Acordul a fost confirmat și salutat, în egală măsură, de către premierul israelian Benjamin Netanyahu și de către liderii Hamas. Desigur, un optimism moderat însoțește această realizare deosebită, mai ales că planuri de pace nu au reușit să fie aplicate anterior, la final de 2023 și la începutul acestui an, blocajul intervenind în continuarea primei faze de după eliberarea ostatecilor și la trecerea la problemele fundamentale ale Orientului Mijlociu care țin de dezarmarea Hamas și a grupurilor insurgente, cine guvernează Gaza, cine o reconstruiește și dacă va fi înființat un stat palestinian, potrivit rezoluțiilor repetate ale Consiliului de Securitate al ONU.
Ce s-a convenit. Acordul pentru faza întâi a planului de pace Trump
Într-adevăr, prima piesă a planului de pace pare să fi fost aprobată după acordul dat de ambele părți, Israel și Hamas, în cadrul negocierilor indirecte din Cairo. Partea americană la negocieri a sosit miercuri la Cairo, respectiv trimisul special pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, și ginerele președintelui, Jared Kushner, la timp pentru a vedea ultimele diferențe între părți depășite. Partea israeliană a fost condusă de către ministrul Afacerilor Strategice, Ron Dermer, iar delegația Hamas a fost alcătuită din reprezentanții care au scăpat din atacul israelian în Doha, pentru care premierul Benjamin Netanyahu a trebuit să-și ceară scuze, în timpul vizitei la Casa Albă.
Acest pas a readus la masă și mediatorii statului Qatar, care se retrăseseră după atac, Primul Ministru Sheikh Mohammed bin Abdulrahman Al Thani participând alături de delegația turcă condusă de către șeful MIT, serviciului de informații turc, Ibrahim Kalin și de reprezentanții egipteni, pe post de moderatori și facilitatori ai negocierilor. Cu ajutorul lor, părțile au convenit asupra a trei puncte fundamentale ale primei faze a acordului: încetarea focului în Gaza, schimbul ostatecilor, se estimează 20 la număr, și a rămășițelor celor uciși, 28 dar care nu au fost toți identificați din cauza evoluțiilor luptelor de pe teren, contra deținuți palestinieni cu sentințe pe viață, deci parte a unor atacuri teroriste soldate cu moartea cetățenilor israelieni; și retragerea trupelor israeliene ale IDF, până la limita convenită, deci fără a părăsi complet Fâșia Gaza.
Desigur, pentru atingerea acordului, a fost nevoie de creșterea presiunii internaționale și de implicarea președintelui american, Donald Trump. Mai întâi, presiunea familiilor ostaticilor, cei eliberați deja și cei încă deținuți în Fâșia Gaza, a dus la proteste masive și un impact major asupra guvernului, cu manifestații masive săptămânale pentru eliberarea ostaticilor. Apoi opoziția israeliană a intrat în jocul politic, preluând tema și introducând prioritatea eliberării ostatecilor înainte de a soluționa chestiunile strategice legate de Hamas. Apoi un rol extrem de important l-a jucat presiunea internațională respectiv reacția la modul în care a fost purtată campania în Fâșia Gaza, cu orori care au ajuns să acopere imagologic și chiar să facă uitată grozăvia atacului terorist de la 7 octombrie, în opinia publică occidentală.
De aceea a intervenit suita de propuneri în Consiliul de Securitate, blocate prin veto de către Statele Unite, aliatul Israelului, dar cu măsuri care au atins limita costurilor pe care își permitea să le asume Washingtonul, și care au ajuns să fie resimțite la Casa Albă. De aici supărarea lui Donald Trump, presiunile la adresa premierului Netanyahu, inclusiv forțarea acordului chiar dacă Hamas a acceptat condiționat, spre negociere ulterioară, o mare parte a planului în 20 de puncte. Dacă la Tel Aviv se aștepta ca Statele Unite să marcheze faptul că Hamas a respins, de fapt, planul, supriza a fost faptul că, din contra, a fost salutat acordul de către Casa Albă, doritoare de a soluționa definitiv blocajul din Orientul Mijlociu și de a scoate de pe agendă un punct spinos, care mâncase deja foarte multe resurse diplomatice și de timp.
Acordul înseamnă, însă, mult mai mult decât faza întâi. Și au mai fost două cazuri când propuneri anterioare negociate și achiesate au căzut după faza inițială a planului, care presupunea eliberarea ostatecilor. Deci precedentele există, chiar dacă actuala presiune este incomparabilă cu cele impuse anterior. Totuși perspectiva acordului de pace presupune atenția și angajamentul american și al președintelui Trump în continuare, și presiunea la adresa Israelului, pentru a nu ieși din acord și a presa în continuare concesiile pentru viitoarele puncte, chiar dacă acest lucru înseamnă renunțarea la pozițiile maximaliste pronunțate de către ambele părți. Așa cum presiunea trebuie menținută de către statele arabe asupra Hamas și palestinienilor, inclusiv asupra Autorității Palestiniene care, pentru a prelua controlul în Gaza, ar urma să treacă printr-o reformă profundă solicitată de către partea israeliană.
Dificultăți vor apărea și atunci când se vor evalua posibilitatea și acceptabilitatea altor puncte din acord, care nu vizează neapărat cele două părți. Nu este cunoscută formula și statele care vor alcătui forțele de securitate internaționale, care vor asigura aplicarea legii în Gaza în perioada interimatului, așa cum nu e necunoscută astăzi formula și posibilele persoane care ar putea alcătui Autoritatea Internațională de Tranziție din Gaza, ce urmează să fie condusă de către fostul premier britanic, Tony Blair. Mai ales că cele două instituții ar trebui pregătite imediat iar soarta lor s-ar putea să fie distinctă de tranziția liniștită anticipată.
Dacă Hamas-ul e de acord cu depunerea armelor, cu cedarea controlului, s-ar putea ca lucrurile să meargă lin, dar cele două organisme trebuie să fie pregătite cu varianta opusă și nevoia de a intra și administra părțile din Fâșia Gaza care nu mai sunt sub control Hamas sau chiar de a trece la înlocuirea grupării din alte zone, pentru a trece la reconstrucția fizică și socială, dacă Hamas refuză să aplice până la capăt aceste prevederi. Totul pentru a evita revenirea forțelor de apărare israeliene IDF în Fâșie.
Perspectivele de continuare a aplicării planului în 20 de puncte. Hamas i-a mulțumit lui Trump
Auspiciile sunt bune în privința primei faze a acordului, chiar dacă se pot anticipa și anumite probleme. Guvernul israelian s-a întâlnit joi în jurul orei 14 la Ierusalim, pentru a aproba formal acordul, fapt ce permite trecerea la retragerea trupelor, eliberarea ostatecilor de către Hamas și eliberarea deținuților palestinieni din închisorile israeliene. Temerea aici era ca nu cumva reprezentanții partidelor de extremă dreapta, Belalel Smotrich, Ministrul Finanțelor și Itamar Ben Gvir, Ministrul Securității Naționale, să nu se opună acordului sau să introducă constrângeri privind dezmembrarea și eradicarea Hamas, fapt care ar bloca fazele următoare ale acordului.
Hamas, cel care a confirmat acordul pentru faza întâi, a anunțat, totuși, că nu a primit lista finală a prizonierilor ce urmează a fi eliberați luni, 13 octombrie, concomitent cu ostatecii israelieni. Preocuparea și așteptarea Hamas vizează cu precădere doi prizonieri palestinieni, Marwan Barghouti și Ahmed Saadat, condamnați la cinci sentințe pe viață pentru uciderea cetățenilor israelieni în atacuri teroriste. În cazul lui Barghouti, acesta este fostul lider al Fatah, arestat în 2002, cel care a planificat atacul din cea de a Doua Intifadă, care a dus la uciderea a cinci civili, este foarte popular între palestinieni și poate să reprezinte o provocare și rivalitate chiar pentru actualul șef al Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas. Veștile sunt contradictorii despre perspectiva eliberării sale.
După aprobarea sa în Guvernul israelian, acordul pentru faza întâi intră în vigoare, ca și încetarea focului, iar trupele israeliene încep retragerea în timp ce primele camioane din cele 400 pentru primele 5 zile ale acordului intră în Fâșia Gaza. În circa 24 de ore trupele vor termina retragerea la linia stabilită din interiorul Gaza, urmând ca, ulterior, în 72 de ore, Hamas să elibereze ostatecii. Termenul ar fi luni, 13 octombrie, chiar dacă Hamas ar putea să devanseze momentul, odată ce condițiile de transfer vor fi implementate pe teren.
Momentul este cu adevărat semnificativ, chiar dacă nu există garanții perfecte și totale pentru a încheia și războiul definitiv, așa cum a anunțat președintele Trump pe Trouth Social. Problema principală este faptul că Hamas renunță la scutul uman și la garanțiile sale de securitate și nu primește formal, în fapt, nimic relevant. E adevărat că păstrează încă armele, dar de partea celalaltă, nu există nici o garanție asupra faptului că, odată ostatecii și rămășițele celor uciși vor ajunge la familiile lor, Israelul nu va relua ocupația.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a salutat acordul drept “un succes diplomatic și o victorie națională morală a țării noastre”. În același timp, Hamas i-a mulțumit formal și public lui Donald Trump și mediatorilor implicați în realizarea acordului, Qatar, Egipt și Turcia. Presat de către Donald Trump și amenințat cu distrugerea completă, Hamas a fost sub presiune intensă în primul rând internă, din Gaza, din partea populației nemulțumite, dar și din partea sprijinitorilor din statele arabe și musulmane, care au salutat planul de pace. Așa cum Israelul va avea dificultăți dacă întrerupe procesul de pace convenit, tot așa Hamasul ar putea să își creeze probleme, fiind catalogat drept principala piedică în realizarea unui acord, dacă stopează aplicarea acordului sau blochează ajungerea la o înțelegere finală, justă și durabilă.
Marile probleme nesoluționate ale Acordului: Soluția celor două state.
Dacă faza întâi este mai degrabă achiesată, chiar dacă există unele rezerve privind aplicarea prevederilor sale conform planului, există preocupări în privința prevederilor ulterioare, subiect al negocierilor ulterioare. Astfel, Hamas nu dorește să se dezarmeze și dorește să fie parte a viitorului din Gaza, în timp ce Israelul nu a dorit retragerea completă din Fâșia Gaza și nu este de acord nici cu revenirea Autorității Palestiniene la conducerea regiunii, nici cu crearea unui stat palestinian.
Dezarmarea a fost lăsată pentru o fază ulterioară din mai multe motive, principalul pentru că ar fi tărăgănat soarta ostatecilor și ar fi putut crea condițiile de invocare a unei imposibilități de aplicare a acordului, dacă rămâne fără autoritatea dată de arme. Aici rachetele, sistemul de tuneluri, brigăzile armate, atât cât a mai rămas din ele, trebuie să-și afle o soartă în noul acord, inclusiv componenta de producție de armamente subterană, disimulată sau ascunsă și nedistrusă de război.
Perspectiva regrupării organizației sau cea a replierii ca organizație insurgentă sau teroristă rămâne importantă. Cu atât mai mult cu cât nici un guvern arab nu va fi de acord să investească în reconstrucția Gaza dacă perspectiva revenirii Hamas și a distrugerilor ulterioare israeliene în căutarea membrilor săi. E adevărat că, astfel, Hamas s-ar afirma definitiv drept obstacolul încheierii acordului de pace și și-ar pierde toată susținerea și sponsorii. Hamasul ar putea, totuși, agrea dezarmarea măcar parțială dacă există garanții pe care președintele Trump le-ar oferi privind blocarea Israelului de a relua ofensiva după eliberarea ostatecilor.
În privința viitoarei guvernări a Fâției Gaza, Hamas a agreat renunțarea la control și o prezență a unui guvern tehnocrat, nu însă și cu supervizarea de către un organism internațional de tranziție, îmbrățișând varianta egipteană a situării sub umbrela Autorității Palestiniene, în schimb. Punctul acesta ar contrazice în sine planul de pace în 20 de puncte al președintelui Statelor Unite. Aici partea israeliană ar trebui să renunțe la pozițiile maximaliste. Tot așa cum există așteptarea ca acest plan de pace să determine independența Palestinei, a statului palestinian, o perspectivă respinsă de către premierul Netanyahu. Și acesta ar putea fi un blocaj pentru ultima fază a acordului, oricând ar interveni ea.
Președintele american Donald Trump urmează să călătorească în curând în Orientul Mijlociu, vizitând Israelul, în legătură cu o invitație lansată de premierul Netanyahu la întrevederea de la Casa Albă și care ar urma să se soldeze cu un discrus în fața Knessetului, parlamentul israelian. Ar fi și ocazia de a calma obiectivele maximale israeliene, în primul rând eradicarea deplină a Hamas, slăbită azi, diminuată ca relevanță, incapabilă să mai atace Israelul dar prezentă în Gaza, și care, în caz de ofensivă totală, poate intra oricând în subteran, între palestinieni, și să se tranforme din nou în mișcare care planifică doar atacuri asimetrice și teroriste. Tot așa cum Hamas-ul trebuie să renunțe la pretenția ca IDF să părăsească complet Gaza, când faza întâi este despre retragerea limitată, iar o fază ulterioară care să asigure ieșirea totală din Gaza a IDF este improbabilă. Doar așa planul de pace originar, eventual nuanțat cu acordul părților, ar putea fi acceptat și aplicat pe deplin.
