Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a explicat statutul pe care îl au fostul premier Dorin Recean și fostul ministru de Externe, Nicu Popescu.
Potrivit șefei statului, aceștia au fost numiți în calitate de consilieri care pot să o reprezinte interesele Republicii Moldova în diverse Foruri înalte, iar acest lucru nu este achitat.
„Domnul Recean este consilier și atunci cand am nevoie de sfaturile lui, apelez. El ne reprezintă în anumite Foruri unde se discuta despre reziliență, pentru că suntem invitați ca să vorbim și să ne împărtășim experiența. E un consilier fără salariu, activează cu normă, nu are oficiu. Și nici domnul Popescu nu are oficiu sau salariu”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul TV8.
Amintim că, în decembrie 2025, Maia Sandu l-a numit pe fostul premier Dorin Recean în funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență. El este responsabil de promovarea imaginii Republicii Moldova în platformele și organizațiile internaționale dedicate securității, precum și de schimbul de bune practici cu țările partenere. De asemenea, emisarul special poate mobiliza sprijinul necesar pentru consolidarea rezilienței instituționale, economice și sociale a R. Moldova.
De asemenea, și fostul Ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, s-a regăsit în lista de consilieri speciali. El a fost desemnat în calitate de emisar prezidențial pentru afaceri europene și parteneriate strategice.
Deschide și 14 diplomați din R. Moldova, avansați. Nicu Popescu, ridicat în rangul de ambasador

