În cadrul evenimentului de premiere, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, le-a mulțumit tuturor participanților pentru implicare și pentru interesul manifestat față de Marea Dictare Națională, comunică MOLDPRES.
„Acest eveniment reprezintă o frumoasă ocazie de a celebra limba română într-un mod inedit. Ne bucurăm foarte mult că, de la un an la altul, vedem tot mai mulți oameni care ni se alătură, că această tradiție prinde rădăcini și se extinde în raioanele țării. Este cel mai bun mod prin care putem celebra limba română. Maestrul Gheorghe Urschi este un nume important în societatea moldovenească. Prin umorul său extraordinar, cred că a ajutat generații întregi de moldoveni să treacă mai ușor peste realitățile cotidiene. Vă îndemn să continuăm să glumim și să onorăm memoria marelui maestru”, a afirmat Dan Perciun.
Pe 31 august, 3 500 de persoane au participat la cea de-a IV-a ediție a Marii Dictări Naționale, desfășurată în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și în 16 raioane ale țării, cu ocazia Zilei Limbii Române. Evenimentul a reunit elevi, profesori, părinți, bunici și oameni de diferite vârste, veniți să celebreze limba română, dar și să-și testeze cunoștințele.
Un element de noutate al ediției din acest an îl constituie extinderea caracterului incluziv al evenimentului. Pentru prima dată, la Marea Dictare Națională au participat și elevi cu deficiențe de vedere. MEC a asigurat condițiile necesare pentru participarea acestora, inclusiv spațiul și materialele necesare desfășurării dictării.
Marea Dictare Națională a fost lansată de MEC în anul 2023, sub egida Președinției Republicii Moldova, ca parte a eforturilor de promovare a limbii române și de încurajare a utilizării corecte a acesteia. În cele trei ediții precedente, inițiativa a reunit mii de participanți.

