Deschide.md

Maia Sandu și Igor Grosu, despre aderarea R. Moldova la SEPA: De acum, transferurile bancare se vor efectua la aceleași tarife ca în țările UE

cristina-vlah
Actualizat la:
Maia Sandu și Igor Grosu, despre aderarea R. Moldova la SEPA: De acum, transferurile bancare se vor efectua la aceleași tarife ca în țările UE

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, precum și speakerul Igor Grosu au apreciat înalt faptul că de astăzi, 6 octombrie, R. Moldova a aderat la sistemul de plăți în euro – SEPA.

Demnitarii au menționat că acest lucru va aduce multe beneficii cetățenilor, pentru că se ieftinesc comisioanele transferurilor bănești.

„Apropierea de Uniunea Europeană aduce rezultate concrete pentru cetățenii noștri. De azi, Republica Moldova face parte din Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA). Dacă până acum un transfer bancar din Europa costa între 20 și 200 de euro, acum se va efectua la aceleași tarife ca în țările UE – cu doar câțiva euro. SEPA include toate statele membre ale Uniunii Europene, dar și alte țări europene precum Andorra, Elveția, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, Regatul Unit, San Marino și Vatican”, a declarat Maia Sandu.

În acest context, președintele Parlamentului Igor Grosu s-a adresat cetățenilor din Diasporă și celor prezenți pe teritoriul Republicii Moldova, specificând că de acum transferurile de bani pentru aceștia vor fi mult mai facile.  

„Dragi moldoveni de acasă și de peste hotare. De astăzi, putem face transferuri în euro mai rapide și mai ieftine. Republica Moldova devine parte a Zonei Unice de Plăți în Euro-SEPA, un moment istoric pentru sistemul financiar național și confirmă parcursul european al țării”, a spus Igor Grosu.

El a mai accentuat că acest system de plăți se referă nu doar la țările membre UE, ci și altele care folosesc acest sistem.  

„Și tare important: SEPA reunește toate statele membre ale Uniunii Europene, precum și Marea Britanie, țările din Spațiul Economic European, Elveția, Andorra, Monaco, San Marino și Vatican.

Felicitări, Moldova! Încă un pas în procesul nostru de integrare europeană”, a conchis Igor Grosu.

Amintim, că Republica Moldova a devenit, din 6 octombrie, parte operațională a Zonei Unice de Plăți în Euro (SEPA – Single Euro Payments Area), infrastructura europeană care reunește 41 de țări și permite plăți transfrontaliere în euro la aceleași costuri și termene ca în interiorul Uniunii Europene.

Deschide și Plăți în euro rapide, sigure și la costuri reduse, la fel ca în UE: Republica Moldova a aderat oficial la sistemul european SEPA

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md