Deschide.md

Maia Sandu, către europarlamentarii veniți să monitorizeze alegerile: Ne confruntăm cu ingerințe externe în scrutinul parlamentar

deschide-md
Actualizat la:
Maia Sandu, către europarlamentarii veniți să monitorizeze alegerile: Ne confruntăm cu ingerințe externe în scrutinul parlamentar

Președintele Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu un grup de membri ai Parlamentului European, aflați în R. Moldova pentru a monitoriza alegerile parlamentare din 28 septembrie. Potrivit unui comunicat de presă al Președinției, în cadrul întrevederii, șeful statului a atras atenția asupra acțiunilor persistente de influență externă care amenință procesul democratic.

Maia Sandu a vorbit despre finanțarea ilegală a unor formațiuni politice, rețelele menite să faciliteze cumpărarea voturilor, campaniile de dezinformare, atacurile cibernetice și pregătirea potențialelor violențe drept instrumente prin care se încearcă subminarea voinței liber exprimate a alegătorilor.

Totodată, șeful statului a subliniat că autoritățile Republicii Moldova depun eforturi coordonate pentru a contracara aceste acțiuni, dar a evidențiat importanța unei monitorizări vigilente, care să scoată la iveală tentativele de manipulare și să contribuie la protejarea integrității alegerilor.

Președintele, în calitate de garant al suveranității, și-a reconfirmat angajamentul de a apăra dreptul cetățenilor la un proces electoral liber și corect, subliniind că doar moldovenii trebuie să decidă pentru Moldova – aceasta fiind esența suveranității statului nostru.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md