Deschide.md

LIVE // Ședința Parlamentului din 4 iunie. Avocatul Poporului, așteptat în plen

Deschide.MD
LIVE // Ședința Parlamentului din 4 iunie. Avocatul Poporului, așteptat în plen

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe proiecte, inclusiv 3 cu sigla UE.

Potrivit unui comunicat al legislativului, pe agenda ședinței figurează proiectul privind consolidarea mecanismelor de intervenție în situații de criză, care va fi examinat în lectura a treia.

În lectura a doua, Parlamentul va dezbate proiectul de modificare a Legii privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale, precum și inițiativa legislativă privind declararea utilității publice de interes național pentru lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor.

În prima lectură, deputații vor examina două proiecte de lege elaborate în contextul alinierii legislației naționale la normele Uniunii Europene. Acestea vizează garantarea drepturilor persoanelor cu statut de șomer care se deplasează în alte state și asigurarea unor salarii minime adecvate.

Tot în prima lectură, va fi examinat proiectul de modificare a Codului transporturilor rutiere, care propune obligativitatea procesării plăților efectuate prin intermediul platformelor de taxi prin instituții financiare din Republica Moldova.

Parlamentul urmează să ratifice mai multe acorduri internaționale. Este vorba de acordurile privind securitatea socială încheiate cu Ucraina și Canada, acordurile de grant și de credit pentru reabilitarea sistemelor centralizate de irigare din Republica Moldova cu sprijinul financiar al Agenției Franceze de Dezvoltare, precum și Acordul de modificare a finanțării din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și a centurii orașului Chișinău.

În cadrul ședinței plenare va fi audiat Raportul anual privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova în anul 2025, prezentat de Avocatul Poporului.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md