„Condamn atacurile masive ale Rusiei asupra Ucrainei din această noapte și violarea spațiului aerian al țării noastre”, a scris Maia Sandu pe Facebook.
Președintele a afirmat că incidentele demonstrează că războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei reprezintă un pericol direct și pentru cetățenii Republicii Moldova.
„În această dimineață, în doar 15 minute, cinci drone și rachete au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova și au explodat în apropierea unor localități din patru raioane. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei pune în pericol direct viața cetățenilor noștri”, a declarat Sandu.
Șeful statului a reiterat și sprijinul pentru Ucraina, afirmând că aceasta are nevoie în continuare de ajutor pentru a se apăra.
„Rusia poate opri acest război chiar astăzi, iar cât timp continuă să atace, Ucraina are nevoie de sprijin pentru a-și apăra oamenii și a proteja și pacea noastră”, a mai scris președintele.
Declarația vine după incidentele produse în dimineața zilei de 3 octombrie. Fragmente ale aparatelor de zbor au fost descoperite în extravilanul orașului Căușeni, lângă Dubovca, raionul Hîncești, între Delacău și Puhăceni, raionul Anenii Noi, și în apropiere de Crocmaz, raionul Ștefan Vodă.
La Crocmaz, incidentul a provocat un incendiu de vegetație și pagube materiale. Geamurile unei brigăzi agricole au fost deteriorate, însă nu au fost raportate victime.
Maia Sandu le-a cerut cetățenilor să nu se apropie de fragmente sau de alte obiecte suspecte și să anunțe imediat autoritățile la 112.

