„Europa nu este un pion, ci un actor suveran care își urmărește propriile interese și valori”, a afirmat Merz într-un discurs major adresat Bundestagului, camera inferioară a parlamentului german, transmite Agerpres.
Cancelarul german a subliniat că demersurile Statelor Unite pentru soluționarea conflictului sunt apreciate, însă „deciziile privind afacerile europene pot fi luate numai de comun acord cu Europa”.
„Da, vrem ca acest război să se termine cât mai curând posibil. Însă un acord negociat între marile puteri fără consimțământul Ucrainei și fără consimțământul europenilor nu va constitui o bază pentru o pace cu adevărat durabilă în Ucraina”, a insistat Merz.
Declarațiile sale vin pe fondul negocierilor recente între oficiali americani, ucraineni și europeni privind un plan de pace prezentat săptămâna trecută de administrația președintelui american Donald Trump.
Mesaj către Moscova
Pentru ca negocierile să avanseze, președintele rus Vladimir Putin trebuie să înțeleagă „zădărnicia războiului pe care l-a instigat”, a spus cancelarul german.
Merz a reiterat că pacea în Europa poate fi obținută doar împreună cu libertatea: „Nu dorim o pace obținută prin capitulare, ci o coexistență pașnică între popoarele Europei, pe baza valorilor noastre democratice și liberale”.
Reacția Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că este dispus să avanseze cadrul susținut de SUA pentru încheierea războiului cu Rusia și să discute punctele controversate cu președintele Trump, în prezența aliaților europeni, potrivit Reuters.
Sprijin suplimentar din partea Germaniei
Merz a reafirmat că „deciziile privind chestiunile europene pot fi luate numai de comun acord” și a subliniat caracterul suveran al Ucrainei. El a dat asigurări că Germania va continua să sprijine poporul ucrainean și va folosi activele rusești înghețate în acest scop.
Guvernul german intenționează să majoreze ajutorul financiar pentru Ucraina la 11,5 miliarde de euro în bugetul pentru 2026, față de 8,5 miliarde de euro prevăzute inițial.
Reacția Kremlinului
Kremlinul a calificat miercuri drept „inutile” eforturile europene de a juca un rol în rezolvarea conflictului, în contextul intensificării activității diplomatice în jurul planului american de pace.
„Europenii caută să se implice în toate aceste probleme, într-un mod complet inutil, mi se pare”, a declarat consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Ușakov, la televiziunea de stat rusă.

