Deschide.md

Iulian Chifu // Spionaj în inima deciziei Germaniei: arestarea fostului șef BND, August Hanning și a eternului șef de cabinet

Iulian Chifu
Iulian Chifu // Spionaj în inima deciziei Germaniei: arestarea fostului șef BND, August Hanning și a eternului șef de cabinet

În Germania a explodat un scandal fără precedent la acest nivel, cel de trădare, spionaj și transmitere de informații clasificate, inclusiv obținute prin schimb cu partenerii aliați, și transmise către un agent al unui serviciu străin, cel mai probabil din Azerbaidjan. În întregul scandal este implicat August Hanning, fostul șef al serviciului gernam extern de intelligence, alături de eternul șef de cabinet al Președintelui BND, Manfred D. care au fost arestați ambii marți, 6 octombrie, după luni de penetrare și supraveghere.

 Scandal este mult mai mare și cu implicații extrem de grave când e vorba despre abuzul poziției pe care a avut-o șeful BND care a plătit și obținut peste 2000 de documente clasificate de la fostul său șef de cabinet, pentru a le utiliza mai departe în spionaj. Problema Germaniei, a BND și a lui Hanning este faptul că acesta a utilizat, fără nici o limitare legală, poziția, relațiile și cunoștiințele dobândite în funcție pentru a face bani, implicându-se în cele mai nefaste, discutabile, scandaloase afaceri și primind sume importante deopotrivă de la oligarhi și companii de consultanță sau private intelligence și lucrând de la un capăt la altul cu oligarhi ruși, afaceriști controversați germani și emiratezi sau egipteni, fiind amestecat în nenumărate fraude globale, de la răpiri de copii la valorificarea bancrutei frauduloase, spălare de bani sau luare de mită, mergând până la vânzare de avioane spion. Cutremurul de la Berlin a ridicat din nou problema atribuțiilor insuficiente ale BND pentru a confrunta Rusia și, totodată, lipsa legilor și a capacității de a-și controla operativii și demnitarii care au părăsit sistemul.

Pe scurt

  • Trădare, spionaj, transmitere de informații clasificate, inclusiv obținute prin schimb de la parteneri

  • Când utilizezi relații și cunoaștere statală pentru activitatea de consultanță privată

  • Amestecat în multiple și mari fraude globale. Banca din Lituania și avioane spion în Emirate.

  • BND și precedentele trădării. Istoria unor incoerențe legislative grave.

Trădare, spionaj, transmitere de informații clasificate, inclusiv obținute prin schimb de la parteneri

Lovitura majoră a intervenit marți, 6 octombrie, când poliția germană l-a arestat pe fostul șef al serviciului de informații externe al Germaniei, BND, între 1998-2005,  August Hanning, acuzațiile fiind cele de spionaj, dezvăluirea secretelor de stat (în accepțiunea germană acestea reunind toate categoriile de secrete de serviciu, informații sensibile, restrânse ca acces sau clasificate la diferite niveluri), tentativă de trădare și relații de lucru cu un agent al unui serviciu secret – neprecizat oficial, dar pus de presă, pe baza informațiilor pe surse, pe seama Azerbaidjanului, fără o dovadă clară că Baku este și utilizatorul final, deși notează în mai multe rânduri că nu este vorba despre o acțiune de spionaj în favoarea Rusiei. În operațiuni este implicat și fostul șef al cabinetului lui Hanning și al succesorilor săi până astăzi, care a fost și el arestat sub acuzația că a ajutat și sprijinit în consumarea infracțiunilor de trădare și spionaj împotriva statului german, ale fostului său șef, el fiind sursa a nu mai puțin de 2000 de documente sensibile, cu diferite grade de clasificare, care au fost transmise lui Hanning și de aici mai departe.  Eternul șef de cabinet nu a fost numit explicit, documentele din justiție reținândul drept Manfred D.

Hanning a fost timp de 7 ani șef al BND, după care secretar de stat la Ministerul Federal de Interne înainte de a-și crea propria firmă de consultanță privată. Azi în vârstă de 80 de ani, Hanning este și primul fost șef de serviciu de informații acuzat de spionaj în Germania. El a negat aceste acuzații. Totuși numele lui Hanning este legat de mai multe scandaluri, în decursul timpului, principalele trădând un apetit excesiv pentru sume mari de bani. Și actuala arestare intervine după ce a fost implicat în recomandarea unei firme israeliene care să răpească copiii unei femei de afaceri germane după un divorț urât, iar această implicare a determinat perchezițiile care au dat, întâmplător, peste documentele primite de Hanning de la fostul său șef de cabinet și care azi au constituit baza dosarului, În fapt, după această descoperire din primăvară, BND a desfășurat propria sa anchetă internă și l-a supravegheat pe Hanning, demonstrând și oprind la timp livrarea unei analize către legătura din serviciul de informații străin, un document realizat și pe baza informațiilor schimbate de BND cu numeroase servicii de informații străine și care vizau Rusia și Iranul.

Hanning este un jurist prin pregătire, intrat în serviciul public la administrația financiară în statul Nord Rin-Westphalia, ulterior intrând în Ministerul de Interne la Bonn, la acea vreme, după care a fost parte a reprezentanței permanente a Germaniei de Vest în fosta Republică Democratică Germania și apoi în Cancelaria federală. De aici a fost numit președinte al BND, cum se numește poziția de director al serviciului de informații Externe german, în 1998, în timpul guvernării social-democrate a lui Gerhard Schroder. El era șeful serviciului la 11 septembrie, în timpul atacului la Word Trade Center și intrarea în Afganistan și, ulterior, Irak. La acest nivel a venit acuzația de trădare, fără precedent. Manfred D. a rămas șef de cabinet al Președintelui BND până în martie 2026, având acces la cea mai mare parte a informațiilor clasificate intrate în sistem sau trimise către decidenți de către serviciu. Acesta i-a dat informațiile lui Hanning, fostul său șef, pentru bani. Nu este clar dacă documentele și analizele pregătite de Hanning au ajuns chiar la destinatar sau au fost oprite înainte de livrare. Între informațiile clasificate văzute și folosite, se numără și documentele pregătitoare sau rezultatele întâlnirilor șefilor structurilor de informații cu Cancelaria germană, inclusiv programul nuclear iranian, dar și nivelul, pregătirea evoluțiile forțelor armate ruse.

Dosarul care a dus la arestarea celor doi făptuitori a fost pregătit începând cu septembrie 2025, când a avut loc o percheziție la domiciliul lui Hanning făcută de poliția din Hamburg, vizând casa sa și birourile companiei, în legătură cu un caz faimos de răpire de copii ai lui Christina Block, moștenitoarea unui lanț de restaurante Block House, divorțată, și care și-a recuperat astfel cei doi copii cu forța de la fostul soț, la sfârșitul lui 2023. Răpirea avusese loc după o tentativă ratată de răpire, și exista suspiciunea că Hanning a fost implicat, lucru negat de acesta. El a fost acuzat în acest caz că a acceptat un comision de 100.000 euro de la Block în schimbul readucerii copiilor din Danemarca, unde trăiau cu tatăl lor, fostul soț al doamnei Block. În timpul percheziției, au fost găsite din întâmplare mediile de stocare cu documentele BND clasificate, care au fost predate Biroului Procurorului Federal pentru derularea anchetei pe această direcție. Așa s-a ajuns la investigația acoperită împotriva lui Hanning și Manfred D din 2026, soldată cu arestarea în octombrie a celor doi. Cele mai recente documente din baza de date ajunsă la Hanning datau din iunie 2022, în plin război de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Trădarea se pedepsește în Germania cu detenția pe viață.

Când utilizezi relații și cunoaștere statală pentru activitatea de consultanță privată

Evident că e vorba despre un caz cu implicații deosebite, în măsură să afecteze relațiile BND cu partenerii săi. În plus, reacțiile la nivel politic au fost vehemente. Astfel, Günter Krings, reprezentantul CDU, a declarat că însăși suspiciunea că fostul șef al BND ar vinde informații clasificate de la fostul său loc de muncă afectează fundamental încrederea în serviciile de informații germane, în timp ce reprezentantul Verzilor, partidul ecologist german, Konstantin von Notz, vicepreședintele Comisiei de supraveghere a serviciilor de informații, a susținut că acuzațiile la adresa lui Hanning sunt extrem de grave. Dar partea cea mai gravă este utilizarea fostelor relații pentru a extrage mai departe informații de la servicii, inclusiv prin relațiile cu foștii angajați din perioada când era în funcție, dar și utilizarea datelor și informațiilor, dar și a relațiilor stabilite în funcție pentru interese personale și pentru a face bani, a obține contracte sau poziții puternic finanțate direct sau prin salariile și beneficiile obținute. Aici este faptul cel mai discutabil cazul Hanning.

Germania are libertăți majore privind activitățile funcționarilor publici, fără reguli speciale vizând foștii membri sau șefi ai serviciilor de informații. De asemenea, deja se vorbește în Parlamentul german și există proiecte, care sunt împinse cu prioritate, pentru a crea o supraveghere mai puternică a activităților de lobby care vin din partea foștilor oficiali de la conducerea statului sau celor din serviciile de informații, cu acces la cele mai puternic clasificate și mai valoroase informații. Vin Notz susține că această obișnuință de a intra în consultanță după plecarea din funcție a devenit atractivă pentru serviciile de informații ostile și de aceea serviciile și guvernul federal, inclusiv prin lege, trebuie să pună imediat o pavăză unor activități ilegale și ilegitime. Iar pentru Clara Bünger, purtător de cuvânt al grupului parlamentar al partidului Die Linke, abordarea e și mai dură, ea susținând că se dovedește că serviciile de intelligence ele însele devin în Germania un risc de securitate.

Deja Guvernul german a semnat luna trecută o reformă majoră în privința serviciilor secrete, care are două componente. Prima, este despre extinderea puterilor și atribuțiilor în privința operațiunilor acoperite. Atât BND cât și BfV, serviciul intern, aveau puteri mai restrictive decât omoloagele lor din Europa și aveau nevoie de o întărire a instrumentelor pentru a face față creșterii amenințărilor venite cu precădere din partea Rusiei. Pe de altă parte, este vorba despre prevederi care să limiteze vulnerabilitățile acestor servicii ținând cu precădere de momentul ieșirii angajaților din sistem. Reformele urmează să intre în dezbaterea Bundestag-ului la începutul anului viitor. De aceea Parlamentul a optat să întărească regulile pentru cei care au avut activități de intelligence și pentru a limita activitățile pe care aceștia le pot face după părăsirea pozițiilor publice.

Iar efortul e cu atât mai actual cu cât puțină lume cunoaște dedesubturile ascunse ale politicii și afacerilor așa cum le știu șefii agențiilor de informații, că e vorba despre detalii savuroase și utile despre politicieni, rapoarte clasificate despre acte de corupție, nu neapărat probate în instanță, activități frauduloase sau aranjamente obscure, așa cum pot ști șefii serviciilor sau angajații de rang înalt. Fostul președinte al BND s-a remarcat, după plecarea din funcție, pentru activitatea sa în a pune mâna pe resurse și fonduri cât mai mari, dovedindu-se avid de bani, și acest lucru l-a împins să aibă relații cu cei mai dubioși oameni de afaceri și oligarhi, veniți din zone diferite, dar tenebroase, de fiecare dată. Și Hanning nu s-a sfiit să accepte orice tip de ofertă de acest fel, indiferent cine o așeza pe masă și cât de dubioasă era, condiția fiind să aducă bani.

Potrivit regulilor curente, Legea serviciului public prevede - pentru orice funcționar, indiferent de rang, fără diferențierea necesară a nivelului funcției și a poziției, și fără a introduce deosebiri pentru cei din servicii sau cu acces la informații clasificate sensibile în desfășurarea activităților – doar raportarea oricărui angajament de muncă de orice tip, timp de cinci ani după plecare din serviciul public - indiferent dacă e prin demisie, pensionare sau încheierea mandatului. Asta se restrânge, însă, doar la cazul în care noua poziție poate intra în contradicție sau în conflict de interese cu fosta poziție deținută. Și aceasta e subiect de interpretare, recunosc experții germani. Iar această situație trebuie nu numai clarificată, ci și limitată.

În ceea ce-i privește pe membri din Bundestag responsabili de supravegherea serviciilor de informații, a existat întotdeauna o preocupare majoră în legătură cu aceste reguli laxe vizând activitatea după plecarea din funcție. De nenumărate ori a fost abordată de comisie problema activităților șefilor de servicii și conducerii acestor instituții. Și nu a fost vorba aici doar de Hanning: și alții care au ocupat funcții de conducere au deschis afaceri de consultanță după retragere. Gerhard Schindler, care a fost și el președinte al BND, este în aceeași situație, ca și Klaus-Dieter Fritsche, fost coordonator al serviciilor de intelligence în cadrul Cancelariei, din 2018. Ei au fost implicați în relatările presei despre activitatea de lobby în favoarea Wirecard, o companie de plăți electronice care a dat faliment, în cadrul unui mare scandal. În mai anul acesta, a venit propunerea ca să fie înăsprite regulile pentru cei cu acces și utilizarea informațiilor clasificate în timpul activității lor. Astfel, potrivit proiectului, ei trebuie să raporteze și care le sunt clienții și obiectivele activității de consultanță concrete, care sunt relevante din perspective politicii de securitate. De asemenea, propunerea conține anumite poziții în care întreaga activitate de acest fel să fie interzisă. Astăzi, însă, aceste prevederi nu sunt în vigoare, iar livrarea cunoștiințelor din această sferă pentru bani privați, oricui plătește, este posibilă.

Hanning amestecat în multiple și mari fraude globale. Banca din Lituania și avioane spion în Emirate.

Hanning a avut o propensiune spre contractele lucrative. La retragerea sa din funcție prin pensionare, în 2009, din postura de secretar de stat la Interne, Hanning a intrat în sectorul privat și a avut acces la contracte excelente în materie de finanțare, în calitatea sa de consultant. Din când în când, informațiile despre clienții săi au devenit publice, cum a fost cazul în care Hanning a jucat un rol de lobbyist chiar pe lângă Ministerul de Interne, în numele companiei de telecomunicații Motorola. De asemenea, în 2020, a apărut în legătură cu compania americană Augustus Intelligence, când un tânăr creștin democrat, Philipp Amthor, a intervenit pe lângă Ministerul Economiei în favoarea firmei start up americană și a primit în schimb acțiuni în contrapartidă. Hanning a vizitat firma la New York.

La scurt timp, compania a dat faliment iar contractul său pe artificial intelligence nu a mai fost îndeplinit. Acoperirea lui Hanning la acea dată a fost că nu a încasat nici un ban de la firmă, deci nu are nici o implicare. Însă în afacerile firmei au mai fost implicați, din domeniul politicii de securitate germane, fostul ministru al Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, și Hans-Georg Maassen, fost șef al Biroului Federal petru Apărarea Constituției din cadrul serviciului de informații interne german, devenit între timp un agitator al extremei drepte.

Nu aceeași postură mai degrabă benignă a avut loc atunci când August Henning s-a implicat în afacerile PNB Banka. La 6 februarie 2022, el a scris chiar Cancelarului german Olaf Scholz, pentru a obține o susținere în legătură cu ancheta în care a fost vizat de către autoritățile letone privind banca PNB, prima bancă privată din țară, înființată în 1992, și care a dat faliment în 2019. Ea aparținea unui om de afaceri ruso-britanic și a încălcat regulile impuse de către cei care suprevegheau piața. Poliția letonă l-a investigat în legătură cu cazul iar o instanță i-a pus poprire pe bunuri și pe două treimi din pensia de la BND. El a reclamat că a fost victima intrigilor și corupției din Letonia, cunoscută pentru spălările de bani prin băncile sale, dar acuzația gravă e că exact conducerea băncii a lăsat să plece sume mari de bani chiar înainte de declararea falimentului, cu acceptul unui consiliu de administrație din care făcea parte atât Hanning, cât și fostul Secretar General al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Hanning a apărut inițial ca mediator între doi foști parteneri din bancă, Gulselnikov și Kondrashev, și s-a alăturat în iunie 2017 Consiliului de Supraveghere al Băncii. Chiar de atunci banca avea probleme de reputație, după amenzi de mai multe milioane de euro pentru încercările de a ocoli sancțiunile în privința Coreii de Nord. Pentru 12.000 de euro pe lună salariu, Hanning a luat deciziile cruciale, inclusiv când a fost vorba despre cumpărarea băncii de către un magnat egipteano-american. Rasmussen avea 21.000 euro pe lună ca vicepreședinte al Băncii. În final, tranzacția și investiția ulterioară nu au mai avut loc, banca a intrat în faliment iar statul leton a trebuit să acceseze fondul de asigurări pentru a compensa rezervele deponenților persoane fizice cărora le-a restituit până la 100.000 euro. Statul leton are de recuperat 31,5 milioane de euro inițial, și alte încă 18 milioane apărute între timp, de la Consiliul de supervizare, inclusiv de la Hanning și Rasmussen.

O altă afacere discutabilă a lui Hanning a fost cea a unei firme de consultanță al cărei consiliu de administrație îl prezida, care a făcut o afacere cu Emiratele Arabe Unite, luând avioane private Bombardier canadiene pe care să le echipeze cu tehnologie de supraveghere. Inițial a fost vorba despre două asemenea bombardiere pentru firma Aquila din Abu Dhabi, iar echiparea era necesară pentru culegerea de informații, volume masive de date, voce, video, imagini 3D și informații tactice. Afacerea l-a dus în decembrie 2015 la Kremlin, la o conferință a lui Putin. Iar unul dintre avioanele echipate a călătorit deasupra teritoriului NATO, în iunie 2023, zburând de la Heraklion la Londra pe deasupra Greciei, Italiei, Franței și Marii Britanii, și revenind spre Egipt, evitând doar spațiul aerian al Elveției.

BND și precedentele trădării. Istoria unor incoerențe legislative grave.

Desigur aceste activități ale sale au stârnit mânie la Berlin și toată lumea l-a ocolit, chiar dacă participa regulat la Conferința de Securitate de la Munchen. I se reproșa, cu precădere, că lua orice contract de consultanță, fără inhibiții legate de activitățile solicitate, de preocupările de securitate asociate sau de caracterul celor care-l plăteau. Această fugă după bani și lipsă de coloană vertebrală în privința clienților aleși a dus la situația curentă, când este arestat și acuzat de spionaj și trădare, fără putința de a invoca vreo circumstanță atenuantă: este avocat, a fost șef al serviciilor de informații, avea cunoștiințe largi despre tipologiile de criminalitate organizată și spionaj în care s-a implicat în timp, și cunoștea identitatea de ofițer a celor cărora le-a promis și oferit rapoarte cumpărate de la fostul său șef de cabinet, care a cooperat, după toate probabilitățile, în anchetă.

În timp, serviciul german de informații externe, BND, a mai avut de a face cu scandaluri de amploare vizând trădarea și spionajul. Este, însă, doar primul șef de serviciu, președinte al BND cum se numește poziția și astăzi, care este arestat și i se probează o implicare atât de directă în spionaj și livrarea de informații către un alt serviciu străin, ce implică activitatea de trădare. Cu atât mai mult cu cât parte din informațiile furnizate nu aparțineau BND, ci erau parte a unor schimburi de informații cu servicii partenere, care le livraseră serviciului german aliat sub condiția strictă a nedivulgării lor și a detaliilor provenienței acestor informații.

Astfel, în anii 60, Heinz Felfe, pe atunci șeful diviziei de contra informații pe direcția Uniunea Sovietică a BND, s-a dovedit că lucra în același timp pentru serviciile secrete ruso-sovietice, KGB. În 2014, un alt ofițer al BND a fost expus și arestat ca spion al CIA-ului american. În același timp, chiar în această perioadă are loc procesul unui alt agent al BND, acuzat că a trădat și a livrat secrete FSB-ului rus, între septembrie și octombrie 2022, după începutul războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina. De altfel, actualul președinte al BND, Martin Jager, a declarat că " BND a lansat o investigație internă extinsă imediat după ce a constatat perspectiva cazului sesizat în septembrie 2025, și exact această anchetă și acțiunile acoperite ale BND au dus la identificare și probarea suscipiunilor enunțate inițial. "Pentru BND și pentru mine, nu pot exista compromisuri în ceea ce privește securitatea internă", a mai declarant Jager.

Altfel, istoric, Hanning este doar o ultimă filă în seria scandalurilor de spionaj notorii care au lovit în timp Germania de Vest respectiv Germania federală reunificată de azi. Cazul cel mai cunoscut rămâne, totuși, cel al fostului Cancelar vest-german Willy Brandt, obligat să-și prezinte demisia în 1974 după ce s-a dovedit că un spion est-german a lucrat în Cancelarie drept consilierul său cel mai apropiat, timp de doi ani. În 1990, Klaus Kuron, un oficial de prim rang al contrainformațiilor germane, a fost expus public drept spion al Stasi, serviciul de informații și securitate est-german, și ulterior a fost condamnat pentru trădare.

Iar fostul șef al serviciului de informații interne pentru protecția Constituției, Hans-Georg Maasen, a susținut, în 2024, că a fost urmărit și monitorizat de către serviciile de informații pentru extremism politic de dreapta, o acuzație pe care a negat-o. Iar Carsten L, un ofițer de intelligence german de rang înalt, a fost acuzat în 2023 de trădare pentru transmiterea de informații secrete către Rusia despre războiul din Ucraina și grupul de mercenari Wagner, pentru care a primit 400.000 de euro bani peșin. Procesul său este în curs.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md