Pe 31 mai 2026 are loc turul doi al alegerilor locale noi în Orhei, Taraclia și Ruseștii Noi, după ce niciun candidat nu a obținut majoritatea în primul tur din 17 mai. La Orhei se confruntă independentul Ramiz Ansarov și Sergiu Aga, candidatul Ligii Orașelor și Comunelor, iar la Taraclia au intrat în turul doi independentul Alexandr Borimecicov și socialista Ecaterina Iacobceac.
Orheiul nu este o primărie oarecare în biografia politică a lui Ilan Șor. Este locul unde el și-a construit mitologia politică, precum orașul renovat, orașul luminat, orașul în care banii veniți din direcții obscure au fost împachetați în proiecte locale și transformați în capital electoral. De aceea, Orheiul a fost mai mult decât un oraș administrat de oameni apropiați lui Șor. A fost laboratorul său politic.
Taraclia, la rândul ei, a funcționat ca o altă piesă importantă în aceeași arhitectură. Atât Orheiul, cât și Taraclia au fost conduse de forțe apropiate de Ilan Șor și au servit drept vitrină pentru proiectele sale politice.
De aceea, alegerile din 31 mai trebuie privite ca o posibilitate reală de ruptură. Nu neapărat ca o eliberare definitivă, dar ca o fisură în sistem. Dacă în aceste două localități alegătorii resping oamenii, reflexele și metodele asociate cu rețeaua Șor, se transmite un mesaj important, și anume faptul orașele nu sunt proprietatea unui fugar, iar primăriile nu pot funcționa ca extensii ale unui grup politico-financiar.
Greșeala ar fi să credem că problema a fost rezolvată în momentul în care Partidul „Șor” a fost declarat neconstituțional. Curtea Constituțională a pronunțat hotărârea privind neconstituționalitatea Partidului Politic „Șor” pe 19 iunie 2023. A fost o decizie importantă, poate chiar necesară, dar nu suficientă.
Pentru că șorismul nu a fost niciodată doar un partid. A fost o rețea dezvoltată de spionajul rusesc. A fost o tehnologie politică imperială, aplicată metodic. A fost un mod de a cumpăra loialități, de a construi dependențe, de a muta candidați dintr-o formațiune în alta, de a folosi sărăcia și frustrarea oamenilor drept combustibil electoral.
După interzicerea partidului, influența nu a dispărut. S-a repliat. A apărut prin candidați independenți, prin partide-satelit, prin proiecte sociale, prin blocuri politice noi, prin promisiuni vechi rostite cu alte sigle. Aceasta este esența Șoristanului”. Acesta nu este o formațiune înregistrată la CEC, ci un stat paralel informal, construit pe bani, propagandă, frică, dependență și loialitate față de un lider aflat în afara țării.
Într-o democrație normală, primăria este instituția comunității. În modelul Șoristan, primăria devine scenă de propagandă. Fiecare proiect este prezentat nu ca rezultat al administrației publice, ci ca dar al liderului. Fiecare drum reparat, fiecare parc amenajat, fiecare pungă cu produse sau ajutor social devine parte a unei datorii morale impuse alegătorului.
Aici se află pericolul cel mai mare. Când cetățeanul ajunge să creadă că orașul nu poate supraviețui fără banii unui politician condamnat, democrația locală este deja bolnavă. Votul nu mai este liber în sens profund. Omul poate intra singur în cabină, dar intră cu frica pierderii ajutorului, cu nostalgia proiectelor, cu sentimentul că statul legal este slab, iar statul paralel este eficient.
Ilan Șor a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare, iar Curtea Supremă de Justiție a menținut decizia instanței de apel în decembrie 2024. Totuși, condamnarea penală nu a distrus automat infrastructura politică și psihologică pe care acesta a construit-o în teritoriu.
Alegerile noi de la Orhei și Taraclia au fost provocate după demisiile primarilor asociați cu Șor. În decembrie 2025, Tatiana Cociu, primara municipiului Orhei, și Veaceslav Lupov, primarul orașului Taraclia, și-au anunțat plecarea din funcții după ce Ilan Șor a declarat că își suspendă proiectele sociale și își retrage sprijinul politic pentru aleșii săi locali. Acest lucru a fost un demers de a bloca buna funcționare a administrației publice locale.
Acest episod spune totul despre natura sistemului. Dacă un primar ales local demisionează imediat după ce un politician fugar anunță de la distanță că își retrage proiectele, atunci întrebarea este simplă: cine conducea, de fapt, acele localități? Primăria? Consiliul local? Cetățenii? Sau centrul informal de comandă al rețelei Șor?
Aici este miza turului doi. Orheiul și Taraclia au ocazia să spună că primarul trebuie să răspundă în fața locuitorilor, nu în fața unui patron politic.
Totuși, ar fi naiv să spunem că, după 31 mai, Republica Moldova va scăpa de amenințarea Șoristanului. Chiar dacă oamenii asociați direct sau indirect cu această rețea pierd teren, sistemul nu dispare peste noapte.
El poate reveni sub alte forme. Poate apărea prin alte partide. Prin cumpărarea viitorilor primari. Prin candidați independenți. Prin campanii online. Prin bani trimiși prin rețele obscure. Prin nostalgie. Prin exploatarea sărăciei. Prin mesajul toxic că statul democratic nu poate oferi nimic, iar salvarea vine de la un oligarh.
Autoritățile moldovene au acuzat în ultimii ani rețele asociate cu Ilan Șor de tentative de destabilizare și de finanțare ilegală.
Mass-media regională a relatat că serviciile secrete ruse ar fi cheltuit aproximativ 200 de milioane de euro pentru influențarea alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional din 2024, iar autoritățile au spus că eforturile de mituire a alegătorilor au fost conduse de Ilan Șor și susținătorii săi. Desigur Șor și acoliții săi au negat acuzațiile. Aceasta arată că problema este mai mare decât două primării. Este o problemă de securitate democratică.
A scăpa de Șor nu înseamnă doar a învinge un candidat. Înseamnă a repara relația dintre cetățean și stat, dintre Chișinău și restul țării. Înseamnă ca omul din Orhei sau Taraclia să nu mai creadă că are nevoie de un sponsor politic pentru a avea drumuri, iluminat, parcuri, servicii sociale și administrație funcțională.
Eliberarea reală începe când primăria devine din nou instituție publică, nu filială de partid. Când proiectele se fac din buget, legal și transparent, nu din generozitatea interesată a unui fugar. Când oamenii cer explicații, nu cadouri. Când votul nu mai este răsplată pentru o pungă, ci mandat pentru o administrație responsabilă.
31 mai poate fi un început. Poate fi ziua în care Orheiul și Taraclia încep să iasă din logica dependenței. Dar începutul nu trebuie confundat cu victoria finală.
Alegerile de la Orhei și Taraclia sunt o șansă de desprindere de Șor. Dar nu sunt garanția că Republica Moldova a scăpat de Șoristan. Statul paralel nu se destramă printr-un singur scrutin. El se destramă prin instituții puternice, justiție consecventă, finanțare politică transparentă, administrații locale curate și cetățeni care refuză să mai fie tratați ca electorat de cumpărat.
Pe 31 mai, alegătorii pot închide o ușă. Dar Republica Moldova trebuie să se asigure că rețeaua nu intră pe fereastră, cu alt nume, altă siglă și aceeași metodă.
