O operațiune sistemică, cu planificare integrată, a Rusiei în Ucraina și 5 provocări
Din analiza efectuată de GFS, se conturează următoarele cinci provocări strategice generale. Aceste provocări sintetizează obiectivele strategice individuale ale Rusiei, enumerate într-o serie de probleme relevante cu care Ucraina și partenerii săi trebuie să se confrunte simultan și pe termen lung.
1. Menținerea conducerii, guvernării și legitimității statului
O provocare strategică fundamentală o reprezintă eforturile susținute ale Rusiei de a neutraliza conducerea ucraineană și de a submina legitimitatea instituțiilor de guvernare. Aceasta include vizarea liderilor politici, erodarea statului de drept, coruperea elitelor și delegitimarea proceselor democratice prin război cognitiv, corupție, coerciție și acțiuni secrete. Efectul cumulativ este presiunea asupra coerenței procesului decizional, a încrederii publice și a continuității guvernanței în condiții de război.
Această provocare este generală, deoarece degradarea conducerii duce la o coordonare militară mai slabă, la diminuarea credibilității internaționale și la reducerea rezilienței societății.
2. Menținerea capacității militare eficiente și generarea de forțe
Strategia Rusiei vizează în mod constant degradarea capacității Ucrainei de a lupta și de a-și menține puterea de luptă, nu numai prin operațiuni pe câmpul de luptă, ci și prin atacuri asupra comenzii și controlului, moralului, disponibilității personalului și producției interne de arme. Aceasta combină operațiunile militare convenționale cu războiul cibernetic, războiul electronic, sabotajul și acțiunile sub pragul care determină o intervenție.
Provocarea principală este asigurarea faptului că Ucraina poate menține eficacitatea operațională și poate regenera forțele mai repede decât le poate degrada Rusia, în special sub presiunea persistentă din mai multe domenii.
3. Protejarea infrastructurii critice și a viabilității economice
O altă provocare strategică este apărarea infrastructurii critice și susținerea activității economice în contextul eforturilor deliberate ale Rusiei de a distruge, perturba sau degrada sistemele energetice, capacitatea industrială, rețelele logistice și funcțiile economice mai largi. Aceste atacuri sunt menite să afecteze moralul civililor, să reducă veniturile statului și să limiteze capacitatea Ucrainei de a susține războiul.
Această provocare este strategică, deoarece degradarea infrastructurii și a economiei afectează simultan logistica militară, rezistența civilă și încrederea internațională în viabilitatea pe termen lung a Ucrainei.
4. Menținerea coeziunii sociale și a voinței societății de a rezista
Utilizarea de către Rusia a războiului cognitiv, a dezinformării, a cooptării elitelor și a manipulării sociale creează o provocare majoră în ceea ce privește menținerea coeziunii societale și a determinării naționale. Subminarea încrederii între cetățeni, între societate și stat și între regiuni sau identități are ca scop slăbirea rezistenței din interior.
Această provocare le depășește pe toate celelalte: fără coeziune societală, legitimitatea conducerii se erodează, recrutarea militară și moralul suferă, iar narațiunile lansate la nivel internațional devin mai greu de susținut.
5. Asigurarea și extinderea sprijinului internațional și a alinierii strategice
În cele din urmă, Rusia încearcă în mod sistematic să submineze sprijinul internațional pentru Ucraina și să blocheze integrarea acesteia în structurile UE și NATO. Acest lucru include vizarea statelor partenere, a instituțiilor internaționale și a opiniei publice din străinătate prin operațiuni de influență, pârghii economice și perturbări diplomatice.
Provocarea generală este asigurarea unui sprijin extern durabil, pe termen lung, în domeniile politic, militar și economic, promovând în același timp integrarea euro-atlantică, în ciuda presiunii externe susținute și a fragmentării globale.
Luate împreună, aceste cinci provocări ilustrează faptul că strategia Rusiei nu este doar militară, ci sistemică, vizând conducerea, generarea forțelor, infrastructura, societatea și alianțele ca un întreg. Prin urmare, o contra-strategie eficientă necesită răspunsuri la fel de integrate în ceea ce privește guvernanța, apărarea, economia, informațiile și diplomația.
Efectul de multiplicare, interacțiuni esențiale, provocări strategice în următorii 3-5 ani
Documentul GFS detaliază din studiu elementele concrete pentru fiecare provocare în sine care, sumate, amplifică impactul și pot duce la rupturi majore și realizări pentru atacurile Rusiei asupra Ucrainei. Acestea sunt:
1) Menținerea conducerii, guvernanței și legitimității statului
Cele mai influente tendințe
· Războiul cognitiv / FIMI; polarizarea va crește viteza, amploarea și plauzibilitatea narațiunilor menite să delegitimeze conducerea și instituțiile ucrainene, exploatând tensiunile din timpul războiului și politica față de diaspora.
· Provocările tot mai mari la adresa valorilor democratice și a statului de drept cresc riscul ca unele state partenere să devină susținători mai puțin fiabili (sau medii mai permisive pentru finanțarea malignă, rețelele de influență și interferența politică).
· Geopolitica prădătoare, în schimbare rapidă, sporește negocierile tranzacționale și „legăturile între probleme” (sprijinul pentru Ucraina legat de concesii fără legătură directă), complicând legitimitatea guvernanței în țară și în străinătate.
Efectul net, pentru o perioadă de 3-5 ani, este o presiune mai mare asupra credibilității instituționale, o nevoie mai mare de atribuire/comunicare rapidă, măsuri mai puternice de combatere a corupției și de susținere a statului de drept pentru a menține încrederea internă și externă.
2) Menținerea capacității militare eficiente și generarea de forțe
Cele mai influente tendințe
· Complexitatea/integrarea crescândă a spațiului de luptă fizic și electronic de înaltă tehnologie și accelerarea schimbărilor tehnologice vor comprima ciclurile de adaptare (EW–UAS–contra-UAS–cyber–AI targeting loops), crescând penalitățile pentru achiziții lente și actualizări decalate, lipsite de promptitudine ale doctrinei.
· Vulnerabilitatea crescândă a infrastructurii fizice și digitale va face ca logistica, sistemele de mobilizare și C2 - comandă și control - să fie mai ușor de țintit prin combinații de atacuri cibernetice/război electronic/sabotaj.
· Schimbările demografice pot limita resursele umane disponibile și crește costul politic al mobilizării, în timp ce vor crește importanța multiplicatorilor de forță (automatizare, ISR, precizie, randament al instruirii).
Efectul net pentru perioada de 3-5 ani vizată este un caracter mai „competitiv al sistemelor” în război. Reziliența, inovarea rapidă și scalabilitatea industrială devin la fel de decisive ca și manevrele.
3) Protecția infrastructurii critice și viabilitatea economică
Cele mai influente tendințe sunt:
· Transformarea sistemelor energetice și de transport creează atât vulnerabilități (noi suprafețe de atac digital, dependența de lanțul de aprovizionare), cât și oportunități (generare distribuită, consolidarea rețelei, coridoare logistice alternative).
· Fragmentarea economică globală crescândă crește costurile și întârzierile pentru reconstrucție, tehnologia cu dublă utilizare și finanțare; poate, de asemenea, să permită evitarea sancțiunilor și achiziții pe piața gri pentru Rusia.
· Scăderea angajamentului în combaterea schimbărilor climatice și instabilitatea sănătății publice pot distrage atenția/bugetele donatorilor și pot crea crize concurente care să înlocuiască sprijinul acordat Ucrainei.
Efectul net pe următorii 3-5 ani face ca apărarea infrastructurii să devină o campanie continuă (nu episodică), cu reziliența economică legată de lanțuri de aprovizionare diversificate, energie distribuită și finanțare externă susținută.
4) Menținerea coeziunii societale și a voinței societății de a rezista
Cele mai influente tendințe aici rămân:
· Războiul cognitiv / FIMI și polarizarea vor intensifica liniile de fractură bazate pe identitate (diviziuni regionale, lingvistice, de clasă, între veterani și civili) și vor viza moralul prin amplificarea sensibilității față de victime, a narațiunilor despre corupție și a poveștilor despre „abandon”.
· Provocările demografice (strămutarea, îmbătrânirea, emigrarea populației) pot pune presiune pe coeziunea comunității și pot reduce toleranța față de dificultățile prelungite, dacă nu sunt atenuate de servicii, reintegrare și obiective de război credibile.
· Provocările din domeniul sănătății publice pot amplifica neîncrederea, dacă serviciile sunt deficitare și pot fi exploatate de dezinformare (pe temele cunoscute, despre vaccinuri, refugiați, deturnarea ajutoarelor).
Efectul net pe un interval de 3-5 ani face ca reziliența societală să devină mai dependentă de echitatea vizibilă (anticorupție), servicii eficiente, sprijin pentru veterani/familii și rețele de „mesageri/surse de informații de încredere” care pot depăși dezinformarea.
5) Asigurarea și extinderea sprijinului internațional și a alinierii strategice
Cele mai influente tendințe
· Geopolitica prădătoare și fragmentarea economică sporesc riscul de „oboseală față de Ucraina” și încurajează comportamentul de acoperire a riscurilor în țările din Sudul Global și chiar în anumite părți ale Europei, complicând unitatea sancțiunilor și angajamentele de securitate pe termen lung.
· Polarizarea și regresul democratic/creșterea extremei stângi și drepte în statele partenere pot slăbi majoritățile parlamentare în favoarea ajutorului, pot extinde nișele politice pro-Rusia și pot crește susceptibilitatea la operațiuni de influențare.
· Proliferarea nucleară/instabilitatea strategică sporesc importanța gestionării escaladării. Rusia ar putea încerca să transmită semnale coercitive pentru a descuraja capacitățile avansate sau măsurile de integrare.
Efectul net pe perioada vizată de 3-5 ani face ca sprijinul pentru Ucraina să devină deseori condiționat și contestat din punct de vedere politic; calea de aliniere a Ucrainei va depinde de menținerea coeziunii coaliției, de demonstrarea reformelor și a utilizării eficiente a asistenței și de gestionarea narațiunilor de escaladare.
Astfel, în cazul tuturor celor cinci provocări, tendințele indică o competiție în care dominația informațională, reziliența infrastructurii și adaptarea rapidă într-un spațiu de luptă de înaltă tehnologie determină din ce în ce mai mult rezultatele, în timp ce fragmentarea și polarizarea globală cresc costul menținerii unității în interiorul Ucrainei și în coalițiile care o susțin sub diferite forme.
