Prevederile sunt incluse în proiectul de lege privind mobilitatea urbană durabilă, aprobat miercuri de Guvern. Documentul stabilește și reguli pentru parcările publice cu plată, care vor fi administrate ca servicii publice locale. Neachitarea parcării sau folosirea necorespunzătoare va constitui contravenție. În lipsa proprietarului sau utilizatorului, roata vehiculului va putea fi blocată, iar dacă nu este deblocată în termenul prevăzut de regulamentul local, mașina va putea fi evacuată, dar nu mai devreme de 72 de ore.
Veniturile din parcările cu plată vor fi folosite cu prioritate pentru întreținerea și extinderea acestora, infrastructura rutieră, siguranța în trafic, transportul public și sisteme inteligente de transport. Autoritățile locale vor putea introduce abonamente, reduceri sau scutiri pentru anumite categorii de utilizatori.
Necesitatea noilor reguli este motivată de creșterea numărului de automobile. În mai puțin de doi ani, parcul auto al Republicii Moldova a crescut de la aproximativ 1,2 milioane la peste 1,35 milioane de vehicule. În Chișinău sunt înregistrate peste 387 de mii, iar în Bălți – peste 57 de mii.
Premierul Vasile Tofan a declarat că noile prevederi vor permite autorităților municipale să intervină mai eficient în cazul mașinilor abandonate și să dezvolte infrastructura de parcare, contribuind astfel la reducerea ambuteiajelor.

