Negocierea în forță pe care a introdus-o Donald Trump în relațiile internaționale a văzut un astfel de episod la finalul săptămânii, deblocând încleștarea din formulele de ieșire din agresiunea militară a Rusiei în Ucraina. Cât riscă Trump, intern și extern, prin această tehnică de propunere a imposibilului, inclusiv prin alierea cu cel puternic, agresiv, revizionist, în asemenea momente, pentru a extrage concesii, dar supunând și Rusia unui pachet de constrângeri majore, urmează să vedem în perioada următoare.
Nuanțări și retractări marca Trump: fără termene și fără rigiditate în formulare
Donald Trump a lansat o variantă de negociere inedită, negociere în forță, desigur, cu constrângeri și condiționări, cu presiuni resimțite dar și cu unele condiții impuse Rusiei lui Putin, în subsidiar. Că a fost intenție sau întâmplare, formula a redeschis agitația în jurul găsirii unei formule de acord în cazul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei și a dezvăluit un nivel de compromisuri pe care sunt dispuse diferitele părți implicate să le accepte. Un test al flexibilității, care a început chiar cu Statele Unite, care și-au asumat formula unui Mare Târg, oferind garanții de securitate bilaterale - în afara celor NATO și ale statelor europene – pentru Ucraina contra compromisurile dificile pe care i le cere.
Iar dacă prevederile sunt vizibil imposibile pentru Ucraina, având cel puțin două puncte majore problematice, ele sunt făcute spre a putea fi relativizate prin pașii de compromis pe care urmează să-i facă, în spectrul admisibil. De aceea, probabil, nu a fost implicată nici Europa, nici administrația instituțională americană, care ar fi respins, cum a făcut-o ulterior, formula inacceptabilă oricărui profesionist în domeniul diplomației. Un joc la risc maxim care se putea oricând solda cu Marea Ruptură, dacă o parte considera că s-a mers prea departe și nu mai e nimic de făcut. Totuși Ucraina e mult prea dependentă de SUA pentru a-și permite azi o ruptură completă.
Primele nuanțări asupra formulării planului trimis au venit chiar de la Donald Trump, care a nunațat termenul – joi, 27 noiembrie, de Thanksgiving - asumând că se poate prelungi dacă există premize serioase de încheiere a planului. Ulterior experții au comentat că o mișcare pozitivă în sensul acordului ar putea însemna chiar mai mult: în cazul respingerii de către Rusia a acordului de încetare a focului din august, nu a urmat o reacție la nerespectarea termenului de către Rusia. Mai important, relativizarea ultimatumului formulat de către președintele Trump a vizat și datele despre conținutul acordului. Sâmbătă, 23 noiembrie, întrebat dacă actuala ciornă și propunere este una definitivă, Președintele Donald Trump a spus reporterilor acreditați la Casa Albă "Nu, nu este ultima mea ofertă", adăugând că, "într-un fel sau altul, trebuie să găsim un final al războiului, așa încât lucrăm la asta". Și Casa Albă a sugerat, de asemenea, că documentul rămâne neterminat, dar și faptul că draftul nu a fost nici măcar acceptat formal de către Rusia.
Sâmbătă, 22 noiembrie, a apărut reacția liderilor europeni, din Canada și Japonia prezenți la summitul G20 din Africa de Sud, care au anunțat într-un comunicat comun că planul conține elemente "esențiale pentru o pace justă și durabilă", dar că documentul de plecare mai are nevoie de "muncă suplimentară", referindu-se mai ales la prevederi incompatibile cu dreptul internațional precum modificarea frontierelor prin forță sau limitarea numărului de trupe și a capacității de apărare a Ucrainei. Președinții și premierii din Canada, Finlanda, Franța, Irlanda, Italia, Japonia, Țările de Jos, Spania, Marea Britanie, Germania și Norvegia, prezenți la summit, alături de președintele Consiliului European și cel al Comisiei Europene, au adăugat în documentul comun semnat că "Implementarea elementelor care au legătură cu Uniunea Europeană sau cu NATO are nevoie de consimțământul statelor membre ale celor două organizații".
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat prudent și fără a respinge planul din start, în timp ce Vladimir Putin a anunțat că planul în 28 de puncte poate fi baza pentru o soluție, chiar dacă media rusă a început pregătirea populației pentru respingerea planului. Pe aceeași direcție, Dan Fried, fost diplomat, acum la Atlantic Council, a subliniat că întreaga propunere e o amestecătură inconsistentă, cu contradicții și cu o schimbare fundamentală de poziție a președintelui care susținea plecarea de la linia actuală de contact, nu cu teritorii cedate în plus. Totuși propunerea are elemente cu care se poate lucra, inclusiv condițiile privind reacțiile dacă Rusia nu respectă angajamentele și atacă din nou Ucraina. Cât despre capacitatea de îmbunătățire a acordurilor proaste, el a dat drept exemplu acordul inițial privind mineralele, transformat ulterior într-un acord rezonabil și avantajos pentru relațiile americano-ucrainene.
Ambiguitate în politica externă americană: cine a scris planul?
Poate cel mai ciudat a părut, într-adevăr, lipsa de comunicare și absența instituțiilor americane din procesul de redactare a planului, fapt ce a dus la nenumărate reacții deloc avantajoase. Astfel, tema autoratului propunerii este cea mai ambiguă, și are numeroase episoade. Principalele vorbesc despre Steve Witkoff, trimisul special al Președintelui în Rusia și Kiril Dmitrov, trimisul special al Rusiei, aflat pe lista de sancțiuni dar cu dispensă având în vedere rolul său. A doua îl adaugă în discuții pe ginerele președintelui Trump, Jared Kushner, pentru ca cea de a treia să îl implice și pe Secretarul de Stat și consilier pentru Securitate națională, Marco Rubio. Mai complicat, planul trădează lipsa diplomaților și a cunoscătorilor, greșeli factuale și chiar prezentări calchiate de traducere din limba rusă, de unde prezumția că ar fi fost făcut chiar de ruși.
E clară și sursa scăpării în media americană, după spusele lui Witkoff, aceasta fiind chiar Kiril Dmitriev, alias K., cu o variantă proprie nemodificată, de unde forțarea administrației să recunoască existența proiectului și să-l publice. E motivul pentru care și secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, a trebuit să iasă public și să explice faptul că trimisul special Steve Witkoff și Secretarul de Stat Marco Rubio sunt autorii care au lucrat în liniște la acord de circa o lună.
Analiza făcută de The Guardian a găsit limbajul calchiat din rusă în text, așa cum la baza lui se află narațiuni ale Kremlinului despre faptul că Ucraina pierde pe teren și că Zelenski este asaltat intern de scandalul de corupție, e slab și acum e momentul de a obține concesii majore. Așa s-a și proiectat un tip de wishful thinking al Kremlinului care s-a revărsat, în mod ciudat, în presa americană deși cei în cauză, care au scurs documentul, par să fie mai degrabă persoane cu o cunoaștere redusă a situației și a modului de lucru al Rusiei, fiind și înclinați spre acomodarea cu agresiunea rusă, nu înclinați spre sancționarea sa pe baza dreptului internațional. Deci nu diplomați de carieră, nici persoane supuse în activitatea lor limitărilor lumii bazate pe reguli, nu pe forță, și fără a permite orice într-o negociere pentru pacea cu orice preț. Asta a dus la credința că, a da Rusiei ceva teritoriu din Ucraina ar duce la încetarea războiului. Asta cu atât mai mult cu cât toate evaluările serioase arată că Putin nu și-a schimbat agenda și nivelul de ambiție, nici planurile vizând Ucraina, și că trebuie elemente solide de constrângere pentru a-l îndemna să încheie conflictul.
Lovitura cea mai puternică, cea care a subliniat ambiguitatea, a venit de la senatorii americani aflați la Forumul Internațional de Securitate de la Halifax care au prezentat o discuție telefonică avută cu Secretarul de Stat Marco Rubio, aflat în drum spre Geneva, și care le-a spus că documentul “nu este planul administrației” ci “mai degrabă o listă cu doleanțele Rusiei”. Senatorul republican Mike Rounds (R-SD) a subliniat că Rubio a fost foarte clar comunicând că “suntem cei care am primit propunerea dată unui reprezentant al nostru. Nu e nici recomandarea noastră, nici planul de pace care ne-ar aparține.” Din contra, Rounds susține că textul “pare mai degrabă scris la origine în rusă și tradus,” subliniind originea străină a documentului. Și senatoarea democrată Jeanne Shaheen (D-NH), a confirmat relatarea și a numit ciorna “o propunere rusă … sunt atât de multe prevederi complet inacceptabile în plan.” Departamentul de Stat a reacționat rapid pentru a respinge varianta.
Într-o declarație comună a cinci senatori cheie, între care Shaheen, King, și republicanul Thom Tillis (R-NC), se mai menționează că: “Nu vom realiza o pace durabilă oferindu-i lui Putin concesie după concesie și degradând fatal posibilitatea Ucrainei de a se apăra singură.” Intervenția senatorilor este cu atât mai gravă cu cât ea trădează, indirect, faptul că Departamentul de Stat ar minți spunând lumii despre autorii americani ai unui draft rusesc de capitulare, practic, pentru Ucraina, acuzându-l, totodată, pe același Secretar de Stat că a contrazis în discuții private politica oficială a președintelui.
Între timp, europenii au anunțat că pregătesc propria contra-propunere pentru “că nu pot să se bazeze pe documentul american și Ucraina nu poate negocia singură dacă poziția americană este instabilă”, potrivit relatărilor presei. Europenii au anunțat că nu au știut despre acest plan, deși discută despre securitatea Europei și exista o înțelegere cu partea americană că nici o temă despre Ucraina nu se poate discuta fără Ucraina, nici o temă despre Europa fără europeni. Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a declarat că, din perspectiva sa, nu ar avea de a face cu un plan, ci mai degrabă cu "o listă de teme și opțiuni", citând, la rândul său declarațiile Secretarului de Stat Marco Rubio.
Ucraina pusă la colț: costul refuzului planului
Poziția cea mai ingrată a fost cea a Ucrainei în fața cvasi-ultimatumului și planului furnizat de către Statele Unite. Dar președintele Zelenski a învățat lecția și a primit cu precauție lovitura, evitând să-l antagonizeze pe Donald Trump. Mai întâi a insistat că este „gata să lucreze cu Statele Unite asupra viziunii lor pentru încheierea războiului”. Și comunicatul formal al președinției ucrainene notează faptul că președinția americană consideră că va revigora diplomația pentru soluționarea conflictului prin acest draft.
Totuși ulterior, într-un discurs de 10 minute, Volodimir Zelensko a anunțat faptul că Ucraina se confruntă cu "unul dintre cele mai dificile momente din istoria sa" în legătură cu presiunea Statelor Unite de a accepta planul văzut ca favorabil Moscovei. El a insistat că Ucraina trebuie să facă “o alegere foarte dificilă: fie își pierde demnitatea, fie riscă să-și piardă un partener cheie”, cu referire la SUA. Deși nu a respins formal planul, a arătat deschidere spre negocierea acestuia și o discuție cu Trump și a trimis o delegație în Elveția pentru a se întâlni cu partea americană, toată mass media mondială a înțeles că există o respingere a unor puncte relevante din plan și a modului în care a apărut acesta, dar și a condiționărilor la adresa Ucrainei să accepte planul.
Altel, prima reacție lui Trump a fost dură și directă, către Zelenski, solicitând că acestuia “va trebui să-i placă” planul, în timp ce vicepreședintele JD Vance i-a vizat pe europeni într-o tiradă în care îi insultă pe cei care nu înțeleg prevederile planului și realismul lor. UE nu este azi în situația de a prelua responsabilitățile și contribuția americană în război, pe teren, și nu are nici resursele de a produce azi cele necesare Ucrainei pentru a purta războiul. În plus, dacă Kievul ar pierde sprijinul american, ca urmare a refuzării planului, consecințele ar fi grave și pe direcția aprovizionării cu armament, chiar cumpărat de europeni din SUA via NATO, și ar pierde și informațiile necesare apărării și țintirii rachetelor prin limitarea aschimbului de intelligence. Iar acțiunea s-ar repercuta și asupra dimensiunii economice și financiare a Ucrainei.
Pentru că formulele puse pe masă lasă să se înțeleagă, în primă fază, că Statele Unite ar putea să renunțe nu numai la efortul diplomatic și de constrângere a Rusiei în încercarea de soluționare a conflictului, ci și să se retragă complet, cu consecințe majore, chiar existențiale, din afacerea războiului din Ucraina și chiar a securității europene. La imprevizibilitatea lui Trump și gradul de ingerință al Rusiei în deciziile americane, a devenit foarte probabil ca Statele Unite să le comunice Ucrainei și europenilor că sunt pe cont propriu. Acest fapt ar însemna pierderea accesului la armele americane, fapt care ar afecta fundamental în primul rând apărarea anti-aeriană cu bateriile Patriot și rachetele necesare, care sunt utilizate pentru apărarea împotriva rachetelor rusești, dar și la rachetele ATACM care lovesc în profunzime. Tot așa cum rachetele NASAMS, Patriot sau IRIS-T ar avea ținte neclare fără datele și informațiile venite de la Statele Unite.
Desigur, eurpenii își îmbunătățesc pe zi ce trece capacitățile proprii de a avea aceste informații, dar le vor trebui ani ca să ajungă la un nivel de coordonare al capabilităților pe care-l oferă azi intelligence-ul american. La chestiunile privind armele și intelligence-ul, se mai adaugă problema financiară și economică a Ucrainei. Statele Unite susțin Ucraina pentru solvabilitatea ei în condiții de război iar FMI-ul susține că Ucraina are nevoie de sprijin bugetar de 65 miliarde de dolari pentru anul viitor, de exemplu. În timp ce Uniunea Europeană se luptă cu decizia de a utiliza fondurile ruse înghețate și indisponibilizate drept un fel de colateral pentru garanții pentru împrumuturi, soluția finanțării Ucrainei nu poate fi doar la europeni. Și cum vicepreședintele American JD Vance a avertizat că SUA ar putea să-și încheie eforturile diplomatice, cel puțin, dacă planul său nu dă rezultate, obiectivul Ucrainei a rămas ca să se asigure că planul propus nu este un dezastru pentru ea și că nu va fi blamată pentru nefuncționarea acestuia.
Garanțiile de securitate: marele plus al planului
Cea mai importantă parte a draftului, care are în interior și acordul clar al Statelor Unite, este componenta referitoare la garanțiile de securitate, chiar dacă planul prevede o componentă de compensare de 100 miliarde de dolari din fondurile ruse indisponibilizate și condiții stricte de anulare a acestor garanții. Prima evaluare și cea mai optimistă a fost că Planul de Pace a lui Trump ar oferi Ucrainei garanții de securitate de tip articolul 5 al NATO.
Documentul prevede ca Washingtonul și aliații europeni să trateze orice atac “semnificativ, deliberat și susținut” al Rusiei asupra Ucrainei drept o amenințare la adresa întregii comunități euro-atlantice. În acest caz, Președintele Statelor Unite ar putea fi autorizat să poarte o acțiune militară, după consultări cu Ucraina și partenerii europeni. Garanțiile de securitate ar dura 10 ani și ar putea fi reînnoite ulterior. Totuși nuanțările privind atacul Rusiei la adresa Ucrainei fac diferența între această prevedere și articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic, care nu are deloc dileme și e extrem de clar și departe de orice interpretare privind cât de semnificativ, de deliberat sau susținut ar fi un atac sau altul pentru a determina reacția aliată.
La Kiev, Secretarul Armatei SUA, Dan Driscoll, i-a dat două documente lui Zelenski joi, 20 noiembrie, unul fiind planul și un al doilea descriind acele “garanții de securitate de încredere”. Aici s-a vorbit despre similitudinea cu articolul 5, în draftul pentru garanții de securitate care avea, potențial, cinci semnatari, Ucraina, Statele Unite, Uniunea Europeană, NATO și Rusia. Este neclar dacă Rusia ar fi pregătită să semneze un asemenea acord sau măcar pe cel vizând pacea în Ucraina. Totuși garanțiile de securitate sunt legate direct de costuri asumate, cedări și concesii ale Kievului. În orice caz e cea mai importantă concesie a Statelor Unite care refuzau până recent orice angajament care viza implicarea forțelor sale armate peste hotare.
Astfel, orice atac major al Rusiei dincolo de linia convenită de încheiere a armistițiului “ar fi privit ca un atac care amenință pacea și securitatea comunității transatlantice.” Statele Unite și statele NATO, între care Franța Marea Britanie, Germania, Polonia și Finlanda, vor participa împreună pentru a răspunde amenințării, folosind potențial și forța armată în acest sens. Evaluarea încălcărilor se va face în comun de SUA, NATO și Ucraina, iar îndeplinirea angajamentelor va fi supravegheată de o Comisie Comună de Monitorizare condusă de partenerii europeni, cu participarea Statelor Unite.
Securitatea rămâne principala problemă a Ucrainei, ca și credibilitatea garanțiilor de securitate și a descurajării venită astfel. Dacă există o garanție de securitate bilaterală, cu Statele Unite, comparabilă cu cea din articolul 5, aceasta ar fi în stare să descurajeze orice agresiune viitoare a Rusiei. Totuși, dacă există claritate în privința avantajelor Moscovei din acord, Acordul nu e atât de clar privind garanțiile de securitate care ar trebui să protejeze Ucraina. Conținutul real al celui de-al doilea document nu este cunoscut, deci nu știm exact ce ar însemna angajamentul de tip NATO/articol 5 pentru Ucraina.
Concesiile Rusiei lui Putin: reale sau stop and go?
Rusia s-a grăbit să facă pași importanți, la nivelul presei oficiale și oficioase, pentru a pregăti terenul pentru refuzul acestui document. Dacă a privit actul distribuit drept o capitulare virtuală a Kievului, folosindu-se un eufemism pentru relevanța pozitivă a documentului pentru că “ține cont și de poziția Rusiei”, totuși și comentatorii neutri au subliniat că documentul cere concesii și din partea lui Putin. Discuția este dacă aceste elemente și concesii sunt reale sau doar un drum sigur spre reîntremare, pregătire și reluarea confruntării, pe modelul “stop and go”.
Astfel, între concesiile cerute Rusiei lui Putin se notează mai întâi faptul că Rusia ar fi renunțat la recunoașterea de jure a frontierelor noi și teritoriilor anexate – aici e o dispută privind cel puțin două forme ale acordului în 28 de pucnte, una prevăzând recunoașterea juridică de către SUA și alți aliați(nu de către Ucraina, explicit) a Crimeii și Donbasului drept teritoriu legal al Rusiei. Apoi se notează că Rusia ar renunța la anexarea completă a celorlalte două regiuni sudice, Kherson și Zaporoje, respectiv a părții pe care nu a ocupat-o, ba chiar prevede niște concesii teritoriale din zona ocupată deja – probabil referire la zona centralei nucleare Zaporoje. La asta s-ar adăuga renunțarea la orice porțiune ocupată în Harkov și Dnepropetrovsk și acceptarea unei armate de 600.000 de oameni – jumătate din ce are Ucraina astăzi dar mai mult decât a avut vreodată la pace. În plus Rusia ar fi de acord cu pierderea fondurilor blocate în băncile occidentale fără represalii.
Tot din punctul de vedere al Rusiei, pentru că tot s-a vorbit în presa americană și luările de poziții ale occidentalilor despre conceperea documentului de către ruși, comentariile ulterioare au remarcat faptul că “formulările revelează o înțelegere neconformă și chiar respingerea unor poziții și formulei în care Moscova însăși își formulează aceste poziții și solicită ca pozițiile propria să-i fie luate în considerare”, în timp ce “planul cere Moscovei să renunțe la unele din condițiile sale anterioare.”
Și partea rusă remarcă faptul că textul dat pe surse “nu a fost făcut de profesioniști în relațiile internaționale” și că ar conține erori factuale. În toate variantele, reiese că Rusia se consideră învingătoare, că ar face concesii doar de la a nu-și atinge obiectivele maximale și că nu acceptă nici o discuție despre agresiunea militară, costurile pentru această agresiune sau pedepsirea vinovaților în vreo formă, ci doar o diminuare nuanțată a ambițiilor sale, cu garanția că va putea relua campania oricând va dori și va menține Ucraina și Europa sub presiune militară.
Avantajele și riscurile Americii în andorsarea planului: Marea Ruptură
Desigur, în planul prezentat, America este marele câștigător. Planul în 28 de puncte este făcut din start în avantajul autorilor, Statele Unite și Rusia. Fidel abordării sale că mediatorul trebuie să câștige, Donald Trump a insistat cu prevederea că “100 miliarde din fondurile înghețate ale Rusiei să fie investite în eforturile americane de a reconstrui și investi în Ucraina, SUA urmând să primească 50% din profiuturi, de asemenea. În plus, e vorba despre fonduri care nu se află sub controlul Americii, ci în Europa. Rusia ar accepta, prin acord, să piardă cele 280 miliarde înghețate, dintre care 100 miliarde alocate ca mai sus pentru reconstrucția Ucrainei, alături de alte 100 miliarde plătite de europeni, iar restul mergând într-un fond pentru proiecte comune ruso-americane, cu profituri egale ruso-americane.
Această referire a stârnit deja reacții dure la nivelul comentariilor nepublice sau neasumate public din partea partenerilor Americii. Ideea de a forța Ucraina și a extrage profituri din războiul său, așa cum a fost cazul și cu acordul privind metalele rare, a stârnit numeroase discuții și un nivel crescut de oprobiu pe care Statele Unite trebuie să-l gestioneze. De asemenea, referirea la Centrala Nuclearo-electrică de la Zaporoje, care ar urma să intre sub supervizarea AIEA, Agenția Internațională pentru Energie Atomică, centrală care va reporni și va distribui energia electrică egal în Ucraina aflată sub controlul autorităților legitime și părții aflată sub ocupație rusă, readuce în discuție propunerea mai veche a lui Donald Trump privind preluarea ei de către americani.
Dar cele mai importante riscuri vizează prestigiul și credibilitatea Americii ca partener internațional, după emiterea acestui plan, că va fi el sau nu aplicat într-un final. Comentariile internaționale vorbesc despre sprijinirea Rusiei, mergând până la premierea agresorului Putin de către Washington, tot așa cum detașarea Statelor Unite în cadrul acordului de NATO, al cărui membru este, stârnește numeroase critici. Anne Applebaum a subliniat în Atlantic că “există o tradiție a marilor puteri din Europa care fac tîrguri pe seama statelor mai mici, fapt care duce la suferințe. Pactul Molotov-Ribbentrop și anexele sale secrete a dus la cel de-al Doilea Război Mondial, iar acordul Witkoff-Dmitriev, dacă se ajunge acolo, se va înscrie în această tradiție,” mai susține ea.
Senatorul independent Angus King (I-ME), membru al Comitetului pentru Relații Externe al Senatului American, a criticat propunerea comparând-o cu cea de la Munchen 1938 și propunerea de acomodare cu Hitler a premierului britanic Neville Chamberlain: “Premiază agresiunea. Pur și simplu. Nu există nici o justificare etică, legală, morală sau politică pentru ca Rusia să ceară estul Ucrainei.” Simpla intrare în acest joc și acceptarea unui document care prevede împărțirea Ucrainei și lipsa de responsabilitate a Rusiei este un risc major pentru America și pentru Trump. SUA nu mai spune că Putin trebuie să se retragă din teritoriile ocupate și să plătească pentru crime de război și răul adus milioanelor de ucraineni. Iar intepretarea ca sprijin la adresa lui Putin pentru câștiguri personale, împărțirea Ucrainei și a Europei între Rusia și SUA, fără participarea celor implicați, adaugă la aceste costuri.
Marele risc este, totuși, cel al Marii Rupturi între Statele Unite și Europa. Europenii vor realiza din nou că nu se pot baza pe americani, nu pot avea încredere în pozițiile convenite și în împărtășirea datelor despre elementele relevante, în primul rând care-i privesc, și vor nota foarte clar realizarea unor acorduri care-i vizează pe la spatele lor. Relația transatlantică este sub presiune, dar cu fiecare gest de tipul propunerilor imposibile de acceptat, actuale sau care vor mai urma, această ruptură se adâncește și realitatea îi forțează pe continentali să reacționeze unilateral. Rămâne de discutat ce rămâne, în condițiile unei rupturi, din acordurile anterioare americano-ucrainene – Acordul privind metalele rare sau vânzările de armament și muniție prin intermediul NATO și aliaților europeni sau dacă afacerea cu drone mai rămâne valabilă - achizițiile de drone și producția în comun cu ucrainenii.
