Mai grav, și marele inamic care a adus trupele americane înapoi după nici 3 ani pentru a combate ISIS – Stat Islamic timp de 12 ani a scos din nou capul, respectiv cele câteva mii de luptători în celule adormite au pregătit chiar atacuri teroriste pentru a marca revenirea în prim plan. Autoritățile irakiene ale premierului Ali al-Zaidi au declarat 4 zile ale suveranității irakiene, dar au fost obligate să amâne termenul predării armamentului și controlului statului asupra milițiilor șiite până în iunie 2027, în timp ce pregătirea apărării anti-aeriene e în urmă și cumpărarea de armament necesar e o sarcină de viitor. Combinația milițiilor cu reprezentarea politică în Parlament arată în continuare un stat slab, cu posibilitatea ca evoluțiile de pe teren să reclame, în viitor, fie revenirea trupelor americane, fie abandonarea statului către noii talibani sub influența Gardienilor Revoluției Islamice, care continuă să răvășească Golful și Orientul Mijlociu cu lovituri periodice, cu precădere țintind producția de petrol din regiune. O aniversare tristă, care ar putea marca, în curând, revenirea la vărsarea de sânge, război sectar și dominația regională manifestă a Iranului.
Pe scurt
Retragerea americană din Irak, fără fast sau flamuri: negociată de Biden, aplicată de Trump
Milițiile pro-iraniene înarmate domină Irakul
Spațiu de război între SUA și Iran
Și ISIS- Stat Islamic a scos capul după retragere
Regrete, cooperare limitată și lipsă de pregătire în apărarea anti-aeriană
Retragerea americană din Irak, fără fast sau flamuri: negociată de Biden, aplicată de Trump
Forțele americane au intervenit prima oară în Irak în 1991, după anexarea Kuwaitului de către Saddam Hussein. Într-o formă rezervată de intervenție, Statele Unite au eliberat statul petrolier și au împins armata irakiană în deșert, fără să meargă până la capăt. Bush Junior a revenit în 2003, suficient pentru a demonstra nivelul tehnologic al armamentelor sovietice și post-sovietice trecând ca prin brânză prin armata irakiană și eliminându-l pe liderul sunnit Saddam Hussein și lăsând locul unui guvern șiit. Au urmat ani grei de luptă cu contrainsurgența într-un război civil și sectar, în complicația etnică, religioasă și sectară din Irak, în care Iranul, care nu mai era îndiguit de Saddam, ca și liderii religioși scăpați din frâiele statului secular baasist, au explodat în ambiții și lupta pentru preluarea puterii din vidul lăsat. Statele Unite s-au retras în 2011, dar doar pentru a reveni trei ani după, când au luptat cu Daesh, auto-intitulat Stat Islamic (ISIS). Încleștarea, un adevărat război, a durat 3 ani, 2014-2017, partea activă, și s-a prelungit în misiuni succesive de training și asistență până în 2024, când a fost negociată de către președintele Joe Biden și anunțată retragerea definitivă în 2026, la final de septembrie.
În operațiunea americană Iraqi Freedom au murit de două ori mai mulți soldați americani ca în Afganistan, operațiune încheiată în 2021. În Irak, la apogeul din 2007, s-au aflat pe teren 170.000 de militari americani, iar în cei peste 20 de ani, au murit aici 4500 de americani. Retragerea din 30 septembrie marchează încheierea celor două războaie perpetue ale Americii, ale cărei retrageri a fost negociată de Trump pentru Afganistan și aplicată de Biden în august 2021, cu efectele și imaginile cunoscute, lăsând loc talibanilor să preia statul, cu singura condiție a luptei contra terorismului ISIS Khorasan, și de Biden pentru Irak și aplicată de Trump în 2026. Președintele Joe Biden a anunțat în septembrie 2024 victoria coaliției anti-ISIS asupra organizației teroriste care ocupase, la apogeu, o treime din Irak și cam tot atâta din Siria vecină, o coaliție din care a făcut parte și România.
Acordul irakiano-american din septembrie 2024 a presupus o retragere în două etape, prima până în septembrie 2025, cu încheierea operațiunilor de luptă în interiorul Irakului și a doua până în septembrie 2026 care a constat în miliuni de sprijin al operațiunilor împotriva ISIL în Siria și mecanismul de transfer de responsabilități în Irak, potrivit Comisiei Militare Superioare. Încă din ianuarie anul acesta, Irakul a anunțat că și consilierii coaliției și-au încheiat retragerea din zonele federale, dar operațiunea de sprijin logistic în Siria a continuat prin intermediul bazei americane din Erbil, în regiunea autonomă Kurdistanul irakian. După 12 ani de operațiune anti- State Islamic, și ultimele trupe se retrag, respectiv circa 2500 militari care rămăseseră în ultimii ani în Irak, alături de o forță cantonată în Siria. Militarii americani se retrag și cu tot echipamentul, care include sisteme de apărare inclusiv anti-aeriană, care au jucat un rol relevant în interceptarea rachetelor balistice iraniene și a dronelor în timpul actualului război, când peste 1000 de drone și rachete au vizat Irakul, cu precădere bazele și zonele unde se aflau militarii americani. Ultima părăsită a fost baza aeriană de lângă Bagdad, predată la 30 septembrie gazdelor irakiene. Pe lângă trupe și armamente, Irakul mai pierde la retragerea americană și câteva capabilități, precum intelligence american, sprijinul logistic și dronele.
Marea întrebare este dacă Irakul va putea să asigure preluarea completă a atribuțiilor și asigurarea securității propriului teritoriu sau dacă evoluția situației nu va reclama în timp o revenire pe călcâie a Statelor Unite. De fiecare dată când președinți succesivi au încercat să părăsească Orientul Mijlociu pentru a se preocupa mult mai mult de regiunea indo-pacifică, un nou război i-a făcut să revină aici, într-un spațiu care păstrează interese americane importante. Că a fost vorba despre apariția ISIS- Stat Islamic și nevoia de a elimina controlul teritorial al organizației teroriste sunnite, că a fost despre escaladarea războiului din Orientul Mijlociu după atacul terrorist al Hams din 7 octombrie 2023 din Sudul Israelului și războiul consecutive din Gaza sau de războiul SUA-Israel lansat la 28 februarie asupra Iranului, s-a văzut clar că plecarea prematură din această zonă rămasă instabilă și pradă ambițiilor regimului Ayatollahilor de la Teheran nu e de bun augur.
Regimul irakian a instituit celebrarea, timp de 4 zile, ca sărbătoare națională între 30 septembrie și 3 octombrie, a Zilelor Suveranității, o celebrare simbolică la retragerea trupelor americane din Irak. Dar retragerea americană a lăsat un gol, unul care este lesne să fie umplut de către Teheran prin intermediul milițiilor sale pro-iraniene șiite, ca și de revenirea în prim plan și reîntremarea Stat Islamic, dacă Irakul nu are suficiente capacități să se apere și să resolve dosarul de securitate. Iranul e cel care profită strategic de plecare formală a coaliției, care juca rolul de contracarare a influenței iraniene în regiune. Milițiile locale pro-iraniene nu numai că au clamat Victoria împotriva Americii, alături de Iran, la această retragere, dar mai mult, au început să folosească momentul pentru a-l valorifica politic în poziționările propria pentru putere pe teren și în Parlament, în primul rând printr-o mai mare influență asupra securității și deciziilor politice. Iar acest pas se face și pe fondul incapacității guvernului de a fi obținut, până la 30 septembrie, dezarmarea milițiilor șiite, odată ce trupele americane nu mai sunt prezente pe teritoriul irakian.
Abu Mojtaba al-Yasiri, un comandant al Rezistenței Islamice din IRac, grup umbrelă pentru facțiunile înarmate pro-iraniene finanțate de către Teheran, a numit retragerea Statelor Unite drept " o victorie istorică pentru grupurile rezistenței islamice irakiene și iranienii onorabili, și o înfrângere dezastruoasă pentru proiectul american", respectiv "eșecul ocupației de a-și impune voința asupra țării noastre". El a insistat că "Irakul a dovedit că suveranitatea sa nu poate fi securizată de trupele militare străine, ci doar de rezistența și voința poporului său." Dacă prezența americană în Irak nu era deloc populară printre irakieni, totuși există preocuparea cu precădere asupra pozițiilor de putere deținute de către grupurile susținute de Iran și despre o retragere premature, în condițiile în care Irakul nu e pregătit pe deplin să-și îndeplinească responsabilitățile în domeniul securității singur, iar plecarea coaliției conduse de către americani lasă un vacuum ce invită la ocuparea pozițiilor de putere. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a fost singurul care a vorbit despre succesul campanieid e 12 ani împotriva grupurilor armate și o tranziție de la o coaliție cu misiune de război la efortul de securitate asumat de către partea irakiană, care trebuie să-și asume și eforturile de a menține Irakul sigur și ISIS înfrânt.
Milițiile pro-iraniene înarmate domină Irakul
După cum spuneam, guvernul irakian condus de către premierul Ali al-Zaidi a suprapus două procese la 30 septembrie, unul cel al retragerii trupelor americane și un al doilea, cel al predării armamentelor de către milițiile șiite pro-iraniene pentru a putea restabili controlul și monopolul violenței legale în Irak. Acest termen nu a putut fi respectat și, la discursul de la preluarea bazei aeriene de lângă Bagdad, premierul a anunțat mutarea termenului la nivelul lui iunie 2027, pierzând pârghia și instrumentul de presiune al părăsirii Irakului de către trupele americane, ca element de condiționare. Dacă un număr restrâns de miliții mai puțin influente a fost de acord să predea armele, să beneficieze de condițiile noi, grupurile puternice și cu adevărat relevante au refuzat perspectiva sau au prezentat condiții de dezarmare imposibile și care trădează dorința de a nu se dezarma. De altfel, chiar liderul Gardienilor Revoluției Islamice a venit la Bagdad pentru a îndemna părțile să ajungă la un alt acord, recomandând milițiilor să-și păstreze armamentul și lui Al Zaidi să nu forțeze predarea armelor ci doar integrarea formală în istituțiile statului irakian, dar cu menținerea controlului la Teheran.
De altfel, milițiile pro-iraniene au folosit mai multe tertipuri, între care integrarea formală dar menținerea dublei comenzi, la Bagdad, formală, și la Teheran, cea reală, fie au predate parțial armele și au păstrat partea relevantă, fie s-au scindat și o parte relevantă a păstrat bazele și armamentele introduse din Iran, cu aceeași ascultare la nivelul regimului ayatollahilor. Astfel, defectorii din militia irakiană Asaib Ahka k Haq au format un nou grup înarmat sub controlul și cu sprijinul Iranului, fapt anunțat de Washington Post chiar la 30 septembrie. Oficialii irakieni au recunoscut că organizația nu a transferat decât o parte infimă din arsenalul său statului irakian, deși anunțase dezarmarea de la 2 iunie, într-o mișcare care viza promovarea politică și avantajele economice vizare de liderul său, Qais al Khazali. Miliția a livrat initial câteva arme comitetului pentru dezarmare și unor brigăzi susținute de Iran în cadrul Forțelor Populare de Mobilizare, controlând azi trei brigăzi, deși formal sunt trupe adiacente ale armatei irakiene. Asaib Ahl al Haq a păstrat controlul și asupra unor sedii ale cartierelor sale generale și bazelor din întregul Irak, acolo unde miliția a depozitat arme, inclusiv rachete și drone.
Miliția acționează direct la comanda Gardienilor Revoluției Islamice din Iran, și și-a coordonat operațiunile cu rebelii Houthi din Yemen la atacarea țintelor din sectorul energetic al Arabiei saudite, în iulie 2026. Acești comandanți din miliția nouă ruptă din Asaib Ahl al Haq primesc arme și sprijin preferențial din Iran, devenind un instrument de mare valoare și relevant în economia influenței iraniene în Irak. Asaib Ahl al Haq s-a format ea însăși, la origine, din cadrul Armatei lui Mahdi, aparținând liderului șiit irakian Muqtada al Sadr, o grupare nu rareori acționând independent de Iran ca atunci când a vrut asasinarea premierului irakian în 2021.
Kataib Hezbollah, o altă miliție membră a Rezistenței Islamice din IRak, a pretins că SUA continuă să opereze în spațoul aerian irakian, și a amenințat, la 28 septembrie, că va doborî orice avion inamic care operează în spațiul aerian irakian, cu referire la cele americane și israeliene care atacă Iranul via Irak. Acesta e motivul său de a nu se dezarma. Și grupul Harakat Hezbollah al Nujaba a anunțat, la 29 septembrie, refuzul său de a se dezarma invocând nevoia permisiunii de la o autoritate religioasă, amenințând că va ataca orice prezență străină din Irak, în discuție fiind inclusiv trupele turce prezente în regiunea kurdă din nord-vest, așa cum va ataca și orice țară agresivă împotriva Iranului. Toate aceste miliții sunt subordonate și ascultă doar de Liderul Suprem Religios Iranian și Iranul a anunțat de mai multe ori opoziția față de dezarmarea milițiilor irakiene.
Spațiu de război între SUA și Iran
Astfel, Irakul a redevenit, dacă a încetat vreodată să fie asta, un spațiu de război între Statele Unite și Iran, cu atât mai mult cu cât războiul americano-israelian asupra Iranului a izbucnit și nu s-a mai oprit, ci a avut doar faze de reescaladare în 2026. În ultimii ani, Irakul era probabil singurul stat din lume cu relații politice și militare de tip alianță cu ambii actori din război, SUA și Iranul, de unde bătălia constantă de pe teritoriul irakian între milițiile pro-iraniene și finanțate de Iran cu prezența militară americană și interesele americane din Orientul Mijlociu și din Golf. De altfel, Statele Unite a ucis în ianuarie 2020, tot sub Trump la primul mandat, pe liderul Forțelor Al Quds ale Gardienilor Revoluției Islamice iraniene, Qasem Soleimani, într-o lovitură cu dronă lângă aeroportul din Bagdad, tot așa cum milițiile șiite au lovit în mod repetat bazele americane și prezența americană. Numai în 2026, au murit aici 7 din cele 18 victime militari americani în timpul războiului americano-israeliano-iranian, ultima victimă fiind un sergent omorât de o detonare controlată a unei drone asupra bazei de lângă Erbil, în iulie.
Retragerea americană a fost sărbătorită deopotrivă în Irak și Iran, cei care și-au dorit de multă vreme plecarea trupelor americane din regiune pentru a lăsa spațiul liber acțiunilor iraniene și ale milițiilor proxy ale Iranului. De asemenea, retragerea americană crează spațiu pentru o creștere a influenței irakiene în Iran economic, politic și militar, în timp ce greutatea strategică, numerică și ca valoare militară a milițiilor șiite pro-iraniene din Irak va crește și mai mult ca putere și amprentă în decizie. Acestea vor fi utilizate de către Irak nu numai acum, ci și în viitor pentru orice obiectiv și-l doresc. Premierul Irakian al-Zaidi a promis că va dezarma milițiile șiite pro-iraniene, își dorește în mod real să dețină și să exercite decizia pentru interesele irakiene, dar realizează cât de dificil, dacă nu imposibilă este o asemenea sarcină.
Retragerea se suprapune pe războiul din Iran care e un alt motiv clar al rivalității americano-iraniene din Irak. Iar milițiile pro-iraniene execute întocmai, cu armamentul transferat în Irak, ordinele venite de la Teheran, așa cum a fost cazul atacurilor la adresa conductei de petrol saudite care ocolea ieșirea în Golf și ieșea la Marea Roșie. Tot aceste miliții au lansat nenumărate atacuri la personalul și bazele americane nu numai din Irak, ci din întreaga regiune. Ele aspiră acum la un control și mai mare, dacă nu decisiv, asupra țării și resurselor sale, cei 45 milioane de irakieni și resursele enorme de petrol și gaze. De la barometrul forței și stabilității regionale, care echilibra lesne Iranul teocratic, astăzi Irakul este dominat, controlat și chiar ar putea deveni un instrument pe deplin în panoplia de instrumente anti-americane și anti-occidentale a Iranului. Statele Unite rămân în prim planul influențelor asupra clasei politice irakiene prin percepția echilibrării influenței iraniene și menținerea liniei de susținere economică, cu influență relevantă încă, chiar dacă nu are mii de trupe pe teren.
Iranul își propune să alunge pe deplin Statele Unite din Orientul Mijlociu, de aceea vede retragerea americană din Irak drept o victorie a sa directă și a axei rezistenței care conține grupurile pro-iraniene din întreaga regione. Pentru Iran, securitatea durabilă din Irak, cea care va învinge, este cea creată după ce americanii pleacă din Irak și din regiune, potrivit vicepreședintelui Comisiei Naționale de Securitate din Parlamentul irakian, Amir Hayat Moqaddam. De altfel, Iranul a Salutat direct retragerea trupelor americane din Irak. Grupurile de rezistență (a se citi milițiile pro-iraniene și susținute de Iran) acționează, susține Teheranul, "pentru a ținti și confrunta trupele americane". De altfel, Washingtonul a acuzat nu odată milițiile susținute de către Iran în Irak că joacă un rol nefast în întregul Orient Mijlociu și conflictele din regiune prin lansarea atacurilor la adresa țărilor vecine la ordinele venite de la Teheran, inclusiv lovind interesele americane din regiune și resursele saudite petroliere, în timp ce guvernul irakian încearcă să limiteze influența Iranului și milițiilor sale.
În ceea ce privește cu atenție și cooperarea bilaterală în domeniul securității, urmând să gândească aducerea în cadrul ambasadei a unui grup de consilieri de securitate care să însoțească componenta robustă diplomatică în Bagdad și susținerea efortului de a extinde legăturile comerciale. Contactele periodice la nivel înalt între oficialii americani și irakieni sunt un alt instrument care se perpetuează, așa cum și politicienii americani sunt astăzi mai preocupați de un anumit echilibru între investițiile modeste ale SUA, timpul și atenția investite care pot produce dividende relevante pentru interesele americane. Astfel că, chiar și cu resurse modeste dar cu angajamente și prezență bine țintită, SUA pot menține o influență substanțială în politica irakiană care să poată menține orientarea politică spre interesele irakiene, de exemplu, nicidecum spre cele iraniene. Asta reclama parteneriat în domeniul securității, un nivel acceptabil de investiții și interese economice și prezență diplomatică relevantă.
Și ISIS- Stat Islamic a scos capul după retragere
Există, altfel, semnale consistente venind de la oficiali irakieni din zona securității regionale și locale care susțin că, cel puțin în zona kurdă s-a resimțit deja faptul că retragerea americană vine cu riscul major de a dat un nou imbold celulelor adormite ale Daesh, autointitulată Stat Islamic. Deși a avut loc o înfrângere de proporții și dispariția completă de la controlul territorial pe care l-au avut, și dispariția califatului auto-proclamat, acum 10 ani, cu plasarea în închisori și eliminarea liderilor, totuși State Islamic păstrează un set de luptători și celule adormite la nivelul câtorva mii de oameni, estimativ. Potrivit comandantului kurd Sirwan Barzani, lipsa intelligence-ului american, a sprijinului logistic și a dronelor poate să dea posibilitatea organizației teroriste să se refacă. De altfel, a existat o filmare chiar într-o fostă bază americană cu operativii Stat Islamic înarmați.
De mai bine de două săptămâni, atunci când retragerea americană a fost clară, celulele adormite ale Stat Islamic au început să se miște, fiind sesizate și la Bagdad, crescând moralul și reangajând luptătorii, în timp ce forțele de securitate irakiene au identificat indicii care arată pregătirea atacurilor suicidare teroriste care urmau să coincidă cu retragerea trupelor americane de pe teritoriul irakian. Complotul a subliniat veridicitatea preocupărilor care vizează perspectiva ca grupul terorist să devină mai întremat și capabil să exploadeze golurile de securitate și greșelile noilor responsabili și să profite pentru a-și reafirma renașterea și a-și crește rolul în Irak, chiar din postura de actor vânat și dezavuat. Anii de pierderi militare și vânarea de către securitatea irakiană ar putea fi inversate în viitorul apropiat după retragerea americană, punctul esențial fiind să transmită mesajul că grupul e încă puternic și capabil să lanseze atacuri sângeroase.
Trebuie să spunem foarte clar că Stat Islamic este departe de a mai fi forța cu control teritorial care a fost odată, cu toată atracția pe care a exercitat-o în trecut pentru jihadiștii globali. Nici componenta teroristă care a supraviețuit cel mai mult în Irak nu mai este atât de vizibilă și toți cei care au fost implicați în acțiunile teroriste au fost fie eliminați, fie arestați. Dar Stat Islamic este departe de a fi dispărut pe deplin, din contra, celulele ascunse, adormite, au supraviețuit și imediat ce au simțit oportunitatea, au început să se agite și să-și anunțe prezența. Azi grupul este, cu certitudine la nivelul minimal, cu o prezența estimată la câteva sute de luptători și la câteva mii la nivelul celulelor acoperite. Așa indică și ultimul raport al Secretarului General al ONU.
Regrete, cooperare limitată si lipsă de pregătire în apărarea anti-aeriană
Preocupările privind efectele retragerii americane au fost cele mai prezente în regiunea kurdă, în primul rând pentru că acolo a fost amplasată ultima bază americană și care a fost vizată de peste 1000 de drone și rachete, apoi pentru că Statele Unite s-au retras cu apărarea antiaeriană care a protejat populația kurdă și, până la noile capabilități irakiene, rămâne fără scut. Atacurile din ultima lună au provenit direct de pe teritoriul iranian. Deși a preluat responsabilitățile în domeniul securității, multe dintre ele exercitate mult înainte de termenul retragerii de la 30 septembrie, dimensiunea apărării anti-aeriene rămâne cea mai mare problemă a Irakului și forțelor sale militare.
Comandantul forțelor aeriene irakiene, generalul locotenent Khalis al-Tamini a spus presei că încă de la începutul lui 2026, toate acțiunile și operațiunile de apărare din Irak sunt purtate doar de către forțele Bagdadului. Tot el a susținut că dronele irakiene au înlocuit avioanele de recunoaștere ale coaliției, și că forțele pe care le coordonează efectuează supravegherea aeriană pe întregul teritoriu. Tot partea irakiană asigură funcționarea operaționalizarea și mentenanța flotei de avioane de luptă F16, purtând misiuni și de către 10 zile consecutive fără a fi nevoie de vreun ajutor de orice fel. Însă apărarea antiaeriană rămâne cea mai sensibilă problemă. Deja Irakul a lansat procedura de procurare a unor capabilități și sisteme de apărare provenind din Coreea de Sud, Turcia și Statele Unite. Iar amplasarea acestor forțe va acoperi întregul spațiu aerian irakian, includiv regiunea kurdă. Totuși toți experții susțin astăzi că este improbabil ca statul irakian să fie capabil să protejeze spațiul aerian de rachete și drone.
