Decizia a fost luată astăzi, 2 octombrie, de către judecătoria Bălți, la solicitarea procurorilor PCCOCS, oficiul Nord.
„Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), pe piața neagră a drogurilor, captura de 43 de jumătăți albe de pastile albe psihotrope, ar fi estimate în mediu la 13.000 lei. Drogurile erau într-o seringă, pe care avocata i-ar fi transmis-o în timp ce-l vizitase, în contextul „acordării asistenței juridice””, ne informează serviciul de presă al PCCOCS.
Potrivit reprezentanților acuzatorilor de stat, avocata ar fi avut 15 vizite la clientul său din penitenciar, din august până în septembrie 2025. Dosarul penal pe acest caz este investigat de ofițerii de Poliție de la Nord, sub conducerea procurorilor PCCOCS.
Urmărirea penală pe caz continuă, timp în care învinuitei îi sunt asigurate drepturile procedurale și prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Amintim, că ieri, 1 octombrie, o avocată din Bălți a fost reținută în flagrant, în timp ce transmitea droguri unui client de-al său. Mai exact, este vorba despre o femeie de 54 de ani, care a fost prinsă chiar în sala de întrevederi cu clientul său, un bărbat de 34 de ani, aflat în detenție.

