”La ședința Consiliului Interinstituțional de Supervizare din 25 iulie am extins lista persoanelor supuse sancțiunilor: Victoria Furtună, Alexei Lungu, Vadim Grozavu, Irina Lozovan, Natalia Parasca, Alexandr Nesterovschi, dar și Blocul Victoria, compania A7, care face tranzacții ilegale cu bani criminali, și centrul cultural-educațional al Moldovei. Astfel, Serviciul Fiscal de Stat va bloca conturile bancare ale oamenilor și organizațiilor care îl ajută pe Șor să aducă dezordine și destabilizare în țara noastră. Astfel le împiedicăm schemele cu bani murdari, corupție electorală și îmbogățire ilicită” a declarat Recean.
Premierul a avertizat că eforturile de subminare a R. Moldova se vor înteți în următoarea perioadă. Instituțiile statului cunosc și își fac datoria pentru a împiedica aceste tentative.
”Republica Moldova aparține cetățenilor săi, iar statul are datoria să împiedice implicarea externă în treburile interne, să mențină ordinea constituțională și stabilitatea. Așa vom proceda cu fiecare persoană care încalcă legea și încearcă să facă rău oamenilor și țării” a conchis Recean.

