Ședința avea însă o miză mai mare decât organizarea unui scrutin. Declarația pregătită pentru discuție contesta noile reguli electorale și anunța apeluri către Comisia de la Veneția, corpul diplomatic, România, Ucraina, Uniunea Europeană, Statele Unite și Marea Britanie. Mesajul era limpede, mai exact instituțiile moldovene ar fi atentat la autonomie. Era scenariul unei confruntări regizate de Moscova, cu Comratul în rol de victimă și Chișinăul în rol de agresor.
Scenariul a rămas fără actori suficienți. Aceasta nu este o victorie definitivă. După eșecul plenului, Prezidiul Adunării Populare a adoptat totuși o declarație politică prin care cere nepromulgarea noilor prevederi electorale și anunță sesizarea forurilor europene. Dar nu există o legitimitate plenară pentru transformarea unei dispute juridice într-o dramă geopolitică.
Răboiul declarațiilor
Autonomia găgăuză este garantată de Constituție, iar limba, identitatea locală și dreptul comunității de a-și administra treburile regionale trebuie apărate fără ezitare. Tocmai de aceea, autonomia nu trebuie lăsată pe mâna celor care o folosesc ca paravan pentru rețele de influență.
La 9 iulie, Curtea Constituțională nu a desființat autonomia. A reafirmat că ea se exercită în limitele Constituției unui stat unitar. Hotărârea a eliminat prevederile prin care Comratul aproba propria structură electorală și intervenea în numirea unor funcționari ai instituțiilor naționale. Aceasta nu este centralizare arbitrară, ci o regulă elementară. Republica Moldova nu poate avea două sisteme de securitate, două arhitecturi electorale ori două izvoare ale suveranității. Ministerul Justiției a explicat pe larg decizia Curții.
De aici pornește criza care a consumat autonomia aproape un an. Mandatul Adunării Populare a expirat în noiembrie 2025, iar alegerile au fost amânate repetat. Nu pentru că statul ar fi interzis găgăuzilor să voteze, ci pentru că legislația locală și cea națională au fost lăsate să se ciocnească premeditat de elemente politice regionale afiliate Rusiei. În ianuarie, Comratul opera încă cu o Comisie Electorală Centrală locală și cu o Curte de Apel Comrat care nu mai exista.
Indiferent de intențiile de destabilizare promovate de Rusia, nu putem accepta transformarea unei comisii electorale paralele într-o instituție constituțională și nici nu dă unui legislativ regional dreptul de a decide singur regulile electorale. Autonomia acordată de Chișinău nu este un stat în stat ori stat paralel.
Moscova folosește Găgăuz-Yeri
Cea mai comodă minciună este că orice limitare a influenței rețelei Șor ori verificare a legalității alegerilor ar fi un atac împotriva găgăuzilor. Nu este. Găgăuzii nu sunt rețeaua Șor și nu sunt propaganda rusească.
Problema apare când Kremlinul folosesște dependența culturală și istorică pentru consolidarea dependenței politice. Vorbim de bani fără transparență, propagandă despre persecuție și lideri care cer validare la Moscova înaintea votului comunității.
Cazul Evgheniei Guțul descrie modelul. Ea a fost condamnată pentru finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”, iar sentința de șapte ani a fost menținută de Curtea de Apel. În paralel, Uniunea Europeană a sancționat persoane din anturajul politic găgăuz și organizația rusă Evrazia pentru acțiuni destabilizatoare. Consiliul UE nu a sancționat o identitate etnică, ci o rețea de ingerință.
Moscova nu are nevoie ca Găgăuzia să se desprindă formal de Republica Moldova. Îi este suficient ca autonomia să rămână o rană politică, mai exact fără alegeri, fără instituții funcționale, cu un conflict juridic prezentat drept persecuție. Aceasta este toxicitatea modelului rusesc. Nu apără autonomia, ci o împinge spre izolare și dependență.
De ani de zile, aceeași infrastructură politică prosperă din fiecare tensiune dintre Comrat și Chișinău și transformă orice dispută tehnică într-un exercițiu de mobilizare anti-stat.
Rolul presei
Presa nu a creat criza, nu a gonit deputații de la ședință și nu poate repara prin articole ceea ce politica a stricat în ani. Dar jurnalismul a scos mecanismul din ceață.
Un document ajuns în presă a arătat cât de departe putea merge escaladarea. Vorbim de contestarea hotărârilor Curții Constituționale, gardă municipală, serviciu fiscal propriu, consiliu judiciar local și control electoral separat. Dar publicarea lui a obligat Comratul să se delimiteze de un proiect despre care mass-media a scris că ar fi dus disputa dincolo de autonomie, spre instituții paralele.
Reporterii au pus alături procese-verbale, hotărâri, bugete, declarații politice și trasee ale banilor. Au arătat că, dincolo de lichidarea autonomiei, exista o luptă pentru controlul instituțiilor electorale, al resurselor publice și al spațiului informațional. Media a documentat legăturile de afaceri dintre Ilan Șor și o bancă de stat rusă folosită în scheme de finanțare politică, iar verificările de fapte au contrazis prezentarea acestor bani drept simplu ajutor umanitar.
Această muncă a fost necesară într-o regiune în care presa critică este tratată adesea ca un dușman. Când un consilier îi numește pe reporteri vânduți și sugerează că ar trebui să le dea la bot, nu apără libertatea găgăuză, dar intimidează vocile critice.
Presa a pus pe masă un fapt imposibil de cosmetizat. Când informația verificabilă circulă, politica este obligată să răspundă prin fapte. Presa independentă trebuie protejată în Găgăuzia nu ca proiect al Chișinăului, ci ca garanție pentru cetățenii autonomiei.
Statul R. Moldova nu trebuie să cedeze ideii că legalitatea devine negociabilă de fiecare dată când un grup local amenință cu internaționalizarea conflictului. Alegerile trebuie organizate transparent, regulile explicate în română, rusă și găgăuză, iar contestațiile soluționate public. În același timp, nu trebuie lăsat teren liber propagandei care se hrănește din lipsa dialogului.
Chișinăul trebuie să să finanțeze servicii, școli, infrastructură și informație locală independentă. Partenerii externi trebuie să distingă între dreptul la autonomie și ambiția de a construi instituții paralele, controlabile politic de la Moscova.
Apocalipsa s-a amânat, dar cortina nu a căzut. Urmează alegerea unei noi Adunări Populare, stabilirea datei pentru scrutinul de bașcan și, mai ales, recâștigarea autonomiei de către oamenii pentru care a fost creată. Găgăuzia nu trebuie salvată de Republica Moldova, dar este nevoie să fie salvată de amenințarea Lumii Ruse. Ea trebuie să fie parte deplină a Republicii Moldova, cu tot cu identitatea, drepturile și instituțiile ei, în slujba locuitorilor, nu a serviciilor de spionaj de la Moscova.
