În cadrul întrevederii, interlocutorii au discutat despre reformele realizate de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, despre provocările de securitate din regiune, dar și despre eforturile de a readuce pacea pe continentul european, se arată într-un comunicat de presă al Președinției.
Maia Sandu a exprimat recunoștința pentru sprijinul constant al Austriei și a subliniat importanța cooperării strânse cu partenerii europeni în consolidarea democrației, a rezilienței economice și a securității Republicii Moldova.
Austria, stat membru al Uniunii Europene de trei decenii și țară neutră, este un susținător ferm al parcursului european al Republicii Moldova. De-a lungul anilor, cooperarea bilaterală s-a materializat prin proiecte implementate de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare și prin investiții în educație, sectorul energic și dezvoltare rurală.

