Deschide.md

Judocanii moldoveni au cucerit patru medalii la Campionatul european de Ne-Waza

Deschide.MD
Judocanii moldoveni au cucerit patru medalii la Campionatul european de Ne-Waza

Sportivii din Republica Moldova au cucerit patru medalii la prima ediție a Campionatului european de Judo la Ne-Waza, desfășurat în perioada 29-30 august, la Riga, Letonia. Judocanii moldoveni au obținut o medalie de aur și trei de bronz, transmite IPN.

Medalia de aur a fost câștigată de Alexandru Moraru, la categoria de greutate de până la 66 de kilograme, la seniori. Tot la seniori, Vadim Bunescu a obținut medalia de bronz la aceeași categorie.

La juniori, Alexandru Tuzlucov a cucerit bronzul la categoria de până la 66 de kilograme. Acesta a urcat pe podium și la cadeți, la categoria de până la 73 de kilograme, unde a obținut, de asemenea, medalia de bronz.

Potrivit Federației de Judo a Republicii Moldova, competiția a fost organizată de European Judo Union și a fost dedicată exclusiv uneia dintre componentele acestei discipline – Ne-Waza. Aceasta presupune aplicarea tehnicilor de judo în lupta la sol, sportivii încercând să-și controleze adversarul și să obțină victoria.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md