Deschide.md

MAE condamnă survolarea spațiului aerian de către o dronă rusească: „O încălcare gravă și inacceptabilă”

Deschide.MD
MAE condamnă survolarea spațiului aerian de către o dronă rusească: „O încălcare gravă și inacceptabilă”

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă ferm încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către o dronă rusească de tip Gheran-2 (Shahed-136), care a survolat teritoriul statului și a explodat în apropierea localității Copanca, raionul Căușeni, în contextul atacurilor aeriene lansate de Federația Rusă asupra regiunii Odesa din Ucraina, comunică MOLDPRES.

Într-un comunicat de presă, MAE califică incidentul drept „o încălcare gravă și inacceptabilă” a spațiului aerian al Republicii Moldova și subliniază că acesta confirmă riscurile pe care războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei le generează pentru securitatea țării și a întregii regiuni.

„Acest nou incident constituie o încălcare gravă și inacceptabilă a spațiului aerian al Republicii Moldova și confirmă încă o dată că războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei generează riscuri directe la adresa securității cetățenilor noștri și a întregii regiuni”, se arată în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe.

Instituția a reiterat că Republica Moldova își va apăra suveranitatea, independența și integritatea teritorială și va continua cooperarea cu partenerii internaționali pentru consolidarea securității și rezilienței statului.

„Ministerul Afacerilor Externe își reafirmă angajamentul de a apăra suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova și va continua să colaboreze îndeaproape cu partenerii internaționali pentru consolidarea securității și rezilienței țării în fața unor asemenea amenințări”, precizează MAE.

În noaptea de 13 iulie, Serviciul Operații Aeriene din cadrul Armatei Naționale a depistat, la ora 01:03, o dronă de tip Gheran-2 (Shahed-136), care ar fi pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova în urma atacurilor aeriene ale Federației Ruse asupra regiunii Odesa. Aparatul de zbor a explodat în apropierea satului Copanca, raionul Căușeni, iar cazul este investigat de structurile abilitate.

De la începutul războiului din Ucraina, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat neautorizat de peste 40 de ori. Autoritățile de la Chișinău au înaintat note de protest ambasadorului desemnat al Federației Ruse, subliniind că, deși dronele nu vizează direct Republica Moldova, traiectoriile acestora – asociate atacurilor asupra Ucrainei – reprezintă un risc sporit pentru securitatea națională.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md