Deschide.md

Maia Sandu: O pace dreaptă și durabilă poate fi obținută doar cu Ucraina la masa negocierilor

igor-liubec
Actualizat la:
Maia Sandu: O pace dreaptă și durabilă poate fi obținută doar cu Ucraina la masa negocierilor

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a venit cu o reacție în contextul întâlnirii dintre Donald Trump și Vladimir Putin din 15 august, la care s-ar putea decide soarta Ucrainei. Potrivit șefului statului, o pace dreaptă și durabilă poate fi obținută doar cu Ucraina la masa negocierilor, hotărându-și propriul viitor.

Moldova stă ferm alături de Ucraina. O pace dreaptă și durabilă poate fi obținută doar cu Ucraina la masa negocierilor, hotărându-și propriul viitor. Europa este indispensabilă acestui efort — securitatea noastră comună depinde de asta”, a scris președintele.

De menționat că pe 15 august, în statul american Alaska, va avea loc o întâlnire dintre Trump și Putin. Înainte de confirmarea întâlnirii, liderul de la Casa Albă a declarat reporterilor că „suntem foarte aproape de un acord” care ar pune capăt conflictului.

Președintele SUA a sugerat că va avea loc „un schimb de teritorii în beneficiul ambelor părți”, idee respinsă atât de Zelenski, cât și de aliații europeni ai Ucrainei.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md