Într-un mesaj de două cuvinte publicat marți seara, după ce controlul democrat asupra Camerei Reprezentanților devenise deja o realitate, Robert Garcia, viitorul președinte al Comisiei de Supraveghere din camera inferioară a Congresului, i-a anunțat pe republicani: „Apelați la avocați”.
Miercuri, după această declarație laconică, el a oferit mai multe detalii, anunțând patru direcții de anchetă.
„În primul rând, vom viza familia infracțională a lui Trump”, a spus Garcia.
„Amploarea escrocheriilor și a corupției este fără precedent în politica americană. Îl avem pe Don Jr a cărui nuntă a fost plătită de un oligarh rus. Îl avem pe Jared Kushner care a primit 2 miliarde de dolari de la saudiți. Președintele are afaceri cu cripto din care face miliarde de dolari”, a spus Garcia.
Suspiciunile de corupție
Kushner conduce fondul de investiții Affinity Partners, care a primit 2 miliarde de dolari de la fondul suveran al Arabiei Saudite, plus finanțare din Qatar și Emiratele Arabe Unite, în timp ce în 2026, el a fost numit oficial „emisar special pentru pace” al lui Trump. Democrații susțin că cele două roluri se află în conflict de interese.
În acest timp, anul trecut, afacerea lui Donald Trump a încasat cel puțin 1,4 miliarde de dolari din afacerile sale cu criptomonede, conform declarațiilor financiare publice. În același timp, aproximativ un milion de investitori implicați într-un proiect al lui Trump legat de criptomonede au suferit pierderi de aproape 3,8 miliarde de dolari, pe măsură ce valoarea portofoliilor lor volatile de criptomonede s-a prăbușit.
Familia președintelui și-a extins activitățile comerciale în timpul mandatului, inclusiv în Qatar, Arabia Saudită și Vietnam, în timp ce administrația a luat decizii care priveau direct interesele economice ale acestor state.
La urne a devenit evident cât de importantă era corupția în ochii alegătorilor.
Aproape 90% dintre cei 1.202 de participanți la sondajul realizat de Fox News au declarat că sunt extrem de îngrijorați sau foarte îngrijorați de corupția din rândul guvernului. Această problemă se afla chiar înaintea inflației și a prețurilor ridicate ca principal motiv de îngrijorare.
„Abuzurile comise de ICE”
„A doua noastră anchetă se concentrează asupra DHS și abuzurilor comise de ICE”, a spus Garcia, referindu-se la Departamentul pentru Securitate Internă și la Serviciul de Imigrare și Vamă.
„Ceea ce vedem pe străzi – în toată țara, dar vreau să vorbesc despre California – fie că este vorba de Orange County, de Long Beach sau de Los Angeles.
„Când oamenii sunt răpiți și reținuți, aruncați la pământ, li se rup brațele, sunt ridicați din drum în timp ce se îndreaptă spre programările la serviciul de imigrare pe care noi, guvernul, le-am stabilit – asta este inuman, este greșit, și cred că publicul american – indiferent de apartenența politică – s-a săturat de asta”, a mai spus el.
Dintre oficialii implicați în operațiunile ICE, Garcia i-a menționat în mod special pe fosta secretară a Departamentului Securității Interne (DHS), Kristi Noem, pe consilierul acesteia, Corey Lewandowski, și pe Stephen Miller, care este considerat de mulți drept arhitectul politicilor lui Trump în materie de imigrație.
Încă din vara lui 2025, operațiunile ICE din zona Los Angeles au provocat proteste masive și desfășurarea Gărzii Naționale.
Probleme au fost în întreaga țară, iar uciderea în plină stradă a cetățenilor americani Renee Good și Alex Pretti au provocat un șoc în întreaga țară. În iunie anul acesta, Human Rights Watch anunța că, de la învestirea lui Trump în al doilea mandat, 52 de persoane au decedat în custodia ICE.
Marți, după alegeri, mai mulți alegători au mers în Minneapolis la altarele improvizate pentru Good și Pretti pentru a lăsa abțibilduri cu mesajul „Votat”.
Anchetarea proiectelor de renovare pornite de Trump
Garcia a mai declarat că intenționează să investigheze donatorii corporativi ai sălii de bal de la Casa Albă, contractele fără licitație, precum cel pentru Reflecting Pool (bazinul de reflexie de la Memorialul Lincoln din Washington), și companiile despre care a afirmat că „jefuiesc” publicul american.
„În timp ce voi vă luptați să supraviețuiți, directorii executivi și companiile din toată țara înregistrează profituri record”, a spus el.
„Ei instalează sisteme de stabilire a prețurilor în funcție de supraveghere, astfel încât, atunci când mergeți la supermarket, s-ar putea să plătiți un preț diferit față de vecinul vostru”, a spus el.
Organizația Public Citizen a constatat că peste jumătate dintre donatorii corporativi pentru sala de bal a lui Trump, pe care acesta a spus că nu o construiește din bani publici, au primit contracte guvernamentale noi sau mai mari, de peste 50 de miliarde de dolari, printre ei Amazon, Palantir și Lockheed Martin.
Contractele atribuite fără licitație, mai ales cel pentru bazinul Reflecting Pool din fața Memorialului Lincoln, un contract de 6,9 milioane de dolari dat unei firme despre care Trump a spus că i-a renovat piscina, a fost extrem de criticat, mai ales că ulterior, în piscină au apărut alge verzi și vopsea scorojită.
Cazul lui Jeffrey Epstein
Ultima problemă pe care Garcia intenționează să o investigheze este una pe care a susținut-o în ultimii doi ani fără prea mari progrese: cazul lui Jeffrey Epstein.
Pe fondul unei avalanșe de știri, scandalul Epstein a început să dispară din prim-planul presei, dar Garcia s-a angajat să-l readucă în atenție, afirmând: „Dacă abuzezi de copii, vei fi tras la răspundere de Comisia de Supraveghere”.
Sub conducerea republicanului James Comer, comisia a făcut mai ales audieri cu ușile închise în cazul Epstein: Ghislaine Maxwell a fost audiată virtual din închisoare și a invocat dreptul la tăcere, iar soții Clinton au acceptat să fie audiați în Chappaqua, New York, după ce comisia i-a amenințat cu acuzația de sfidare a Congresului.
Hillary Clinton și democrații au cerut atunci audieri publice. Garcia vrea acum să înlocuiască acest format cu audieri publice, mai ales că democrații îl acuză pe Comer că a protejat administrația Trump în acest dosar.
Administrația a publicat o serie de documente din dosar, dar parte din ele au fost secretizate.
Anunțul democraților
Câștigarea Camerei Reprezentanților le conferă democraților competențe de anchetă semnificative, inclusiv dreptul de a solicita documente și de a cita martori.
Mai mulți democrați au indicat deja că intenționează să demareze anchete care să îl vizeze pe Trump și legăturile dintre interesele de afaceri ale familiei sale și atribuțiile sale prezidențiale.
„Dacă ați furat de la poporul american, dacă l-ați înșelat sau dacă l-ați nedreptățit, începând din prima zi a noului Congres, îi vom trage la răspundere pe escroci”, a declarat liderul democraților din Camera Reprezentanților, Hakeem Jeffries, la un miting recent.
Elon Musk și contractele sale ar putea de asemenea să fie vizați de anchete. Dar și aparenta sa decizie privind încetinirea Starshield în Ucraina, care a limitat operațiunile defensive ale armatei ucrainene.
Comisia pentru Relații Externe a Senatului Statelor Unite a trimis scrisori către companii private și către administrația prezidențială, solicitând păstrarea anumitor documente în perspectiva unor viitoare anchete. Musk, a primit și el o astfel de scrisoare. Informația a fost relatată de CNN, citând un colaborator al unui senator democrat.

