Deschide.md

Marina Tauber își va afla astăzi sentința. Procurorii cer 13 ani de detenție

igor-liubec
Actualizat la:
Marina Tauber își va afla astăzi sentința. Procurorii cer 13 ani de detenție

Deputatul lui Șor, Marina Tauber, își va afla astăzi sentința. Ședința Judecătoriei Chișinău este programată pentru ora 16:00.

Tauber este învinuită de falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic Șor, acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, precum și amestecul în înfăptuirea justiției.

Anterior, procurorii au solicitat instanței aplicarea, în privința Marinei Tauber, prin cumul parțial al pedepselor, închisoare pe un termen de 13 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice și de a exercita activități legate de organizarea contabilă și financiară în cadrul partidelor politice pe un termen de 5 ani, precum și aplicarea măsurii preventive arestul preventiv, cu anunțarea acesteia în căutare.

De menționat că Marina Tauber a părăsit în această iarnă teritoriul R. Moldova și s-a refugiat la Moscova, alături de condamnatul penal Ilan Șor.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md