Potrivit Inspectoratului General al Poliției, până la această oră au fost semnalate probleme de trafic pe mai multe sectoare de drum din capitală și suburbii. Printre zonele afectate se numără strada Petru Zadnipru, șoseaua Muncești, strada Calea Ieșilor, strada Ion Inculeț, precum și mai multe intersecții de pe străzile Vadul lui Vodă, Tudor Vladimirescu, Albișoara și bulevardul Renașterii Naționale.
Acumulări de apă au fost înregistrate și în orașul Durlești, pe strada Tudor Vladimirescu, dar și pe sectorul de drum dintre strada Tudor Vladimirescu și traseul M1, în zona Dumbrava. De asemenea, dificultăți de circulație au fost raportate pe strada Meșterul Manole, în apropierea parcului de troleibuze.
Echipajele de patrulare monitorizează situația din teren și intervin pentru fluidizarea traficului în zonele afectate.
Poliția îndeamnă șoferii să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile meteo și să evite, pe cât posibil, sectoarele de drum unde s-au format acumulări de apă.
Autoritățile avertizează că, pe fondul ploilor prognozate pentru următoarele ore, pot apărea și alte zone afectate de inundații temporare.
.jpg&w=3840&q=75&dpl=dpl_GEg26ozuH3NG8RyEMKTS96BA5FsP)
