Ministerul Afacerilor Externe al Lituaniei a convocat joi un reprezentant al Ambasadei Rusiei pentru a condamna atacurile asupra civililor și infrastructurii critice din Ucraina, potrivit Ukrinform, preluat de mediafax.ro.
Oficialii lituanieni au atras atenția asupra loviturilor care au vizat trenuri, școli și adăposturi, pe care le consideră crime de război. Lista atacurilor este în creștere de la o zi la alta.
Ministerul de Externe de la Vilnius a anunțat convocarea diplomatului rus într-un mesaj publicat pe platforma X, potrivit aceleiași surse citate.
„Am convocat un reprezentant al Ambasadei Rusiei pentru a condamna atacurile continue ale Rusiei asupra civililor și a infrastructurii critice de pe teritoriul Ucrainei”, a transmis instituția.
Oficialii lituanieni au declarat că atacurile mortale asupra celor deja menționate, inclusiv infrastructurii, reprezintă crime de război și au cerut Moscovei să oprească agresiunea.
„Rusia trebuie să pună capăt agresiunii sale și să fie trasă la răspundere”, a transmis Ministerul de Externe al Lituaniei.
42 de persoane au murit în urma atacului asupra unei școli din Ucraina
Forțele rusești au lansat nouă bombe aeriene asupra unei școli subterane din Komîșuvaha, folosită drept „Punct de Invincibilitate”. Atacul a avut loc în timp ce în clădire era distribuit ajutor umanitar.
Tot astăzi, la data de 5 noiembrie, bilanțul victimelor a ajuns la 42 de morți, iar operațiunile de căutare erau încă în desfășurare, conform informațiilor.
Forțele rusești au continuat, de asemenea, la aceeași dată, atacurile asupra obiectivelor energetice din regiunea Cernigov.

