.jpg.webp&w=1920&q=75&dpl=dpl_8QBhgjPViLKcamNKeazGDwRoCnU9)
Crimeea este utilă Moscovei ca laborator de influență. De aici pot fi lansate mesaje aparent autentice, rostite nu de un oficial rus, ci de un reprezentant al moldovenilor. Propaganda capătă astfel o mască comunitară, iar anexarea este prezentată ca voință populară, Rusia ca protectoare a așa-zisei identități moldovenești, iar orientarea europeană a Chișinăului ca trădare a tradiției și interesului economic.
Înainte de 2014, în Crimeea funcționa Asociația Republicană „Societatea Moldo-Română”, condusă de Nicolae Untila. După ocuparea peninsulei, autoritățile ruse au lichidat organizația. În 2015, Serghei Erhan a creat o structură alternativă, mai exact Autonomia Național-Culturală Regională a Moldovenilor din Crimeea „Plai”. El a fost susținut de administrația instalată de Moscova și serviciile secrete ruse, devenind colaborator al lui Serghei Aksionov, originar din R. Moldova, și apoi reprezentant al LDPR.
Schimbarea nu a fost doar administrativă. Din denumirea vechii organizații a dispărut componenta română, iar noua structură a promovat o identitate moldovenească separată și legată politic de Rusia. Cultura noastră, inclusiv simnoluri precum mărțișorul, gastronomia, folclorul și memoria lui Ștefan cel Mare, a fost transformată în infrastructură de legitimare. „Plai” și organizațiile partenere au popularizat povestea celor 300 de oșteni moldoveni care ar fi apărat Mangupul în 1475, prezentând episodul drept dovadă a unei „legături indestructibile” între Moldova, Crimeea și Rusia. Este o rescriere convenabilă a istoriei, iar alianța medievală privea Pricipatul românesc al Moldovei și principatul post-bizantin Theodoro, nu Rusia contemporană.
Modelul este ușor de recunoscut. Administrația rusă de ocupație elimină un interlocutor autonom, recunoaște unul loial, îi oferă resurse și apoi îl prezintă drept vocea comunității. Sputnik, rețeaua media controlată de statul rus, relata că sprijinul pentru asemenea organizații venea din granturi prezidențiale ruse, subvenții ale Moscovei, Agenția Federală pentru Naționalități și instituțiile Crimeei.
Ascensiunea lui Serghei Erhan arată cât de strâns se pot combina reprezentarea etnică și cariera politică. În 2019, el a devenit deputat al așa-numitului Consiliu de Stat al Crimeei, pe lista LDPR. Mandatul său s-a desfășurat până în 2024 într-un sistem politic instalat de Rusia și nerecunoscut de Ucraina.
În noiembrie 2020, după ce Maia Sandu afirmase că peninsula aparține Ucrainei, Erhan a declarat pentru publicația rusă de stat RIA Novosti Crimea că „toți moldovenii” din peninsulă ar fi votat în 2014 pentru intrarea în Federația Rusă. Desigur, afirmația nu putea fi verificată independent și transforma o comunitate diversă într-un bloc unanim. Referendumul organizat sub control militar rus a fost declarat lipsit de validitate de Adunarea Generală a ONU și nu poate constitui baza schimbării statutului Crimeei.
Erhan a susținut și că Maia Sandu își va revizui poziția din considerente economice, deoarece Europa nu ar fi interesată de produsele moldovenești. Mesajul combină trei basme recurente ale Kremlinului. Mai exact, Crimeea este definitiv rusească, moldovenii adevărați acceptă această realitate, iar Republica Moldova nu poate supraviețui fără piața rusă.
Campania a continuat după mandatul său. În august 2025, noua șefă a Plai, Raisa Yakob, a declarat pentru agenția rusă de stat RIA Novosti că viitorul Moldovei este cu Rusia și că Occidentul ar încerca să înghită Republica Moldova așa cum ar fi procedat cu Ucraina. Repetarea aceleiași linii de către conduceri succesive și amplificarea ei prin presa de stat rusă indică mai mult decât simple opinii individuale.
Estimările demografice trebuie tratate cu precauție. Recensămintele măsoară autoidentificarea etnică, sub presiunea serviciilor de spionaj. Datele migraționale măsoară cetățenia sau prezența temporară. Categoriile moldovean și român sunt înregistrate separat și nu pot fi confundate cu numărul cetățenilor Republicii Moldova.
Recensământul rus din 2010 înregistra 156.400 de persoane declarate moldovene și 3.201 române. Recensământul 2020–2021 a coborât cifrele la 77.509 moldoveni și 1.850 de români, în total 79.359 de persoane după autoidentificarea etnică. Aceste date nu includ toți migranții.
Estimările cetățenilor moldoveni aflați în Rusia variază radical. Ministerul de Externe de la Chișinău indica 345.200 în 2021, în timp ce autoritățile ruse estimau aproximativ 190.000. Pentru 2024, evaluările publice de la Chișinău au plasat numărul la circa 150.000-200.000. În aprilie 2026, ministrul Mihai Popșoi a recunoscut că statul nu dispune de o cifră exactă și a menționat o evaluare rusească mai veche de aproximativ 78.000.
În schimb, CEC de la Moscova invoca în 2025 cifra de 500.000 pentru a cere mai multe secții de votare pentru alegerile prezidențiale ori parlamentare din R. Moldova, iar CEC de la Chișinău vorbea despre aproximativ 200.000. Numărul diasporei devine astfel instrument de presiune electorală.
Ultimul recensământ ucrainean, din 2001, număra în Republica Autonomă Crimeea 3.761 de moldoveni și 268 de români, iar în Sevastopol 801 moldoveni și 35 de români, deci 4.865 de persoane în întreaga peninsulă. Recensământul organizat de Rusia după anexare a raportat în 2014 doar 3.147 de moldoveni. Totuși, Erhan pretindea în 2020 că ar exista aproximativ 12.000. Diferența de aproape patru ori nu a fost explicată printr-o metodologie verificabilă, dar o comunitate declarată mai numeroasă conferă organizației sale pro-rusă mai multă greutate politică.
În cele patru regiuni ucrainene pe care Rusia a pretins că le anexează în septembrie 2022, recensământul din 2001 înregistra, pe întregul teritoriu administrativ, aproximativ 7.171 de moldoveni și 372 de români în Donețk, 3.252 și 121 în Luhansk, 2.476 și 204 în Zaporijjea, dar și 4.179 și 206 în Herson. Totalul era de 17.078 de persoane care își asumau identitatea de moldoveni și 903 români, adică 17.981 de persoane.
Acestea nu sunt cifrele populației aflate astăzi sub ocupație ilegală rusă. Rusia nu controla integral cele patru regiuni nici când a anunțat anexarea, iar războiul a provocat strămutări, deportări, decese și migrație masivă. În lipsa unui recensământ liber, actuala populație moldo-română din zonele ocupate nu poate fi stabilită credibil. ONU, dar și alte structuri, a calificat acțiunea drept o tentativă de anexare ilegală.
În 2023 a fost creat la Moscova „Centrul Cultural-Educațional al Moldovei”, cu filiale în mai multe regiuni ruse, iar în 2024 a fost inaugurat un birou la Ialta. Sub aparența programelor culturale, asemenea structuri servesc drept rețele de mobilizare, transmitere a mesajelor și selectare a unor interlocutori loiali. Serviciile de resort ucrainene au plasat centrul în infrastructura folosită pentru influențarea politicii moldovenești. Separat, SIS al Republicii Moldova a confirmat existența la Moscova a unui centru operațional coordonat de autoritățile ruse pentru compromiterea referendumului constituțional și a alegerilor prezidențiale din 2024.
Scopul este mai larg decât justificarea anexării Crimeei. Liderii diasporei sunt folosiți pentru a spune publicului din Republica Moldova că Rusia îi protejează pe cetățenii moldoveni, că apropierea de România și UE le amenință identitatea și că politica externă a Chișinăului trebuie schimbată. Un mesaj rostit de un moldovean din Crimeea pare mai credibil decât același mesaj transmis direct de Kremlin.
Răspunsul Republicii Moldova nu trebuie să fie stigmatizarea diasporei. Chișinăul trebuie să păstreze contactul consular și cultural cu cetățenii săi, să sprijine accesul la informație independentă și să verifice cine are cu adevărat mandat să vorbească în numele unei comunități. Crimeea arată cum Rusia poate transforma o comunitate mică într-un actor propagandistic disproporționat, inclusiv prin selectarea unei elite dependente, îi oferă titluri și camere de televiziune, apoi prezintă loialitatea acesteia drept voința întregii diaspore.
