Contact
Deschide.md

Iulian Chifu // Xi-Putin-Trump. La Shenzen China s-a afirmat ca aspirant la hegemonia globală

Iulian Chifu
Iulian Chifu // Xi-Putin-Trump. La Shenzen China s-a afirmat ca aspirant la hegemonia globală

A doua Ialta, cei trei egali, împărțirea lumii. A curs cerneală sau au bătut tasele pentru a arăta, în final, că marea reuniune de la Shanzen a fost o consemnare a unui relativ câștig de imagine și simbolic al tuturor, dar cu Xi Jinping drept câștigător major al unei reuniuni unde nu a cedat nimic și a câștigat pe toată linia.

De altfel, situația celor doi co-vorbitori ai săi, după probleme majore în linia întâi și în economia rusă pentru Putin, în alegerile mid term și cu perspectiva anchetelor ce vor curge în Congres pentru Trump, i-a permis liderului chinez să marcheze punctele unui jucător care știe să aștepte și care se afirmă fără dubii drept aspirant la hegemonia globală. Fără a fi o reuniune marginală, vorbind despre cele trei puteri nucleare cele mai mari din lume, totuși nivelul de divergență este subliniat de documentul final convenit care e tot o poziționare reciprocă, în timp ce reuniunea de 81 de minute nu a reușit să aibă nici măcar o agendă comună convenită.

Ce spune și ce nu spune declarația comună: războiul nuclear e inacceptabil

Fiecare dintre participanții la reuniunea de la Shenzen a obținut câte ceva, mai ales imagologic, fără ca vreunul dintre actori să poată să își înainteze sau să împingă agenda înainte. Reuniunea în trei este, în fapt, singura realizare a summitului, oportunitatea foto și strângerea de mâini sau vorbele lui Trump despre prietenul său Putin. Nimic despre Ialta 2, fără asemănări și fără împărțirea lumii speculată de Putin, cu precădere și de propaganda sa pentru a arăta că e mare, e puternic și a revenit în joc, nu este izolat. Mai mult, comentariile de pe margine promovează faptul că Putin nu e interesat de numărul de pierderi, că poporul său poate îndura și chiar se laudă cu asta – 1,6 mln soldați pierduți în aproape cinci ani, 54.400 numai în luna octombrie, pentru câștiguri marginale teritoriale care indică imposibilitatea mișcărilor majore pe teren. Nu întâmplător totul s-a mutat în spatele frontului, lovind civili pentru a distruge voința de a lupta, de a se apăra și a obține o cedare, o predare și o capitulare necondiționată.

În fapt, la Ialta erau trei jucători egali, câștigători ai celui de-al Doilea Război Mondial. Aici avem un câștigător – Xi Jinping – și el cu răni după ce și-a măcelărit Comisia Militară a CC al PCC, al cărui președinte este, din care a rămas doar un general, și cu suspiciuni constante de corupție de jur împrejurul său – și doi jucători cu câștiguri mai reduse, Donald Trump care are nevoie de vizibilitate și moștenire, dar și realizări rapide post- alegeri, pentru a reveni în jucul de putere măcar în Partidul Republican – acolo unde Marco Rubio se detașează în candidat cert, inclusiv distanțându-se de el și de politicile sale – și Vladimir Putin, tratat vizibil diferit. În obișnuita tradiție chineză a simbolismului, cu relevanță și mesaje transparente și către Moscova, Xi Jinping a marcat foarte clar distanța de putere între cele două mari puteri și Rusia, în pierdere substanțială de forță și relevanță, dar cu forța nucleară rămasă drept ultim argument.

În fapt, a fost vizita de stat a lui Trump în China, care a avut în marja ei reuniunea ASEAN și discuțiile bilaterale cu Putin, dar Rusiei i s-a făcut și hatârul de a avea parte de întâlnirea în trei, care a fost despre guvernanța globală și armele atomice, o ocazie de așezare pe masă a propriilor agende pe care să le poată anunța ulterior fiecare dintre lideri către propriul public. Trump i-a strâns mână lui Putin, l-a numit prietenul său, Putin a participat la reuniune, dar toată simbolistica imagologică l-a arătat marginalizat între cei doi: Trump primit de Xi, Putin nu; Trump lângă Xi în poză, Putin nu; Trump și Xi în discuții îndepărtându-se, Putin lăsat în urmă și blocat să li se alăture. Asta în ziua summitului ASEAN. Altfel, joi, 19 noiembrie, Putin și Xi au luat masa înaintea reuniunii în trei în care Putin aștepta cuminte să vină cei doi mari, împreună. Toate acestea contează și-l așează pe liderul rus la locul său, prin orchestrarea protocolului și întârzieri reale.

Cei trei nu au reușit să convină o agendă comună. Negocierile au arătat diferențele de abordare, agendă și nevoi și, pentru că nu au dus la nici un rezultat, s-a convenit o așa-numită agendă deschisă, cu părțile care urmau să spună ceea ce aveau de comunicat celorlalți trei, chiar dacă neconvenite și neachiesate. Putin a folosit oportunitatea pentru a marca trei momente: întrebarea din partea propriilor jurnaliști dacă e Ialta 2, ceea ce avea nevoie sa valideze, întrebarea despre discuțiile despre Ucraina și jocul cu valiza nucleară arătată pe camere. Dar referirea la deținerea armei nucleare e cu dus- întors, pentru că ea confirmă, în același timp, și absența oricărei altă capabilitate și argument de putere încât acesta e singurul recurs. E și singura justificare a prezenței la masă, lângă cele două mari puteri.

Altfel, documentul adoptat, Declarația către Pace, vorbește despre schimbul de păreri despre situația internațională și marchează trei teme: angajamentul de a reforma ONU – o bătaie de cap veche, poate mai serioasă acum, dar care reclamă acordul celorlalți doi membri permanenți ai Consiliului de Securitate și o democratizare a organizației, cerută în repetate rânduri; Principiul consimțământului statelor pentru imunitatea oficialilor – referire la Putin, dar și la Netanyahu, și o lovitură la Curtea Penală Internațională, deci a justiției supranaționale; reafirmarea neacceptării războiului nuclear, pornirii sale sau a proliferării nucleare. O altă formă de a spune că nu s-a putut conveni un acord nuclear în trei – nu vrea China; China nu e de acord cu utilizarea armei nucleare de către Rusia în războiul convențional – vezi Ucraina. Și, analiza a ceea ce lipsește ar putea fi și mai relevantă: nimic despre Iran – neproliferarea și creșterea producției de petrol rafinat au fost unicele concesii extrase; nimic despre Ucraina, doar că trebuie ca Rusia să facă pace(desigur detaliile vor veni, ceea ce știm este că i-a spus lui Putin că trebuie să facă pace repede, cât are încă spațiu de manevră până la schimbarea Congresului, altfel nu se întâmplă, asta deși Putin a spus că, după doborârea podului de la Kerci nu mai vorbește cu Zelenski și Ucraina); nimic despre Orientul Mijlociu; nu a ieșit nici acordul pe război economic cu China modificat în favoarea SUA – probabil coaliția pentru metale rare nu a reușit încă să așeze lucrurile în sens pozitiv și să dea argumente noi pentru Trump.

Cele două mari puteri în epoca capcanei lui Tucidide

Situația actuală reproduce, și o zic numeroase analize, captana lui Tucidide. Este și cazul schimbării puterii aflată în prim plan, când cea în creștere o depășește pe cea în scădere de poziție și de formă. Cu două amendamente majore: China este citată ca challenger global, ajuns la 70% din puterea economică a SUA – Uniunea Sovietică nu a depășit 35%, dar se vorbește despre depășirea Americii de multă vreme și distanța rămâne în continuare relevantă și tehnologic, și economic, iar militar, numărul s-a dovedit că nu face întotdeauna diferența; al doilea, se spune că schimbarea de hegemon ca și de Ordine Globală nu se poate produce decât printr-un mare război, un Război Mondial, lucru real în istorie, dar cu speranțele maturității lumii actuale și politicienilor în funcție și cu acces la arme care pot distruge reciproc lumea.

Despre Ordinea Mondială, două abordări sunt determinante: una care vorbește de revoluție, revizionism, subminarea celei actuale și înlocuirea ei – deși Rusia clamează în continuare că ea respectă dreptul internațional, deși îl încalcă în fiecare zi din 2014 cel puțin, de la anexarea Crimeii și agresiunea militară din  Estul Ucrainei, iar China este favorizată și protejează dreptul internațional și liberul schimb, deși propune și ea propria lume de mâine; și Statele Unite care se opun liberului schimb pentru a contracara supraproducția Chinei și vorbesc despre revoluție la nivel global, contracarând o globalizare care, obiectiv, nu mai poate fi întoarsă din drum, cel mult poate fi decuplată și împărțită în două, dacă aceasta va fi soluția celor mari. Oricum unii vor rămâne, ca și Războiul Rece, între linii, neutri, nealiniați, independenței și în relații cu toți ceilalți.

Pe de altă parte, ceilalți actori, cu precădere cei care susțin lumea bazată pe reguli, în general pe linie liberal democrată, cu europenii în prim plan, dar și partenerii globali, vorbesc despre schimbarea prin adaptare a lumii și menținerea  instrumentelor și instituțiilor existente, care trebuie doar adaptate la evoluțiile actuale. Însă din întreaga reuniune și reașezare a dezbaterii lipsesc o mare parte din actori și jucătorii esențiali, cu precădere din zona europeană, exact cei care doresc să continue să lucreze după reguli, nu după forță, și care au, combinat, argumentele necesare să conteste orice acorduri eventuale făcute în doi sau în trei. Pentru că – o altă diferență esențială față de mult-pomenita Ialta, acolo cele stabilite de câștigători au fost aplicate. Acum, Rusia nu e câștigător ci perdant în Ucraina – prin nerealizarea după aproape 5 ani a obiectivelor sale, și prin efortul de a câștiga la masa verde, deci a câștiga negocierile deși a pierdut războiul.

Abu Dhabi și vizita la Moscova a celor doi trimiși speciali, Kushner și Witkoff, au relevat cererile maximaliste, inflexibilitatea și ultimatumul lui Putin, care nici măcar nu a făcut vreun semn că dorește pacea. Și în ziua reuniunii de la Shenzen, podul de la Kerci s-a prăbușit definitiv, beneficiind doar de promisiunea că va fi reconstruit, aprovizionarea strategică și militară fiind de astăzi sub controlul complet al Ucrainei, care are posibilitatea de a nega Rusiei aprovizionarea Crimeii și a teritoriilor ocupate. Deci are cărți. În schimb, pentru înregistrarea formală a faptului, partea ucraineană a propus la Abu Dhabi două acorduri de încetare a focului, unul pentru producția energetică a ambelor state, care să intre sub moratoriul atacurilor, alta pentru transporturile civile pe Marea Neagră. Ambele au fost respinse de către trimișii lui Trump, legați de un mandat strict și inflexibil, maximalist și nerealist, inacceptabil și de la care nu se poate porni în negocieri.

În rest, actorul esențial absent la Shenzen, și care  nu ar accepta formula de împărțire a lumii, este Europa, Uniunea Europeană, democrațiile globale. Asta înseamnă, în egală măsură, o majoritate a lumii, și doi dintre membrii permanenți ai Consiliului de Securitate, Franța și Marea Britanie, dar și câțiva dintre cele mai importante și mai mari economii ale lumii – Japonia, Coreea de Sud, Canada, Australia, alături de Uniunea Europeană, Marea Britanie și celelalte state europene, membre ale UE sau asociate în diferite moduri cu proiectul european. O tentativă de a discuta despre securitatea europeană fără europeni sau despre Ucraina fără ucraineni și reprezentanții lor este imposibil de purtat și dus la bun sfârșit deci și această comparație cu Ialta e complet nefericită. Mai mult, mult prea utilă propagandei ruse, care încearcă să acopere lipsa de substanță a pretențiilor de superputere ale Rusiei.

Replica Coaliției de Voință de la Berlin

În paralel cu reuniunea de la Shenzen, a avut loc summitul de la Berlin al Coaliției de Voință. Tot ca replică simbolică, o reuniune de lucru s-a schimbat în summit pentru a marca exact principalele preocupări ale europenilor, relevate deja: nu se pune problema unei noi arhitecturi de securitate europene pentru că ea există deja – a afirmat Uniunea Europeană, cu referire la NATO, UE, Coaliția de Voință – că doar Ucraina trebuie integrată în această arhitectură existentă, și că negociatorii europeni, care vor fi ei, nu vor  discuta acest punct cerut de Rusia, ci doar despre încetarea focului și pacea din Ucraina. De altfel, subiectul a fost discutat și la Abu Dhabi separat de europeni împreună cu trimișii americani și delegația ucraineană la fiecare element și pauză a zilei. Așa cum ieri, la coaliția de Voință, au fost prezenți și cei doi, Kushner și Witkoff.

Elementele de detalii le vom avea zilele viitoare despre discuții, dar câteva lucruri sunt evidente: eliminarea unei reașezări a arhitecturii de securitate europene, eventual produsă fără Europa; discutarea Ucrainei fără Ucraina și Europa; susținerea de către Europa a Ucrainei atât timp cât e nevoie – și integrarea acesteia în structura de securitate și apărare europeană. De altfel, Ungaria și-a ridicat obiecțiile și următoarele clustere au fost deschise în negocierile cu Ucraina și Republica Moldova, în timp ce Emmanuel Macron, președintele Franței, a reafirmat nevoia deschiderii subiectului admiterii Ucrainei în NATO. Asta în paralel cu cele două propuneri ale negociatorilor americani, una făcută la Kiev – Ucraina să fie admisă în NATO dacă renunță la teritoriile solicitate de Rusia și anexate inclusiv constituțional; și cea de a doua anunțată de către Jader Kushner la Berlin, că Statele Unite sunt pregătite să acorde garanții tip articolul 5 al NATO Ucrainei – deci o acceptare implicită a back-stopului american post- încetare a focului, ba chiar garanții anterioare, toate contrare aspirațiilor și dorinței Rusiei, în mod evident.

Pentru Rusia, formulele propuse maximalist presupun o mutare a agendei – care s-a văzut la Abu Dhabi – de la Ucraina la Europa întreagă, dar și recunoașterea dreptului de veto asupra securității și apărării europene. Varianta propusă de negociatorii americani este fundamental opusă pretențiilor ruse. După ce a arătat foarte clar că nu poate fi pace în Ucraina cât timp Putin este la Kremlin, Rusia s-a trezit cu replici directe și indirecte extrem de solide, în condițiile în care noul Congres American își preia pozițiile abia în ianuarie. Deja presiunea și limitările anunțate, inclusiv dorințele privind alocarea de fonduri către Ucraina se afirmă în actualul Congres American, cu majoritate republicană, în paralel cu tentativa de debarcare a lui Pete Hegseth, secretarul Pentagonului, și cu blocare reducerii posturii de apărare americane din Europa de la 25.000 de soldați la 5000, și aici o formulă încă discutabilă.

Europa se confruntă cu perspectiva alegerilor într-un număr de state în care partidele de extremă stângă și extremă dreaptă, pro-ruse explicit, implicit sau anti-Ucraina și împotriva finanțării acesteia riscă să ajungă în coaliții la putere care să blocheze și mai mult actuala opoziție polono-ungaro-slovaco-bulgară. Dar Germania a anunțat costurile deja, pentru cei care s-ar opune sprijinirii Ucrainei, considerată strategică: blocarea bugetului UE, dacă fondurile pentru apărare și echilibrare bugetară a Ucrainei nu vor fi aprobate. Iar Comisia a vorbit despre un vot unanim al membrilor Uniunii, nicidecum unul parțial cu variante de opt-out. Fără a fi perfectă și coezivă întru totul, totuși UE rămâne referențial mai ales prin imposibilitatea de a părăsi Piața Comună, după experiența Brexit și lecțiile învățate de către Marea Britanie, la ieșirea din UE cea de a doua economie a Uniunii. Perspectivele le vom vedea în viitor, dar pentru moment, UE pare capabilă să-și construiască și pilonul geopolitic, în domeniul apărării hard, după refacerea elementelor de descurajare și reziliență.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Guvernul RomânieiDepartamentul pentru Relația cu Republica Moldova

Proiectul – România și Republica Moldova: Identitate Românească, Identitate Europeană – este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova

Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Abonează-te la Deschide.md