Valul de proteste a intrat în spațiul violenței, cu peste 6000 de rețineri și peste 1500 de răniți, jumătate jandarmi și poliția anti-revolte. De la revolta pentru condiții mai bune de învățătură, mișcarea de protest a liceenilor a fost amplificată și politizată, devenind expresia bătăliei politice într-o Franță care nu are buget, nu are spațiu fiscal și are o datorie publică și un deficit fără precedent, subliniind un deceniu de președinție Macron și distrugerea centrului politic în înfruntarea extremelor politice franceze. Și Donald Trump s-a implicat în proteste, dând vina pe migrație și valul islamist care preia Franța, altădată un stat serios.
Pe scurt:
Revolta ciudată: de la o grevă rezolvată într-un liceu la manifestații masive de protest național
Violență sindicală, violență politică, violență în stradă: rețeta subminării instituționale a unui stat
Demografie, finanțe, educație: ingredientele care mistuiesc de zece ani politica franceză din interior
Revolta ciudată: de la o grevă rezolvată într-un liceu la manifestații masive de protest național
Franța nu s-a mai confruntat demult cu impactul unei asemenea revolte a elevilor și studenților, susținuți de părinți și sindicate. Practic din 1968 nu a mai fost un asemenea război în plină stradă, confruntări, violențe și victime. Iar declanșatorul a părut unul banal, pe de o parte, altfel rezolvat relativ prompt. Însă ceea ce a urmat nu a mai putut fi stabilizat și oprit să se răspândească la nivel național. La început a fost doar o demonstrație de sprijin pentru greva profesorilor în liceul Saint Exupery din suburbiile Parisului, pe 21 septembrie. Pentru că liceul nu mai făcea față plecărilor de profesori și numărului mare de ore, combinate cu lipsa de resurse și o situație precară a sălilor de curs, cadrele didactice rămase au intrat în grevă, fiind susținute de elevii lor. Cererile lor au fost aprobate și au fost trimiși profesori și personal la liceul cu probleme, deci puteam fi în cazul unei banale probleme de funcționare a sistemului de educație rezolvată imediat. Însă ca din senin și fără o explicație reală, scânteia a devenit un incendiu major care s-a perpetuat în întreaga Franță, la nivel național.
Situația era una obișnuită și comună în toate școlile din Franța, de aceea pretenții similare au apărut și au cuprins un număr enorm de școli, Ministerul Educației de la Paris fiind complet depășit de amploarea crizei și a nevoilor. Ca urmare, copii și liceeni din Paris și regiunea Ile de France, cea mai subfinanțată la nivel național, au început să blocheze intrările în licee și să baricadeze spațiile din jur, în câteva zile această modă răspândindu-se de la Lille în nord la Marsilia, în Sud. S-au construit baricade din lăzile metalice de gunoi și acestea s-au umplut de oameni, au fost asaltați profesorii și angajații și au început ciocnirile cu Poliția, care dorea să aplice legea ce interzice, firește, blocarea intrării în instituțiile publice, cu atât mai mult în școli și licee
Desigur, cea mai mare problemă a rămas cea a răspunsului poliției la manifestațiile de protest care au depășit limitele legii și au antrenat provocatori și pegra orașelor franceze, dar mai ales manifestațiile au fost preluate imediat la nivel politic de către extrema stângă a lui Melenchon, Le France Insumise, o altă intervenție care a accentuat stresul la adresa autorităților. Peste 100 de școli au fost distruse și incendiate. Motivele invocate erau legate pur și simplu de administrarea curentă a educației și a școlilor, de la suprapopulare, subfinanțare, lipsa de echipamente și cele necesare și până la absența profesorilor care nu sunt înlocuiți multă vreme. Marți, 6 octombrie, ziua de vârf a protestelor până la această oră, peste un sfert de milion de oameni au ieșit pe străzi peste tot în Franța, cu nenumărate ciocniri ale poliției cu protestatarii și cu oficialii francezi care au condamnat „extrema violență”.
Violență sindicală, violență politică, violență în stradă: rețeta subminării instituționale a unui stat
Peste tot pe promenadele pariziene, poliția în îmbrăcămintea tipică de “țestoase” ale forțelor de control a mulțimilor extrem de violente, a tras cu gaz lacrimogen și grenade asurzitoare spre protestatari, majoritatea tineri sub 18 ani. Peste 300 de indivizi ostili, cum îi califică poliția, puțini dintre ei elevi de liceu, dar mulți culeși din zonele sărace și criminalizate din jurul capitalei, au fost reținuți în confruntările cu poliția. 56.000 de studenți, părinți, profesori au mărșăluit numai în capitala Franței, în timp ce USL-Union Syndicale Lyceene, principalul organizator al protestelor, a anunțat o participare gigant, nu numai cei 250.000 de manifestanți estimați de poliția națională, ci peste 450.000 de participanți în stradă, de la Strasburg la Lyon și mai în Sud, la Marsilia. Premierul francez Sebastien Lecornu a apărut în fața Adunării Naționale, Parlamentul francez, pentru a deplânge faptul că extrema violență a cuprins liceele și aceasta trebuie să fie condamnată necondiționat.
De la începutul protestelor, la 21 septembrie, peste 6000 de oameni au fost arestați pentru violențe, 300 de studenți și angajați ai liceelor și școlilor au fost răniți, alături de peste 700 ofițeri de poliție. Ministrul de Interne, Laurent Nunez, a susținut că protestele studenților și elevilor s-au transformat într-o violență urbană fără precedent, în privința numărului de școli, elevi, grad de violență implicată. Tot el susține că răspunsul poliției a fost proporțional în aproape toate cazurile, deși sunt peste 20 de anchete interne în curs. Un student din orașul Lens, în nord-estul Franței, și-a pierdut mâna după ce a luat de jos o grenadă lansată de poliție, iar un altul la Tours și-a pierdut un ochi. Poliția a renunțat după aceste incidente, să mai folosească grenade sonore de paralizare. Acum între protestatari se află elevi, liceeni, studenți, profesori, angajații din școli, părinți și sindicaliștii din educație.
Criticii susțin că răspunsul autorităților a fost lent. Distrugerile la școli au depășit ca valoare estimată 7 milioane de euro. Vineri, 9 octombrie, ministrul Educației, Edouard Geffray, s-a întâlnit cu delegații protestatarilor, dar fără nicio șansă să liniștească lucrurile. Numai marți, 6 octombrie au fost arestați 400 de protestatari care au lovit poliția în timp ce 215 studenți și 85 de educatori, profesori și angajați ai școlilor au fost răniți în timpul protestului. Premierul Lecornu a subliniat că Poliția nu a primit nici un ordin de represiune, singura sa responsabilitate fiind să se apere și să apere clădirile și bunurile publice. Ministerul Educației a deschis un portal pentru colectarea nemulțumirilor specifice, și a depășit în nici 24 de ore 40.000 de sesizări. Din păcate, guvernul și Franța nu au multă libertate de mișcare din cauza situației foarte proaste a finanțelor publice, de când deficitul a depășit 5,4% din PIB, se anunță la fel în bugetul pe 2027, care nu pare să aibă șanse să fie votat, iar bonurile de tezaur la 10 ani au depășit 5% la dobândă, cea mai mare din 2002. Datoria publică a ajuns la 3,6 trilioane de euro, reprezentând 119% din PIB, cea mai mare din 1942.
Răspândirea rapidă a protestelor, politizarea extremă și prezența la toate aceste proteste a reprezentanților partidului de extremă stângă La France Insumise prezidat de Jean-Luc Melenchon este o altă caracteristică a actualelor ciocniri. Melenchon consideră normal să fie prezentă și să toarne gaz pe foc la proteste, în timp ce profită la maximum de haosul creat pentru a-i cânta prohodul președintelui actual, Emmanuel Macron, cu 6 luni înainte de terminarea mandatului, pregătind o moștenire urâtă și reprobabilă, în timp ce se pregătește să intre în turul doi cu candidata extremei drepte, Marine LePen, cea mai mare înfrângere pentru cei 10 ani de mandat ai președintelui de centru. De partea cealaltă, există încă o șansă cu doi candidați din partea partidelor tradiționale, cu precădere fostul premier de centru-dreapta Edouard Philippe, și un eventual candidat al stângii unificate, după ce diferiții aspiranți s-ar putea confrunta în alegeri primare, ambii având o șansă în viitoarele alegeri.
Demografie, finanțe, educație: ingredientele care mistuiesc de zece ani politica franceză din interior
Desigur că nemulțumirile au fost valorificate și vor fi în prim planul campaniei electorale care se anunță, în condițiile în care premierul Lecornu nu are de unde să injecteze banii necesari unei subfinanțări de peste un deceniu, unei poziții a profesorilor în societate care a scăzut de la dublul salariului minim acum 20 de ani la aproape de minumul salarizării actuale, în Franța. Au existat și alte tentative de reformă, care puteau să afecteze studenții și educația în general și să determine nemulțumirea extremă, dar niciuna nu justifică, din păcate, gradul de răspândire și viteza incendiului protestatar sau nivelul său de violență atins. Taxele la liceele tehnologice care trebuiau crescute din 2027, au fost retrase în urma respingerii de către studenți, există un grad de necomunicare cu liceenii, dar toate reacțiile priveșt, cu precădere, nivelul administrativ. Programul de învățare până la ora 18 poate fi o problemă, dar e legat de vacanțe mai lungi, apreciate de studenți în Franța, peste 18 săptămâni comparativ cu media de 14 în alte state. Interzicerea mobilelor la clasă poate să fi fost un alt iritant, dar nu a fost introdusă recent ca să determine reacțiile astăzi.
Mai există nemulțumirea pentru platforma care distribuie absolvenții de liceu cu bacalaureat, peste 80% din cohorta anuală, la facultăți și licee. Mulți o consideră opacă și ridică semne de întrebare, odată ce e vorba despre digitalizare și viitorul propriu. Totuși situația reală din Franța nu este unică, iar aici educația este undeva peste media europeană: în Franța este cea mai mare alocare de buget la educație, cel mai mare buget ministerial, în egală măsură, potrivit OECD. Sunt posturi goale, ca-n orice stat european, dar situația este deasupra mediei europene, deci nici asta nu este o motivație reală pentru problemele elevilor și liceenilor francezi. Subfinanțarea, starea clădirilor și frica pentru viitor nu pot, de asemenea, justifica izbucnirea de violență din stradă și nemulțumirile dublate de o furie fără precedent. Nici măcar tradiția franceză a protestelor de stradă, când puterea se mută de la instituții și din Parlament în stradă, acolo de unde influențează periodic și decisiv deciziile guvernanților, nu este suficientă pentru a justifica, încă o dată, izbucnirea de nemulțumire tradusă în violențe de neanticipat.
Marți, 6 octombrie, președintele american Donald Trump a folosit ocazia manifestațiilor masive de protest pentru a se implica și a sublinia că, “ceea ce se întâmplă în Franța nu este altceva decât lipsa de control a migrației în masă”. El susține că “reacțiile violente nu ar avea legătură cu școala, ci cu Islamul care încearcă să preia această țară”, potrivit postărilor sale pe Truth Social. Fără a comenta această perspectivă, trebuie să subliniem totuși că, spre deosebire de restul statelor europene, Franța se confruntă cu o creștere masivă a fertilității începând din 2010, cu un vârf așteptat la nivelul lui 2028. Această abundență de elevi și studenți, combinată cu scăderea finanțării școlilor și cu un număr de profesori mai mic decât era în 2008, deși la o creștere de peste 250.000 de noi elevi în sectorul public, face ca peste 70% din clase să aibă peste 30 de elevi și învățământul să fie dificil în aceste condiții. Și aceasta ar putea să constituie o cauză reală de proteste.
Astăzi, potrivit unui sondaj de opinie făcut de către BFMTV, 72% dintre francezi consideră că cererile protestatarilor sunt legitime și 55% susțin mișcarea de stradă și protestele, nu neapărat partea lor violentă. Profesori, sindicate și partidele de stânga se alătură susținerii acestor proteste și a cererilor liceenilor. Totuși premierul nu are azi de unde investi în educație, mai mult, este un guvern slab, probabil cel mai slab al Franței de mulți ani, abia trecut de Parlament printr-o inovație a președintelui Macron, și el complet impopular azi la finalul celui de-al doilea mandat. Alegerile anticipate pe care le-a convocat inopinat în iunie 2024 au evitat sosirea extremei drepte la guvernare pe timpul mandatului său, dar au distrus, totodată, partidele tradiționale de stânga și dreapta, cu o fragmentare extremă și dificultăți masive în a forma o majoritate coerentă și solidă.
