A stârnit mare zaiafet un pretins plan de pace realizat de Rusia și SUA care ar urma să pună capăt, chiar de săptămâna viitoare, războiului de agresiune. O surpriză, în cea mai mare măsură, nu numai pentru ucraineni, ci și pentru europeni și chiar americanii din Congres și din apropierea Casei Albe. Știrea a stârnit confuzie având în vedere “scăparea temei” în presa de peste Ocean, apoi distanțarea oficialilor de subiect, negarea la Washington și în Europa, respingerea la Moscova și consternarea la Kiev. Până la urmă, pare să fie vorba despre o tatonare, o evaluare a flexibilității lui Putin față de momentul Anchorage și perspectiva sumitului anulat de la Budapesta, o încercare de testare a pozițiilor și abordărilor discutabile. De asemenea, știrile sunt confuze și în materia paternității subiectului, care e plasat ba la trimișii speciali Witkoff și Dmitriev, ba primul este explicit exclus și ar fi vorba doar de un brainstorming de idei realiste, cum a prezentat referința Secretarul de Stat, Marco Rubio. Dacă unii vorbesc despre andorsarea “planului” de către Trump, alții spun că nu ar fi vorba nici despre un draft, nici măcar despre un set de idei aprobate oficial de către Casa Albă. Asta în timp ce președintele american anunță propriul plan și abordare directă a lui Putin, în care nu are încredere și pe care e supărat, iar Zelenski zboară la Ankara cu un plan propriu pentru continuarea formatului Istanbul pentru încetarea focului.
Cum privim la un nou plan de pace despre agresiunea Rusiei în Ucraina
Anunțul despre un plan de pace nou, sau mai vechi, reașezat, este întotdeauna o veste bună. Chiar dacă epitetele de secret, surpriză, fără participarea ucraineană și europeană par nepotrivite, mai ales când două din cele 4 blocuri componente ale planului în 28 de puncte se referă la pacea în Ucraina și la securitatea Europei. Apoi trebuie să vedem că totul e plasat pe surse, nedefinite, care dau suficiente detalii pentru a face inițiativa credibilă, iar în plan public, atât actorii implicați, Rusia și Ucraina, cât și cele două maluri ale Atlanticului, America oficială și Europa, resping sau neagă o asemenea perspectivă.
Apoi plasarea autoratului în majoritatea cazurilor pe cei doi trimiși speciali, Witkoff și Dmitriev, marșează mai degrabă spre planul Rusiei, sau o propunere mai apropiată de pozițiile Rusiei, de doleanțele ruse, de unde titlurile privind capitularea Ucrainei, sau interpretări și tirade care împing spre Munchen 1938. Ba chiar menționarea specială a faptului că America ar fi impus planul, ar fi comunicat planul ca obligatoriu, ar fi constrâns Ucraina în vreun fel să-l accepte, e de asemenea departe de ideea de pace justă și durabilă, ba chiar de pace cu orice preț sau pace de dragul păcii.
Deci avem un plan care nu e plan, și, din experiența mea, ar putea fi parte a unei construcții, a unui test, evident unul de flexibilitate sau mutare a nivelului de ambiție al Rusiei lui Putin, după ultimele evoluții. Pentru că sancțiunile dure s-au aplicat, efectele economice se văd în Rusia, evoluțiile de pe teren nu au dus la cucerirea Pokrovskului nici măcar la 15 noiembrie, ultimul termen impus de Putin, pierderile continuă, în ritm alert, iar opinia publică din Rusia e departe de a mai sprijini aventura lui Putin. Chiar și blogerii militari apropiați Ministerului Apărării rus încep să realizeze și să pună la îndoială propaganda oficială.
Deci în noul context, suma de idei puse pe masă de Putin la Anchorage, și care l-au făcut pe Trump să anuleze cina și conferința de presă, înlocuită cu două declarații scurte, menține pozițiile maximaliste ruse. Totuși apar unele elemente de data asta din partea Statelor Unite, care vorbesc în premieră despre garanții de securitate pe care le-ar acorda Ucrainei în perspectiva păcii. Neprecizate, dar asumate pe de-a-ntregul. Altfel, e greu de crezut că și o abordare tranzacționist-pragmatică, ultra-realistă, ar putea determina America lui Trump să premieze agresorul și să sancționeze victima, atât cât timp Ucraina rezistă și are chiar mici răbufniri, relansări și capacitate de a distruge agresorul pe alocuri, pe teren.
Altfel, avem abordările din trei planuri: primul, cel indicat, al dialogului structurat cu Rusia și al testării flexibilității acesteia, plan, crochiu sau listă de idei respinse de toată lumea care ar fi fost implicată. Apoi avem un plan Trump, care i-ar fi cerut lui Putin să-l lase să soluționeze războiul în care s-a băgat. Și al treilea, cel pregătit de Zelenski și discutat cu Erdogan, care marchează flexibilitatea părții ucrainene în conflict. Deci, cum spuneam, cel mai probabil avem evoluții în testarea flexibilităților și a lucrurilor inacceptabile ale părților, al liniilor roșii și al sondării evoluțiilor în timp, după ultimele modificări de pe teren a realităților.
Ce ne învață noul – vechi plan sau colecție de idei
Mai întâi, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, ne anunță că nu există/nu s-a andorsat nici un plan. Iar adjunctul șefului administrației de la Casa Albă că SUA nu are nici o noutate și evoluție de anunțat. Rusia se menține pe poziții maximaliste, iar SUA relativizează, face pași în spate sau minimizează ideile existenței vreunui plan. Testări, negocieri paralele, evaluări ale fezabilității unor idei ar putea fi o descriere mai potrivită a acestor abordări, sau măcar dezbateri ale pozițiilor puse pe masă de Rusia. Dar acesta nu e un plan de pace.
În fapt, pozițiile părților nu s-au schimbat deloc. Sunt în continuare profund incompatibile. Iar modificările de context și presiunile asupra Rusiei prin sancțiuni noi și autorizarea loviturilor ucrainene folosind ATACMS americane, în profunzime, își vor arăta roadele în timp. Ca și loviturile în adâncime asupra civililor ucraineni și a infrastructurii energetice ca și cea legată de Rusia. Da, se anunță o iarnă grea în ambele părți, rușii devin tot mai nervoși în noile condiții, chiar dacă știu să îndure, văd războiul ajuns la ușa fiecăruia dintre ei, și tot mai puține regiuni din Rusia sunt ecranate pe deplin de efectele războiului. În Ucraina la fel, situația energetică va fi complicată, dar ucrainenii și-au întărit și probat reziliența. În lipsa unei mișcări majore pe teren, nimic nu se va schimba.
Apoi ideea de a-i impune lui Zelenski, sau oricăreia dintre părți, într-o negociere, un plan pregândit, structurat și decis într-o anumită formă și ținut secret față de acea parte, eventual într-un fait accompli, e de asemenea discutabilă. Înseamnă să forțezi consimțământul sau să ignori lipsa de consimțământ. Și să nu obții o pace justă și durabilă, ci doar una formală, care se poate rupe ulterior oricând. Chiar și în contextele interne complexe care par să rupă unitatea la Kiev în fața dușmanului comun, prin cazul de corupție care-l invocă pe președinte și îl implică direct pe un apropiat al său, chiar și în contextul solicitării opoziției privind demisia Guvernului ca soluție și guvern de coaliție, prin acțiunea de blocare a tribunei Radei Supreme, lucrurile și pacea nu se obțin astfel, prin impunere, constrângere sau fait accompli. Impunerea în fața lui Zelenski pleacă de la premize false.
În fapt, un președinte slab este și un președinte care nu poate “vinde” un proiect de pace, să-l facă să fie susținut de populație, sau care cere achiesarea la concesii și acceptarea pierderilor dure de la propria populație. Este știut, din contra, că un președinte slab e un președinte rigid în negociere, nu mai are spațiu de mișcare și nu poate angaja compromisuri costisitoare. În plus, Ucraina este o democrație, ceea ce înseamnă că și opoziția, și societatea civilă, cu atât mai mult veteranii din război și familiile victimelor acestuia, vor fi primii care să protesteze, de la înălțimea morală a pierderilor suferite și a jertfei făcute pentru țară. Zelenski și să vrea și nu poate asuma un compromis compromițător pentru cel ce-l semnează.
Premize false sunt și cele legate de slăbiciunea prezumată a Ucrainei. Așa cum se recunoaște deja în spațiul blogosferei militare oficioase ruse, Ucraina a rezistat foarte bine, economia sa nu e pe butuci, producția militară e surprinzătoare prin gradul de inovare și adaptabilitate iar reziliența populației este indiscutabilă. Va trece și această iarnă, care va fi prima cu adevărat grea pentru ruși. În plus, o altă premiză falsă este menținerea ambițiilor maximaliste și a cererilor pretinsului plan discutat la Istanbul în 2022, când situația din teren a momentului era cu totul alta. Cu Kievul înconjurat și trupe ruse în centrul său, a fost mai dificil să concepi un plan realist pentru Kiev, față de situația curentă la 3 ani distanță. Azi premizele sunt complet diferite, iar a continua pe linia invocată de Lavrov înseamnă ca Rusia să nu dorească încetarea focului și să dorească să asume public acest fapt și să piardă asocierea cu ideea de pace, oricât de artificial ar fi fost ea promovată și de asimetric față de părțile în conflict.
Contact și test cu Putin sau operațiune informațională rusă, în prag de colaps economic
Deci azi avem o acceptabilitate redusă – la nivel internațional, a combatanților dar și al Americii însăși - a încălcării cadrului lumii bazate pe reguli și a premierii lui Putin pentru încălcarea dreptului internațional. Și chiar dacă se menține în subsidiar ideea ca America să-l ajute pe Putin să iasă din clenciuri și blocajele date de război, acțiunile și faptele consemnate arată contrarul: Trump tocmai a dat acceptul pentru votarea legii Lindsey Graham, vizând sancțiunile secundare către cei de cumpără petrol sau gaze rusești, ucrainenii trag cu rachete americane ATACMS, ceea ce arată sprijinul militar american, iar presiunea creată asupra Rusiei lui Putin nu a dat încă rezultate. Mai adăugăm aici elementele privind deschiderea SUA pentru garanții de securitate, e adevărat neprecizate.
Altfel, știm că Putin vrea război. Un război, cu orice preț, altfel eșafodajul conducerii septuagenare a Rusiei se prăbușește, iar lupii tineri, proveniți din familiile potentaților regimului, nu au reușit încă să se afirme și să fie pregătiți să preia puterea și conducerea statului pentru că procesul a început prea târziu. Situația internă în Rusia e departe de a fi roză, economic și social, și coincidența știrilor apărute despre acest pretins plan de pace e prea mare pentru a fi sănătoasă sau a nu exista suspiciuni că cineva a dat presei ceea ce e departe de a fi un plan matur. Nu înseamnă că această abordare tip război informațional s-ar face pe un spațiu gol, adică în absența unor discuții reale sau ședințe de brainstorming la nivelul administrației americane. Dar de aici la modul de împachetare și livrare de către media, pare mai degrabă un element utilizat cu intenție și premeditare. Cu atât mai mult cu cât premisele războiului nu s-au schimbat.
Media a speculat mult lipsa de detalii și declarații sau, pe de altă parte, abundența lor în cheie absolut pro-rusă. Textul cu 28 de puncte care ar fi fost urzit de către Casa Albă include cel puțin două blocuri care ar fi fost inutilizabile fără acordul direct al Ucrainei și al UE. Și dacă s-ar fi prezumat că Ucraina e într-o situație dificilă, chiar și atunci măcar abordarea securității europene reclama implicarea reprezentanților europeni și, deci, o consolidare care să dea o șansă unui eventual plan. Nici comparația forțată cu Gaza, acolo unde SUA a mers cu tăvălugul forțând soluția proprie impusă, nu e corectă: aici Israelul a ocupat regiunea, a controlat-o, pe când în cazul Ucrainei, nu s-a pus problema ca Rusia să domine sau să controleze Ucraina. Cu atât mai mult când condițiile evocate ca prezente în plan sunt non-starter pentru Ucraina și Europa, deopotrivă.
Proiectul trădează unilateralism, odată ce vorbim despre condiții precum retragerea Ucrainei din Donbasul pe care încă îl controlează pentru a lăsa o zonă demilitarizată, tampon, chiar dacă asta înseamnă renunțarea la elementele tari ale apărării regiunii la Est de Nipru. Liniile de contact se mențin, cu ceva cedări neprecizate ale Rusiei în Zaporoje și Kherson. Iar ideea recunoașterii de către SUA a anexării Crimeii și a Donbasului este, de asemenea, o prevedere ce va fi dificil de prezentat ucrainenilor. Situația tip Kosovo pe invers, cu o anexare de facto și recunoaștere parțială la nivel internațional e alt cinism ce izvorăște, cel mai probabil, tot de la Moscova.
Nici neclaritățile privind perspectiva de integrare în UE și NATO nu sunt în măsură să dea asigurări pentru un proiect echilibrat, acceptabil, fezabil. Din contra, varianta pare profund detrimentală pentru președintele ucrainean, ba chiar făcută pentru umilirea acestuia, nicidecum pentru a ajunge la un acord real. Așa cum nu apare nicăieri și perspectiva vreunei întâlniri agreate Putin-Zelenski pentru a încheia vreun eventual acord – o altă probă a valorii de utilizare limitată a acestui pseudo-program, mai degrabă un efort de imagine și de sublinierii faptului că se întâmplă ceva, nicidecum că există perspective reale de încheiere a războiului.
Ambiguitatea recunoașterii unui plan care nu a mai fost
Președintele Zelenski a învățat lecția. Nu mai refuză nimic în spațiul perspectivelor de soluționare a conflictelor, mai ales dacă vin de la Trump. El a reacționat anunțând că e gata să negocieze pacea în formate convenite, subliniiind rolul Americii în acest proces. Altfel, condițiile ieșite public sunt greu dacă nu chiar imposibil de îndeplinit de către Ucraina, cu precădere cedarea Donbasului Rusiei și reducerea semnificativă a numărului de soldați ucraineni. Propunerea ar veni, potrivit unei părți, de la Steve Witkoff și Kirill Dmitriev transmisă secretarului consiliului Național de Securitate și Apărare, Rustem Umerov la Miami.
Totuși sursele îl exclud pe Witkoff, cum spuneam, din echipa care a conceput planul, pentru a-l face mai credibil și mai puțin pro-rus. Se spune că a fost elaborat de un grup de foști și actuali oficiali americani și ruși. Altfel, partea americană indică tot pe surse că ar fi ajuns doar la stadiul de concept general. Între prevederi sfârșitul sprijinului militar față de Ucraina, recunoașterii limbii ruse ca limbă de stat și al statutului oficial de biserică națională Bisericii Ortodoxe Ucrainene aparținătoare la Patriarhia Rusă. Răspunsul lui Umerov ar fi fost că planul e inacceptabil fără modificări semnificative, ca să nu vorbim despre nevoia elaborării cu implicarea Ucrainei. Altfel oficialii ruși, în alte surse, susțin că nu au cunoștință despre nici un fel de propuneri de pace din partea SUA.
Ambiguitatea continuă dacă e să ne mutăm la Ankara, acolo unde Președintele turc Recep Tayyip Erdogan pledează pentru relansarea negocierilor privind un armistițiu, iar Președintele Zelenski a venit cu propria sa variantă, la o reuniune care, se spune, trebuia să se întâmple și cu participarea lui Witkoff. Iar la Casa Albă se vorbește despre speculații în jurul presupusului plan, în timp ce oficialii se distanțează de presupusul plan, o fantezie rusă maximalistă, cum o caracterizează, o listă de dorințe a Rusiei pentru a enerva occidentalii. La întrebări directe, cei din Casa Albă susțin că un asemenea plan nu a fost elaborat niciodată, nici ca ciornă, cu atât mai puțin ar fi fost circulat.
Și europenii, prinși pe picior greșit, vorbesc despre un truc rus, în timp ce jocul negării confuzează și mai mult Realitatea știrii. Secretarul de Stat Marco Rubio revine să susțină că încheierea unui conflict la această scală necesită un schimb extins de idei serioase și realiste, o formulă de a justifica brainstormingul realizat eventual, dar fără a asuma existența vreunei propuneri, cu atât mai puțin un plan care să constrângă Ucraina. Între comentariile oficialilor mai apare aparența unor negocieri care de fapt nu există, sau o schema care să accentueze diviziunile între Washington și Kiev sau Bruxelles.
Și în Congres primirea făcută unei asemenea știri a fost extrem de rece: Lindsey Graham susține că orice inițiativă de pace ar trebui să fie susținută de un sprijin militar american și mecanisme punitive pentru Putin, ca să vină la masa de negocieri. Lindsey Graham tocmai s-a întâlnit cu Trump. Iar administrația insistă că nu a circulat nici un plan și nu a autorizat niciodată nici un asemenea draft. Ar fi vorba despre un set de idei asupra unor potențiali pași acceptabili Rusiei, cu precădere. Nu știm dacă am avut de a face cu un plan fantomă, dacă nu măcar idei ce s-ar fi putut constitui într-o strategie diplomatică, sau dacă demersul nu a fost parte dintr-o campanie de dezinformare. Ca și premiza care pare să fi alimentat planul, că Ucraina va pierde oricum Donbasul, de aceea ar fi interesată să creeze un acord acum. Iar pertractările Trump nu înseamnă decât recunoașterea unei realități curente. Sau e un joc al Moscovei pentru a evita noi sancțiuni economice.
