Deschide.md

Maia Sandu, în discuții cu premierul Olandei. Subiectele abordate

Deschide.MD
Actualizat la:
Maia Sandu, în discuții cu premierul Olandei. Subiectele abordate

Președintele Maia Sandu s-a întâlnit cu premierul Olandei, Dick Schoof, cu președintele Senatului, Mei Li Vos, și cu președintele Camerei Reprezentanților, Thom van Campen. Întrevederile au avut loc în marja Conferinței diplomatice dedicate adoptării Convenției privind stabilirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina, desfășurată la Haga.

Discuțiile s-au axat pe aprofundarea relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos, pe dialogul politic și pe cooperarea în domenii de interes comun. Maia Sandu a apreciat sprijinul constant oferit de Olanda pentru parcursul european al Republicii Moldova, dar şi pentru reforma justiției și securitatea cibernetică. 

Un subiect distinct al întrevederilor l-a constituit pacea și securitatea, în contextul regional actual, precum și eforturile Republicii Moldova de a-și consolida reziliența și capacitatea de a face față provocărilor de securitate. 

De asemenea, în cadrul vizitei în Țările de Jos, Maia Sandu urmează să aibă o discuție cu experți în relații internaționale, găzduită de Institutul Clingendael din Haga, axată pe procesul de aderare Republicii Moldova la Uniunea Europeană și lecțiile de reziliență învățate în fața războiului hibrid al Rusiei.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md