Potrivit ANSA, consumul ridicat de acizi grași trans este asociat cu creșterea riscului de boli cardiovasculare, motiv pentru care legislația stabilește limite maxime admise în produsele alimentare.
Pentru neconformitățile constatate, agentul economic a fost sancționat conform prevederilor legale și i s-a impus aplicarea unui plan de măsuri corective, monitorizat de ANSA.
Agenția precizează că pe parcursul acestui an, în cadrul Programului de monitorizare și supraveghere a produselor alimentare de origine nonanimală, vor fi prelevate și investigate 50 probe la conținutul de acizi grași trans.

