Totodată, edilul a precizat că proiectul de reabilitare urmează să fie prezentat public în scurt timp.
„Suntem gata și în scurt timp vom lansa toate procedurile de licitație. Atenționăm public, vom supraveghea această licitație. Vom ajunge să finalizăm aceste lucrări dacă toate blocajele vor fi evitate, să finalizăm aceste lucrări în acest an”, a menționat edilul Ion Ceban.
Deocamdată, autoritățile municipale nu au oferit informații privind valoarea investiției sau termenul exact de finalizare a lucrărilor.
Strada 31 August 1989 a intrat în reparație capitală la începutul lunii aprilie 2022 și a fost redeschisă integral pentru circulație la sfârșitul anului 2023, cu excepția tronsonului între străzile Alexandr Pușkin și Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni. În timpul lucrărilor, în martie 2023, a fost descoperit un caldarâm vechi, datând din secolul al XIX-lea. Descoperirea a stârnit interesul autorităților și al specialiștilor în patrimoniu, ceea ce a determinat suspendarea lucrărilor, pentru evaluare și documentare istorică.

