„În acest moment nu există, să spunem aşa, niciun un program sau foaie de parcurs formalizată. Există o iniţiativă generală, o voinţă politică comună, ce a fost confirmată, de a relua negocierile trilaterale”, a explicat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, la conferinţa sa de presă zilnică, potrivit EFE, preluată de Agerpres, citat de Digi24.ro.
„Sperăm că în scurt timp aceste negocieri vor fi reluate. Rămânem în contact cu interlocutorii noştri americani”, a adăugat el.
Anterior, secretarul de stat american Marco Rubio a descris drept „substanţiale” negocierile desfăşurate în weekend la Moscova şi Kiev de către emisarii preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner.
„Cred că există o oportunitate în următoarele săptămâni de a dezvolta o foaie de parcurs pentru a avansa, pentru a relua negocierile şi probabil pentru a ajunge la o concluzie acceptabilă pentru ambele părţi”, a estimat şeful diplomaţiei SUA.
Totuşi, el a adăugat că niciuna dintre părţi nu s-a arătat dispusă la concesii şi că fiecare a rămas inflexibilă în ceea ce priveşte propriile linii roşii.
Emisarii lui Trump, la Moscova și Kiev
Cei doi emisari ai lui Trump s-au întâlnit sâmbătă la Moscova cu preşedintele rus Vladimir Putin şi duminică la Kiev cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Ulterior, marţi, Trump şi Putin au avut o convorbire telefonică.
După discuţia cu Witkoff şi Kushner, preşedintele Zelenski a estimat că, în pofida evaluării „pozitive” a discuţiilor cu aceştia, se pare că războiul cu Rusia va continua şi iarna care vine. El a adăugat că problema teritorială, principala temă divergentă care împiedică încheierea conflictului, nu poate fi soluţionată decât prin întâlniri directe între şefii de stat, Zelenski cerând astfel din nou o întâlnire cu Putin, condiţionată de acesta din urmă de obţinerea unor progrese suficiente în negocieri la niveluri inferioare.
În acest timp, Steve Witkoff a subliniat că atât Rusia, cât şi Ucraina, trebuie să facă compromisuri pentru a găsi o cale de ieşire din război, iar Jared Kushner, ginerele lui Trump, a insistat că acesta din urmă este „foarte hotărât să pună capăt acestui război şi vărsării de sânge” în urma căreia suferă atât de multe familii.
Emisarii lui Trump i-au prezentat lui Putin o nouă propunere de pace, despre care nu au oferit detalii. Trump însuşi a vorbit vinerea trecută despre această propunere, dar de asemenea fără niciun detaliu, afirmând doar că „avem o idee pentru pace”. El nu a spus nici dacă această nouă propunere ar presupune cedări teritoriale ucrainene către Rusia, cum a dat de înţeles în declaraţii anterioare, în perioada când încă aveau loc negocieri ruso-ucrainene mediate de SUA.
Putin şi Trump au discutat cu „toată sinceritatea”
Ultimele negocieri de acest fel au fost în februarie, înainte ca SUA să lanseze războiul împotriva Iranului, iar de atunci războiul din Ucraina a trecut pe un plan secundar în preocupările Washingtonului.
În convorbirea lor de marţi, Putin şi Trump au discutat cu „toată sinceritatea” despre conflictul din Ucraina, a afirmat la rândul său consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov.
De partea sa, Zelenski a declarat că negociatorii ruşi, ucraineni şi americani s-ar putea întâlni chiar luna aceasta pentru a aborda soluţionarea negociată a războiului, dar Rusia este mai rezervată, considerând că încă este „prea devreme” pentru a discuta în mod concret despre o astfel de întâlnire.
În aceeaşi convorbire, Trump a cerut o încetare rapidă a operaţiunilor militare, a recunoscut consilierul de politică externă al lui Putin, adăugând că preşedintele rus i-a prezentat omologului său american o „analiză obiectivă şi detaliată” a situaţiei de pe frontul ucrainean.
Putin a susţinut în mod repetat că armata sa înaintează pe acest front şi că ocuparea întregii regiuni Donbas din estul Ucrainei este doar o chestiune de timp.

