Deschide.md

Maia Sandu și Igor Grosu, după parada militară de Ziua Independenței: „Putem să ne mândrim cu cei care au grijă să fim în siguranță”

Deschide.MD
Maia Sandu și Igor Grosu, după parada militară de Ziua Independenței: „Putem să ne mândrim cu cei care au grijă să fim în siguranță”

Parada militară organizată la Chișinău cu ocazia celor 35 de ani de independență arată că instituțiile responsabile de securitatea Republicii Moldova s-au modernizat și s-au desprins de „vechile standarde sovietice”, afirmă președintele Maia Sandu. Șeful statului a declarat că R. Moldova trebuie să fie capabilă să-și apere pacea, în timp ce președintele Parlamentului, Igor Grosu, a spus că războiul din Ucraina a demonstrat cât de repede pot fi puse la încercare pacea și independența unui stat.

„Evenimentul a arătat cât de mult s-au modernizat în ultimii ani instituțiile care au misiunea de a ne proteja. Avem oameni tot mai bine pregătiți, echipamente moderne și structuri care s-au desprins de vechile standarde sovietice, fiind acum capabile să coopereze cu colegii din statele europene. Putem să ne mândrim cu cei care au grijă să fim în siguranță”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

Președintele a declarat că o țară pașnică trebuie să aibă capacitatea de a-și apăra pacea și a menționat că autoritățile vor continua să investească în securitate și să consolideze parteneriatele externe.

„O Moldovă pașnică are nevoie de o Moldovă capabilă să-și apere pacea. De aceea, continuăm să investim în securitate și să ne întărim parteneriatele. Mă bucur că ne-au fost astăzi alături militari din state prietene — Cehia, Franța, Germania, Italia, Lituania, Polonia, România, Statele Unite ale Americii, Ucraina. Prezența lor ne-a amintit că suntem mai puternici atunci când nu suntem singuri”, a adăugat șefa statului.

La rândul său, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că a urmărit parada „cu mândrie” și că a simțit, în primul rând, recunoștință față de militarii moldoveni și statele care au contribuit la modernizarea Armatei Naționale.

„Am urmărit cu mândrie parada Armatei Naționale, în Piața Marii Adunări Naționale. Ceea ce am simțit a fost, în primul rând, recunoștință. Pentru disciplină, curaj, responsabilitatea cu care își îndeplinește datoria. Am simțit recunoștință pentru statele partenere, care în acești ultimi ani ne-au ajutat să dotăm Armata cu tehnică modernă și să o vedem așa cum nu a fost demult - mai pregătită și mai puternică”, a scris Grosu.

Șeful Legislativului a menționat că R. Moldova este un stat pașnic, însă războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a demonstrat că pacea și independența pot fi puse la încercare.

„R. Moldova a fost și este un stat pașnic. Din cele mai vechi timpuri, aceste meleaguri au iubit și au promovat pacea. Dar pacea și independența uneori sunt puse la încercare. Ultimii 4 ani de război în Ucraina ne-au arătat acest lucru dureros de clar. Într-o zi poți fi un stat independent, care-și vede de drumul său, și în următoarea zi te poți trezi sub vuietul sirenelor”, a declarat Igor Grosu.

Oficialul s-a referit și la incidentele cu drone înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova și la amenințările la adresa țării.

„Moldova nu vrea drone care să cadă pe teritoriul său. Moldova nu vrea amenințări rostite la adresa sa de la televiziunile unui stat agresor. Moldova vrea pace, pentru cetățenii ei, pentru Ucraina și pentru toate statele suverane. Armata Națională este simbol al apărării păcii și așa va continua să fie”, a precizat președintele Parlamentului.

Și premierul Vasile Tofan a scris pe rețelele de socializare că a urmărit cu mândrie parada militară din centrul Chișinăului.

Peste 2.000 de militari și reprezentanți ai structurilor de forță au defilat pe 27 august în centrul capitalei, la parada organizată cu ocazia celor 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. În cadrul evenimentului au fost prezentate și peste 100 de unități de tehnică militară și specială.

Parada s-a desfășurat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Au defilat contingente ale Ministerului Apărării, Statului Major al Apărării, Academiei Militare „Alexandru cel Bun” și Colegiului Militar, precum și reprezentanți ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

La eveniment au participat președintele Maia Sandu, în calitate de comandant suprem al Forțelor Armate, și președintele României, Nicușor Dan. În debutul paradei, Maia Sandu, alături de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și șeful Statului Major al Armatei Naționale, generalul de brigadă Vitalie Micov, a salutat oamenii veniți să urmărească evenimentul.

Parada a fost condusă de locțiitorul comandantului suprem al Armatei Naționale, generalul de brigadă Ion Ojog, cavaler al Ordinului „Credință Patriei”.

Prin centrul capitalei au trecut vehicule Humvee, transportoare blindate Piranha, automășini MAN și camioane tactice Zetros, utilizate pentru transportul și protecția efectivelor, cercetare, evacuare medicală și asigurare logistică.

La defilare s-au alăturat și veterani ai Armatei Naționale și ai Ministerului Afacerilor Interne care au luptat în Războiul de pe Nistru. Totodată, la paradă au participat militari din nouă țări partenere: România, Ucraina, Italia, Franța, Cehia, Lituania, Statele Unite ale Americii, Germania și Polonia.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md