„Națiunile europene garantează solidaritatea, egalitatea și libertatea cetățenilor săi - valori fundamentale ale Uniunii Europene. Astăzi celebrăm Ziua Internațională a Francofoniei. Un mic exercițiu lingvistic, precum exemplul de mai sus, în care majoritatea cuvintelor din enunț au intrat în româna modernă pe filieră franceză, ne demonstrează unitatea noastră culturală.
Suntem parte a lumii europene, ne leagă aceleași valori, precum libertatea, solidaritatea, egalitatea, dar și o rudenie lingvistică puternică. Francofonia e una dintre punțile noastre cu familia europeană. La mulți ani tuturor vorbitorilor și iubitorilor de limbă franceză! Bonne fête de la Francophonie!”, se menționează în mesajul adresat de Maia Sandu.
Menționăm că, anual, la 20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei este marcată în 75 de țări membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF). Această zi a început a fi celebrată din anul 1998. În luna martie, în preajma acestei sărbători, Organizația Internațională a Francofoniei organizează „Săptămâna limbii franceze și a francofoniei”, prin diverse manifestări culturale.

