție militară extinsă în Cisiordania, așa cum nu s-a mai văzut din 1967, cum susține discursul său. Distrugeri de locuințe și evacuarea familiilor palestiniene au fost opțiunea de acțiune punitivă clasică. Pentru că votul de marți, 27 octombrie e, de fapt, din nou un referendum asupra lui Netanyahu, de data asta și despre modul în care a prevenit și gestionat atacul din 7 octombrie 2023, dar și cum a purtat războaiele din Gaza, Liban și Iran, era nevoie de susținerea extremei drepte, de unde acțiunea din Cisiordania a venit mănușă, că tot a susținut tot timpul coloniile noi din Cisiordania, ilegale potrivit dreptului internațional în acea zonă, dar impuse special pentru a bloca perspectiva soluției celor două state.
Cele mai multe sondaje de opinie plasează grupul de partide al lui Netanyahu, alcătuit din partidul său Likud, două partide de extremă dreapta conduse de Bezalel Smotrich și Itamar Ben-Gvir și alte două partide ultra-ortodoxe cu rezultate între 49 și 55 de locuri, deci sub majoritatea de 61 de locuri în Knesset. Opoziția pare mai puternică pe hârtie, alcătuită din partidul lui Eisenkot, blocul cu cele două partide ale fostului premier Naftali Bennett, Democrații lui Yair Golan. Gruparea reunite se află pe primul loc, dar intr-un conglomerate profund fragmentat. Mai ales că Bennet și Lieberman nu l-au susținut pe Eisenkot la postul de premier, având propriile lor aspirații, de unde nevoia sprijinului partidelor arabe, cu dificultațile și respingerile de alianțe enunțate mai sus. Blocajul ar putea fi cel mai probabil rezultat, cu guvernul minoritar sau guvernul de unitate națională și o reluare a alegerilor drept cele mai plauzibile rezultate, în ordine.
Mize și abordări: confruntarea pentru eliminarea lui Netanyahu
Incertitudinea privind rezultatul și formula de guvernare este mare, mai ales că temele electorale aduse de diferite partide ating și elemente profunde și grave de dispute interne, cu relevanță majoră, unele dintre ele interconectate. Chestiunile interconectate sunt cele legate de identitatea statului Israel, ca stat evreiesc sau democratic, cu respect față de minorități, cu precădere cea arabă, temele legate de relația cu religia a statului, inclusiv cea a palestinienilor, creștină sau musulmană, chestiunile de securitate, inclusiv din Gaza și Cisiordania, postura statului Israel în raport cu comunitatea internațională sau relația sa cu Statele Unite, cu doi ani înaintea finalului mandatului Trump și din perspectiva coexistenței cu o administrație succesoare.
Sondajul NDI, a Institutului Democratic, arată că principalul element urmărit de alegători pentru a decide votul a fost poziția asupra securității și relațiilor internaționale ale statului, apoi poziția față de economie și costul vieții, acestea având cel mai mare impact asupra votului pentru care se decid alegătorii din ultima zi. Serviciul militar obligatoriu și relația religie-stat urmează. Nu trebuie uitat contextul protestelor de 33 de săptămâni privind prounerile așa-numitelor reforme juridice, care erau destinate slăbirii puterii judecătorești, dar care interesează doar pe 18% dintre israelieni.
Dacă marile teme de dezbatere și influență sunt cele evocate, există și câteva teme punctuale de impact care pot afecta alegerile, în fundție de poziționările asumate de partide. Atacurile de la 7 octombrie rămân o rană dureroasă, care va fi definitorie în forma în care e tratată, cu precădere privind responsabilitatea și judecata independentă a acesteia – nu acoperirea prin vot și ambiguitate. Problema excepțiilor de la serviciul militar ale ultra-ortodocșilor rămâne o asemenea temă, cu precădere prin prisma asumării debalansate și asimetrice a costurilor umane pentru conflictele din Gaza și de după. Costul ridicat al vieții este o altă problemă majoră, într-o țară care deja avea prețuri mari față de celelalte economii avansare, dar care au crescut cu alte 20% după blocajele din Hormuz și problemele cu aprovizionarea și costul petrolului, toate în mandatul Netanyahu.
Deci judecata israelienilor se face și pe temele legate de prestigiu, recunoaștere și susținere internațională, iar aici temele sunt mult mai grave și nepotrivite ca dosar pentru actuala putere. Și Președintele Trump a avut momente de răbufnire nervoasă în raport cu ignorarea acordurilor de pace stabilite sau a proiectului în pași privind soluția din Gaza. Extinderea coloniilor în Cisiordania a fost o altă temă de contencios, tot așa cum recentele atacuri ale coloniștilor asupra caselor și culturilor palestinienilor din regiune și rănirea unor reprezentanți ai mass mediei au ridicat semne de întrebare similare. Sentimentul pro-palestinian crește în Europa cu precădere, dar și peste ocean, tot așa cum cel anti-israelian sau chiar anti-semit domină Europa.
La 27 octombrie, s-a încheiat un mandat complet, primul după 40 de ani, dar nu trebuie uitat că, în ultimii 7 ani, Israelul a avut nu mai puțin de 6 runde de alegeri, începând din 2019. Instabilitatea a început în aprilie 2019, atunci când partidul Likud al lui Netayahu și partidul Albastru-Alb al lui Benny Gantz au terminat la egalitate cu câte 35 de locuri în Knesset, iar în septembrie am avut același blocaj, cu Albastru-Alb cu 33 și Likud cu 32 de locuri în Parlament. A treia rundă de alegeri din martie 2020 a dat 36 locuri Likud-ului și 33 partidului Albastru-Alb, și a produs o alianță de unitate sau Mare Coaliție Netanyahu-Gantz, care a colapsat într-un singur an. În martie 2021 Likud a câștigat 30 de locuri în Parlament, în fața Yesh Atid, cu 17, dar cu o coaliție de 8 partide a lui Naftali Bennet și Yair Lapid și cu Ra’am care au format o nouă majoritate de un an. Netanyahu a revenit din noiembrie 2022, cu Likud la 32 locuri față de Yesh Atid 24, și a format actuala majoritate, cea mai de extremă dreaptă din istorie. Aici suntem și de aici se așează politica și majoritatea viitoare.
