Deschide.md

Maia Sandu s-a întâlnit cu liderii legislativelor statelor baltice. Subiectul central - aderarea R. Moldova la UE

Deschide.MD
Actualizat la:
Maia Sandu s-a întâlnit cu liderii legislativelor statelor baltice. Subiectul central - aderarea R. Moldova la UE

Președintele Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu șefii parlamentelor estonian, Lauri Hussar, leton, Daiga Mieriņa, și lituanian, Juozas Olekas. Este prima dată când șefii legislativelor din cele trei state baltice întreprind împreună o vizită oficială în acest format în Republica Moldova, ceea ce constituie un semnal puternic de susținere a parcursului nostru european, se notează într-un comunicat al Președinției.

Șeful statului a evocat relațiile excelente cu cele trei state și sprijinul ferm al acestora pentru Republica Moldova. Discuțiile s-au axat în special pe procesul de aderare la Uniunea Europeană. 

”Experiența Estoniei, Letoniei și Lituaniei demonstrează în mod clar beneficiile integrării europene – consolidarea democrației, dezvoltarea economică accelerată, creșterea nivelului de trai și instituții publice eficiente și transparente. Datele economice ilustrează succesul drumului european al acestor state. În Estonia, salariul mediu brut a crescut de peste 4 ori, iar PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de 3,5 ori. În Letonia, salariul mediu brut a crescut de de aproape 5 ori, iar PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de 2,5 ori. De asemenea, în Lituania, salariul mediu brut a crescut de aproape 7 ori, iar PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de 4 ori” se mai notează în comunicat.

Discuțiile au vizat și situația de securitate din regiune. Președintele Maia Sandu a exprimat aprecierea Republicii Moldova pentru solidaritatea statelor baltice cu Ucraina. În context, a avut loc un schimb de opinii privind modalitățile de contracarare a riscurilor generate de războiul hibrid, inclusiv atacurile cibernetice, dezinformarea și ingerințele externe care vizează procesele democratice.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md