Dacă adăugăm la acest aspect cererile nereverențioase ca Zelenski să plece, percepția despre tentativa de constrângere a Ucrainei să accepte un Mare Târg americano-rus bazat pe avantaje financiare și economice ale conducerii și apropiaților Washingtonului se generalizează și a stârnit reacții dure în ultimele zile la toate conferințele internaționale. Preocuparea majoră a revenit la crearea autonomiei strategice – pe care actorii euratlantiști o pot cu greu contra-argumenta astăzi – în timp ce construcția elementelor de detașare față de partenerul transatlantic a ajuns principala preocupare de urgență. De aici prioritățile interne ale Europei: reconcilierea cu sine, introducerea conceptului și elementelor apărării totale, identificarea elementelor descurajării hibride împotriva Rusiei și reconstruirea adaptată a dreptului internațional adecvat actualelor amenințări și realități.
Pe scurt
Reconcilierea Europei cu sine. Noul dialog politic polarizat
Situația strategică a Europei: nevoia de apărare totală, varianta nordică
Dorința de dominație, neoimperialismul și slăbiciunile Rusiei determină abordarea hibridă
Lumea bazată pe reguli și dreptul internațional reformat după injecția de acțiuni ofensive și agresive hibride
Reconcilierea Europei cu sine. Noul dialog politic polarizat
Securitatea Europei s-a schimbat dramatic. Ce s-a întâmplat?
Ca proiect al păcii din design, Europa a avut probleme majore în a se adapta revenirii la politica de putere, la realismul dur și pur și la geopolitică și interese. Pentru că era obișnuită idealist, în spiritul Sfârșitului Istoriei și utopiei virtualei păci eterne, în care militarul era necesar pentru paradă și descurajare, eventual pentru războaie la distanță strategică, nicidecum pentru apărarea teritoriului asupra amenințărilor reale ale războiului cu spectru larg al Rusiei și pentru dreptul forței. Așa a și descoperit, în forma cea mai grea cu putință, că securitatea nu e numai descurajare, capacitate economică, postură geografică, ci e mai mult de atât. E nevoie de o fundație puternică, de coeziunea societății însăși, de încrederea în instituții și lideri, de educație și înețelegerea atacurilor inamicului din interior.
Societatea europeană e unitară, nu uniformă, nu eliminăm diferențele, din contra. Unitate prin diversitate. Dar și aceste diferențe, diversitatea însăși, respectul față de valori comune, trebuie să aibă numitorul comun elementul de coeziune suficient care să așeze lucrurile coherent și să nu ducă la divorț și tensiuni. Acum e amenințată de polarizare și dezinformare, apariția fragmentării în comunități identitare diferite. Abia asta blochează dialogul și permite exploatarea unor diferențe. La asta contribuie, firește, și gustul, diferența și ambiția, dar și social media, noua găselniță a secolului, prin forma în care este distribuită și ajunge, pe nemestecate, în farfuria de consum de informații a fiecăruia, generat de algoritmi și de modul de finanțare. Nu degeaba Australia încearcă astăzi să obțină prin lege decuplarea de la conținutul nedorit oferit prin algoritm în mod obligatoriu publicului.
Problema findamentală rămâne, deci, cum facem UE rezilientă și cum sporim securitatea societală, atrâgând diferitele niveluri ale implicării sociale și individuale care să completeze rolul instituțiilor, al statului. Mai ales atunci când este vorba despre creșterea încrederii în democrație și în societatea europeană prin fapte și cunoaștere. Altfel, lipsa rezilienței și anticorpilor pentru războiul cognitiv5 informațional permite militarizarea diferențelor. Unificarea de poziție, comuniunea valorilor și armonizarea intereselor este baza rezilienței. Societățile sunt suficient de puternice să reziste amenințărilor externe create în interiorul societății? Insinuărilor oportuniste ale Rusiei pe vulnerabilități existente, exacerbate și valorificate ce le contrapunem decât cunoaștere, factualitate, argumente și cifre reci contra emoțiilor exacerbate și narațiunilor, poveștilor picurate prin social media, cu mult fals, multe minciuni, fantezii și fantasme.
Desigur nu e de ajuns. Reziliența, coeziunea societală, identitate și soliditatea comunităților se bazează și pe evitarea fragmentării și, totodată, pe limitarea polarizărilor inutile, mai ales a celor incompatibile și care împing spre conflict și intoleranță, inadecvare și inadaptare la lumea politică a viitorului. Politica cuantică, în care fiecare este important, fiecare trebuie ascultat, cu fiecare decidentul trebuie să își facă timp să vorbească. Doar așa ajungem la celelalte caracteristici precum instituții solide și credibile, economie durabilă și solidă, dezvoltare tehnologică și inovație, securitate și descurajare chiar și acțiunilor hibride, din spectru larg. Coeziunea societală și dialogul sunt baza reconstrucției europene și democratice, iar schimbarea obiceiurilor de la discursuri, comunicate ale consultanților politici și lipsa timpului oferit cetățenilor de către decidenți și conducători către dialog și împărtășirea opțiunilor către aceștia e singura soluție corectă și profitabilă politic.
De aceea reconcilierea comunității europene cu sine e la baza construcției coeziunii societale și a prezervării identităților pozitive cunoscute și apărate, nu a celor fictive, realizate pe grupuri din social media. Costurile și dificultățile sunt evidente. Trebuie să confruntăm crizele de mâine și să apărăm și democrația. Asta în timp ce încercăm să-i înțelegem și pe cei care gândesc altfel, care le sunt nemulțumirile, preocupările, problemele și de ce opțiunea pentru distrugere și reorientare, de ce au căzut în mrejele opțiunilor dezintegrante și dirijate extern spre agresorul neo-imperialist, sub haina susținerii pro-americanismului de tip Trump/MAGA. Pentru asta dialogul genuin, corect, cu reguli și argumente, într-un cadru corect și de respect, poate fi calea de înțelegere și convergență.
Situația strategică a Europei: nevoia de apărare totală, varianta nordică
Dacă prima acțiune este reconcilierea cu sine pentru întărirea coeziunii societale și a rezilienței, pasul următor este crearea componentei geopolitice a UE, ca element de stabilizare a posturii de actor global unitar, prin coerența actorilor mijlocii și puterilor minore membre și coagularea eforturilor comune și capabilităților împărtășite. Alternativă nu există, pentru că nu putem să nu constatăm o schimbare geopolitică de putere la nivel global și o recalibrare de postură între centrele de putere SUA, China dar și Rusia. În această conjunctură, Europa unită, sub forma soluției de securitate sinergică între pilonul european al NATO și Canada, Uniunea Europeană, Coaliția de voință și modelele minilateralelor complementare regionale, trebuie să-și afirme propriile interese autonome. Rusia vrea să schimbe și să dinamiteze arhitectura de pace, apărare și descurajare din Europa și să-și reafirme influența și ambițiile imperiale mai întâi în spațiul post-sovietic, apoi în Europa Centrală și de Est, aducând războiul sub formele sale hibride la ușa est-europenilor.
Pentru reziliență, Europa trebuie să-și reducă mai întâi expunerea pe zona energetică și tehnologică și să intre în competiția globală cu propriile opțiuni. Apoi, desigur, trebuie să-și dezvolte apărarea, cooperarea și autonomia strategică, complementară și interoperabilă cu America și nu contra ei. Așa vom putea să decidem cum putem aborda apărarea comprehensivă pentru a acționa spre viitor. Apărarea totală, în varianta nordică a continentului. Coordonarea și sincronizarea operațiunilor dar și măsurile nemilitare și elementele de putere nemilitară, care concentrează puterea, sunt de prim interes și utilitate pentru această haină geopolitică, de apărare și securitate a Europei. Asta trebuie văzută la nivelul întregii societății, pentru că implică în acțiune, pentru o reacție relevantă și o postură de putere proprie, întreaga societate.
Apoi Europa trebuie să analizeze și să găsească soluții urgente pentru blocarea punctelor obligatorii de trecere, cu precădere strâmtori, și pentru distorsiunile pieței de petrol, cu precădere în cazurile Hormuz și Bab el Mandeb. Blocajele rutelor de transport crează dificultăți masive și crează probleme pentru comerț și transport, libera circulație maritimă și competiția corectă între actori, dar și în promovarea unei soluții diplomatice în fiecare caz în parte. De aici și presiune pe cooperarea preexistentă, atât bilaterală cât și multilaterală. Și nemulțumirile pentru deficitele prezente.
În fine, formulele potrivite, adecvate și acceptabile trebuie să vizeze competitivitatea și Unificarea Europei printr-o decizie clară și asumată. Pentru că, orice soldat o poate spune, Crizele și războiul influențează și sunt prezente în viața de zi cu zi de astăzi. Au devenit parte a acestei realități pe care o trăim de la izbucnirea războiului de agresiune pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung al Rusiei în Ucraina. Desenarea deciziei comune acceptabile și recunoscută ca atare contează în mod substanțial viitorului. Doar asta aduce soluții reale. Dacă e o criză, trebuie să o gestionăm sau să o rezolvăm. E treaba noastră.
Abordarea whole of society, care presupune implicarea deopotrivă a societății și cetățenilor, alături de stat și instituțiile sale, în apărarea și descurajarea inamicului, este opțiunea corectă pentru evitarea războiului. Iar aici apărarea totală, în varianta statelor nordice, trebuie să devină o realitate. Trebuie să ne uităm la un curricul comun pentru militari și civili, pentru a avea același nivel de pregătire și interoperabilitate peste tot în Europa, la universități de stat sau private. Desigur, există dificultăți și state în care cetățenii își permit să cârtească, să refuze sau să ignore perspectiva implicării în apărarea statului propriu, în vremuri de război. Și aici, responsabilitatea civică și națională rămâne un determinant care trebuie reconstruit concomitent cu contractual social cu militarii și funcționarilor publici cu statut special.
Dorința de dominație, neoimperialismul și slăbiciunile Rusiei determină abordarea hibridă
Noi am fost cei care am inventat conceptul de război hybrid, ulterior război cu spectru larg. Am găsit faptele și realitățile, le-am interpretat și legat, apoi am dezvoltat teoretic, dar e un concept care vine atât din natură, cât și din zona militară. Rușii nu au reușit să orchestreze pe deplin atacurile, dar învață în fiecare zi, doar că au reușit să creeze diferitele componente de aceea e încă un spațiu unde putem învăța cum să le blocăm perspectiva și să fim mai buni, la nivel european. Reziliența e o amenințare credibilă, de fapt o contra-amenințare credibilă.
Ideea de hibrid conține în sine componenta clasică, convențională. Avem cele două dimeniuni, militar convențional și hibrid. De fapt hibridul include obligatoriu partea militară. Partea virtuală, dar și partea kinetică. Nu e o adunare de instrumente, ci o funcționare integrată și pe roluri a fiecăruia. Și, așa cum am văzut în numeroase cazuri, civilii pot fi integrați în atacul hibrid sau pot fi recrutați în atingerea obiectivelor agresiunii planificate de inamic cu precădere pe bani, dar și din convingere sau chiar păcălire.
Hibridul include toate componente. Sisteme hibride au multe componente. De aceea trebuie să fie relaționate și orchestrate. Inovația ajută să aduci lucruri care nu sunt puse împreună. Nu sunt rupturi ci evoluții din juxtapunerea sau aducerea pas cu pas de idei venind din zone care nu au mai fost gândite împreună până atunci. Există instrumente de război și tehnologii, reale, kinetice sau virtuale. E mai mult de atât. Și obiectivele de război pot fi diferite. În desfășurarea exemplelor, se amestecă pregătirea teatrului de război cu acțiunea, operațiunea de război propriu-zisă. Combinația și inovația e pentru a surprinde inamicul. Deseori promovează ideea că surpriza e mai importantă decât activitatea standard.
Dorința agresorului, Rusia, este cea de dominație e implementată prin instrumente hibride. Rușii nu au capacitate de combinare și orchestrare a armelor și domeniilor încă, și dacă o fac, capacitatea lor de impact va crește în mod substanțial, va surprinde dușmanul. Altfel, voința de apărare scade dramatic în Europa. Pe măsură ce distanța de Moscova crește, dorința și susținerea pentru apărare scade. Statele aflate geografic mai aproape și lângă confruntare sunt mai pregătite vezi Polonia, SUA, Țările Baltice, Grecia ar fi pe primele poziții la pregătire, spre deosebire de Spania, Portugalia, Luxemburg sau Austria, aflate pe ultimele locuri în pregătire și voință de a lupta, de a se apăra.
Lumea bazată pe reguli și dreptul internațional reformat după injecția de acțiuni ofensive și agresive hibride
Desigur, nu putem uita și faptul că lumea bazată pe reguli așa cum o știam nu există. În primul rând din motivul că revizioniștii o dezintegrează regulă cu regulă. Dar și pentru că păstrează instrumente inadecvate, datând de 80 de ani, în panoplia destinată evoluțiilor de secol 21. De aceea se vorbește chiar și despre ineficiența dreptului internațional de a aborda și sancționa încălcarea regulilor și aducerea războiului. Ambițiile sunt mari, dar nu rareori, cel care se implică e obligat să apere în primul rând democrația și pacea. E vorba despre instrumentele de a-l face pe cel ce încalcă limitele să-și redirecționeze eforturile către aplicarea strictă a legii valabile, pe diferite componente.
Deci demersul și strategia aferente marșează pe două componente: una, aplicarea reglementărilor și a legilor în vigoare și sancționarea încălcărilor actuale și a doua, crearea unor noi reguli pentru viitor adaptate reașezării eșafodajului internațional, dar și evoluției tehnologice și exploziei din spațiu virtual al mecanismelor de captare și menținere a atenției pentru a consuma. Iar în panoplia cu instrumentar actional se află măsuri unilaterale, retorsiune, contramăsuri și capacități multilaterale de a susține statul victimă în fața agresorului, de a genera condamnarea și acțiunea juridică de constatare și sancționare pentru încălcarea dreptului internațional.
Aici contramăsurile sunt reacții la măsuri ilegale și care produc agresiune și probleme generale comunității internaționale, intră în obligațiile statelor potrivit dreptului internațional. Retorsiunea înseamnă măsuri neprietenoase dar legale ca reacție la acțiuni ilegale și comportament neprietenos. În realitate, contestarea lumii bazate pe reguli vine și cu multe componente realizate prin interpretare și relativizate, prin interpretare subiectivă. În toate cazurile, e bine și trebuie grijă să nu devină escalatorii. Iar panoplia de reacții e vastă, am văzut-o deja: măsuri diplomatice și consulare, măsuri economice și financiare, măsuri care afectează cetățeni în state terțe, lipsa sau retragerea recunoașterii unui stat, refuzul de a încheia acorduri sau noi tratate sau formulele de protest la nerespectarea principiului aplicării cu bună credință a acordurilor internaționale – Pacta sunt servanda.
S-a dovedit interesant ca proces și construcția descurajării acțiunile de tip name, blame and shame care constă în expunerea publică a celui vinovat de agresiune și nerespectarea regulilor internaționale la care este parte. Este tot un element de comunicare de aceeași natură, ca retorsiune, dar este, totodată, și un element de subminare gravă a prestigiului prezumat sau excesiv pe care și-l reclamă și afirmă o parte. E complicat când avem acțiuni neatribuibile sau greu atribuibile, anonimizate, și care sunt lesne de interpretat ca acțiuni de plecare într-o escaladare, nu ca reacție la o acțiune anterioară. Uneori acțiunea inițială sub radar sau anonimizată este provocată automat pentru a exista reacția.
Între acțiuni și sancțiuni, pe baza art 41 a Cartei ONU, se poate proiecta forță și relevanță globală, chiar dacă rezoluția este expusă veto-ului Consiliului de Securitate. Dar măsură foarte puternică și merită utilizată. Tot așa cum la NATO cadrul de recurs la celebrele articolul 4 și articolul 5 sunt dezbătute în loc să fie considerate instrumente deschise oricând la o evoluție nefavorabilă în conflicte și crize. Dar privind războiul cu spectru larg, când depășește agresiunea hibridă pragul spre art. 5? Desigur, o știm deja, acest pas reclamă consens între membrii Consiliului de Securitate, în condițiile în care diferiții responsabili pot avea și percepția amenințării diferită, nu numai percepția și formularea problemei, respectiv a soluției. Acestea sunt soluțiile și instrumentele. Și ele nu sunt banale tocmai prin prestigiul instituției care le emite și a rolului multilateralelor care dau puterea comună și sensul unei decizii colective. Dar la acțiunile agresive hibride, definirea și regulile trebuie adaptate, rescrise, testate și incluse în noile acorduri și norme internaționale.
