Potrivit lui Peskov, banii erau destinați asigurării „calității de membru permanent”, iar fondurile rămase ar fi fost utilizate pentru „reconstrucția postbelică”, potrivit TASS, preluat de Digi24.ro.
„O astfel de propunere a fost într-adevăr înaintată de președintele rus, dar nu am primit încă un răspuns”, a spus Peskov, adăugând că tema unei posibile participări la Consiliul pentru Pace continuă să fie explorată.
„Subiectul Consiliului pentru Pace în sine, în conformitate cu instrucțiunile președintelui Rusiei, este încă în lucru la Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu aliații și partenerii noștri”, a spus Peskov.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat anterior că Moscova era pregătită să contribuie cu 1 miliard de dolari din activele sale înghețate în Statele Unite la Consiliul pentru Pace înființat ca parte a acordului de pace din Fâșia Gaza, adăugând că Rusia era pregătită să facă acest lucru chiar înainte ca problema participării la Consiliul pentru Pace și a activității sale să fie rezolvată.
