Potrivit BNM, distincțiile recunosc transformarea ecosistemului de plăți din Republica Moldova prin dezvoltarea unei infrastructuri comune de plăți instant, precum și beneficiile aduse cetățenilor și companiilor prin servicii financiare mai rapide și mai accesibile.
Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, a menționat că premiile reflectă efortul echipei instituției și colaborarea cu băncile comerciale, prestatorii nebancari de servicii de plată și partenerii tehnologici. Potrivit ei, MIA oferă cetățenilor o modalitate simplă de a face plăți, iar antreprenorilor le permite să încaseze mai rapid banii direct în conturi.
Lansat în martie 2024, sistemul permite transferul banilor în câteva secunde, indiferent de oră sau zi. În mai puțin de trei ani, MIA a ajuns la aproape 1,1 milioane de utilizatori și a procesat peste 38,8 milioane de tranzacții, în valoare totală de circa 36 de miliarde de lei.

