Deschide.md

Maia Sandu: Republica Moldova continuă drumul spre UE, chiar fără decizia formală privind clusterele

Deschide.MD
Actualizat la:
Maia Sandu: Republica Moldova continuă drumul spre UE, chiar fără decizia formală privind clusterele

Președintele Maia Sandu, susține că sprijinul și aprecierile primite de Republica Moldova pe plan extern reprezintă o recunoaștere a eforturilor depuse de instituțiile statului și de cetățeni pentru menținerea democrației și continuarea parcursului european al țării, informează MOLDPRES.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Jurnal Politic”, unde șeful statului a vorbit despre procesul de integrare europeană, relația cu Uniunea Europeană și acuzațiile opoziției privind presupuse derapaje democratice.

Maia Sandu a declarat că Republica Moldova continuă pregătirile pentru deschiderea oficială a negocierilor pe clustere cu Uniunea Europeană, chiar dacă procesul este influențat de discuțiile dintre Ucraina și Ungaria.

„Noi chiar dacă nu avem deschise formal negocierile pe clustere, oricum mergem mai departe. Deci nu ne-am oprit și stăm să așteptăm decizia Uniunii Europene”, a afirmat președinta.

Șeful statului a precizat că autoritățile de la Chișinău își doresc ca o decizie oficială privind următoarea etapă a negocierilor să fie luată până la sfârșitul lunii iunie.

Totodată, președintele a respins acuzațiile opoziției privind existența unei „dictaturi” în Republica Moldova și a afirmat că termenii sunt utilizați abuziv în scop politic.

„Cei care ne acuză de dictatură, eu le sugerez să meargă să trăiască în Rusia șase luni”, a declarat Maia Sandu.

Șeful statului a susținut că situația din Republica Moldova nu poate fi comparată cu regimurile autoritare și a invocat clasamentele internaționale privind libertatea presei și libertatea de asociere. Totodată, ea a afirmat că problemele reale ale țării rămân cele din justiție, agricultură și alte domenii sociale și economice.

Maia Sandu a mai declarat că protestele și acțiunile politice finanțate ilegal sau cu bani proveniți din Federația Rusă nu reprezintă manifestări democratice autentice.

„Democrație este despre reprezentarea autentică a oamenilor. Nu reprezentarea Kremlinului sau altor interese plătite”, a spus președinta Republicii Moldova.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md