Președintele CSM, Sergiu Caraman, a anunțat că membrii Consiliului au acceptat raportul Comisiei de evaluare a judecătorilor privind verificarea Angelei Catană, care activa în calitate de vicepreședinte interimar a Judecătoriei Chișinău, și au constatat nepromovarea evaluării.
„Se eliberează din funcție judecătorul Angela Catană de la Judecătoria Chișinău. Se decade din dreptul de a exercita funcția de judecător timp de șase ani, din data rămânerii definitive a hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii”, a declarat Sergiu Caraman.
Hotărârea, adoptată cu nouă voturi pentru și unul împotrivă, vine după ce Comisia de evaluare a constatat diferențe nejustificate între veniturile și cheltuielile magistratei, estimate la aproximativ 5 milioane de lei. Decizia poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție.
Anterior, Angela Catană a declarat că își încheie cariera cu demnitate și că se așteaptă la un rezultat previzibil al evaluării. „Nu aștept nimic nou, dar dreptatea mereu va ieși la suprafață, mai devreme sau mai târziu. Eu am avut un caz de câștig la CtEDO și cred că voi mai avea”, a spus aceasta.
Angela Catană a fost numită judecător în 1996 și a activat în sistemul judiciar aproape trei decenii. În 2023, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea dreptului său la un proces echitabil într-o cauză împotriva Republicii Moldova, legată de o sancțiune disciplinară aplicată anterior.

