Deschide.md

Merz speră că Xi Jinping îi va cere lui Putin să pună capăt războiului Rusiei în Ucraina

Deschide.MD
Merz speră că Xi Jinping îi va cere lui Putin să pună capăt războiului Rusiei în Ucraina

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că speră că președintele chinez Xi Jinping îi va cere omologului său rus Vladimir Putin să pună capăt războiului din Ucraina, în timpul întâlnirii celor doi lideri de la Beijing, relatează dpa.

„Nu ne așteptăm la o schimbare fundamentală în relațiile strategice dintre Rusia și China în această etapă”, a declarat Merz marți, după o întâlnire cu președintele elvețian Guy Parmelin la Berlin.

„Însă, în mod firesc, asociem această vizită cu speranța că președintele Xi îl va îndemna, de asemenea, pe președintele Putin să pună capăt acestui război din Ucraina, pe care nu îl poate câștiga”, a mai spus Merz.

Cancelarul german a subliniat că războiul provoacă zilnic „pierderi grele de vieți omenești” pentru Rusia, scrie Agerpres.

La câteva zile după ce președintele american Donald Trump s-a aflat în vizită la Beijing, Putin începe marți o vizită de două zile în China, cea de-a 25-a pentru liderul de la Kremlin.

Discuțiile, la invitația liderului chinez Xi Jinping, se vor concentra pe extinderea parteneriatului strategic dintre cele două țări.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md