Deschide.md

Majorările salariale, amânate pentru 2027. Guvernul promite plăți unice de până la 4.000 de lei pentru a compensa întârzierea

Deschide.MD
Majorările salariale, amânate pentru 2027. Guvernul promite plăți unice de până la 4.000 de lei pentru a compensa întârzierea

Angajații din sectorul bugetar care au un salariu brut mai mic de 20 de mii de lei vor primi, în luna octombrie, plăți unice de până la 4.000 de lei, pentru a compensa parțial întârzierea reformei salarizării. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan, în cadrul unei conferințe de presă. Șeful Guvernului și-a cerut scuze pentru întârziere și a dat asigurări că noua Lege a salarizării va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.

Cea mai mare compensație, de 4.000 de lei, va fi acordată angajaților din învățământ. Potrivit premierului, suma reprezintă echivalentul a câte 1.000 de lei net pentru fiecare lună de întârziere a reformei.

Angajații din domeniul social, apărare națională și ordine publică, sănătate (instituțiile bugetare, din cultură, sport, justiție și administrație publică) vor primi câte 3.000 de lei, iar personalul bugetar din sectorul tehnic – câte 2.000 de lei. Plățile vor fi raportate la o normă întreagă, iar cei care lucrează mai mult de o normă vor primi sume corespunzătoare. În total, Guvernul va aloca în acest scop 560 de milioane de lei.

Premierul a făcut anunțul în contextul protestelor profesorilor și a recunoscut că nemulțumirile acestora sunt justificate.

”Am auzit și am vorbit astăzi cu profesorii care au protestat. Înțeleg furia lor și au dreptate să protesteze. Ei merită salarii mai mari și nu doar ei”, a declarat Vasile Tofan.

Șeful Executivului și-a cerut scuze în numele Guvernului pentru faptul că reforma salarizării nu a fost pusă în aplicare în termenul promis. Potrivit lui, bugetul nu dispune în prezent de resursele necesare pentru majorări, iar reforma necesită aproximativ cinci miliarde de lei suplimentar.

”Știu că acestea sunt motive obiective, dar nu pot fi scuze. În numele Guvernului, îmi cer scuze că nu am putut onora obligațiile la timp”, a spus premierul.

Tofan a precizat că majorările salariale nu pot fi aplicate mai devreme de 1 ianuarie 2027. Guvernul mizează inclusiv pe reforma fiscală pentru a obține veniturile necesare finanțării acestora.

Noua Lege a salarizării ar urma să fie aprobată în luna octombrie și va viza un fond de salarizare de aproximativ 38 de miliarde de lei, cu 5 miliarde mai mult decât în prezent. Reforma prevede creșterea ponderii salariului de bază și includerea în acesta a unei părți importante din sporurile acordate în prezent. Potrivit premierului, aproximativ 70% din remunerație ar urma să reprezinte salariul de bază, iar 30% – sporurile.

Sporul fix de 1.300 de lei și o parte dintre sporurile existente vor fi absorbite în salariul de bază. Guvernul intenționează și să reducă diferența dintre cele mai mici și cele mai mari salarii din sistemul bugetar, de la un raport de 1 la 15 în prezent la 1 la 10. Salariile mici ar urma să crească într-un ritm mai rapid decât cele mari.

Va fi modificat și mecanismul sporului de performanță. Tofan susține că acesta este acordat în prezent pentru 99% dintre salariați și, în aceste condiții, nu își mai îndeplinește scopul. După reformă, sporul de performanță nu va putea depăși 4% din salariul de bază.

Guvernul intenționează totodată să reducă treptat numărul valorilor de referință utilizate pentru calcularea salariilor. Din cele zece existente în prezent, în 2027 ar urma să rămână șapte, iar până în 2032 – patru.

De la 1 ianuarie 2027, salariile de bază ale angajaților din educație ar urma să crească cu 10–15%. Pentru angajații din domeniul ordinii publice este anunțată o majorare de 15%, în sănătate și domeniul social – de 17%, în apărare – de 19%, în cultură, tineret și sport – de 15%, iar în justiție – de 9%.

Majorările concrete vor varia în funcție de vechimea în muncă, studii și alți factori prevăzuți de noul sistem de salarizare.

Amintim că, azi dimineață, profesorii și alți angajați din sistemul educațional s-au adunat în centrul Chișinăului, la o acțiune de protest organizată de Federația Sindicală a Educației și Științei. Sindicaliștii cer majorarea salariilor începând cu 1 septembrie, conform angajamentelor asumate de autorități.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md