Mark Rutte a subliniat, în cadrul unui interviu pentru Calea Europeană, că împărtășește sentimentul de urgență exprimat de președintele României, Nicușor Dan, în privința amenințărilor hibride din partea Rusiei în contextul alegerilor pentru șeful statului român.
În același timp, șeful NATO a subliniat că aliații sunt conștienți de complexitatea amenințărilor hibride, care, potrivit acestuia, pot îmbrăca numeroase forme. Mark Rutte a dat asigurări că măsurile de contracarare a acestora reprezintă o parte esențială a strategiei de apărare a Alianței.

