Despre acest caz ne relatează reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). Potrivit sursei, totul s-a întâmplat în dimineața de astăzi, 21 decembrie 2025.
„Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 04:52. Potrivit informațiilor preliminare, o femeie în vârstă de 60 de ani și nepoatele acesteia, în vârstă de 12 și 9 ani, au suferit intoxicații cu produsele de ardere. Persoanele cu semne de intoxicație au fost transportate la spitalul raional pentru investigații medicale, ulterior fiind externate, starea lor de sănătate fiind stabile”, ne anunță cei de la IGSU.
În urma cercetărilor preliminare, specialiștii au stabilit că, în timpul exploatării sobei de încălzit, fumul nu a fost evacuat corespunzător prin canalele de fum, pătrunzând în interiorul încăperii prin fisurile sobei.
„În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă repetat cetățenii să verifice periodic starea sobelor de încălzit și a canalelor de evacuare a fumului. Totodată, oamenii sunt îndemnați să nu utilizeze sobe defecte sau improvizate, să aerisească încăperile în timpul și după utilizarea acestora, iar pe timpul nopții neapărat să stingă focul din sobă”, este mesajul specialiștilor.
De asemenea, salvatorii avertizează cetățenii să nu meargă la somn în încăperi unde persistă miros de fum sau există riscul acumulării de monoxid de carbon, pentru a preveni cazurile de intoxicație.
În situații de risc, pompierii și salvatorii îndeamnă cetățenii să apeleze de urgență Serviciul 112.

