Grinăuți nu a fost o ceartă între câțiva săteni. A fost un test. Un test prin care s-a văzut cât de ușor poate fi deturnată credința în violență, cât de repede poate fi transformată biserica în tribună politică și cât de ezitant reacționează instituțiile atunci când agresiunea vine îmbrăcată în limbaj religios. Acolo nu s-a apărat credința. Acolo s-a încercat pedepsirea unei opțiuni canonice și identitare românești.
Între timp, am trecut și prin Dereneu. În februarie 2026, conflictul de la biserica din localitate a degenerat, iar potrivit IGP, aproximativ 150 de persoane și un grup de preoți ai Mitropoliei Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse, au rupt cordonul Poliției și au intrat forțat în biserică. Șase persoane au fost reținute, inclusiv primarul localității.
Dereneu este și mai grav pentru că acolo exista deja o claritate juridică. Curtea Supremă de Justiție a stabilit în 2025 că Mitropolia Moldovei nu are drept legal asupra bisericii, iar dreptul de folosință aparține comunității afiliate Mitropoliei Basarabiei. Cu alte cuvinte, nu vorbim despre lipsă de lege, ci despre incapacitatea statului de a impune legea la timp și fără frică.
Aici este principala problemă, având în vedere că Rusia continuă să folosească ortodoxia împotriva Republicii Moldova și Românei, iar autoritățile reacționează prea târziu, prea moale și prea fragmentat. Nu ortodoxia este problema. Credința oamenilor trebuie respectată. Problema este transformarea ei în armă politică, în instrument de dezbinare, în paravan pentru influența Kremlinului.
Când Moscova intervine public într-un conflict bisericesc dintr-un sat basarabean și îl numește atac asupra ortodoxiei, nu mai vorbim despre pastorală, ci despre operațiune de influență. Maria Zaharova a folosit cazul Dereneu exact în acest sens. Nu ca litigiu juridic între două comunități ortodoxe, ci ca pretext pentru narațiunea falsă că R. Moldova și România ar persecuta credința.
Această narațiune nu apare din senin. Investigațiile publicate de mass-media au arătat că sute de preoți din R. Moldova au fost chemați la Moscova, au primit bani, carduri și mesaje despre unitatea spirituală cu Rusia, fiind încurajați să transmită mesaje anti-UE prin rețele sociale și
canale de comunicare parohiale.
De aceea, întrebarea nu mai este dacă există un război hibrid purtat prin religie. Întrebarea este de ce statul se poartă ca și cum nu vede amploarea fenomenului. A trimite câțiva executanți în judecată este necesar, dar insuficient. Cine investighează finanțarea? Cine sancționează instigarea? Cine răspunde pentru mobilizarea organizată a oamenilor? Cine oprește folosirea amvonului ca portavoce geopolitică?
Libertatea religioasă nu înseamnă libertatea de a agresa. Autonomia cultelor nu înseamnă dreptul de a sfida hotărârile judecătorești. Iar respectul față de biserică nu poate deveni scuză pentru inacțiunea poliției, a procurorilor sau a politicienilor. Într-un stat de drept, sutana nu poate fi armură împotriva legii.
Autoritățile trebuie să înțeleagă că nepedepsirea creează precedent. Dacă Grinăuți rămâne doar o amintire dureroasă, iar Dereneu doar un scandal de câteva zile, următorul sat este deja vulnerabil. Kremlinul nu are nevoie să cucerească instituții prin tancuri atunci când poate crea frică, dezbinare și neîncredere prin icoane confiscate propagandistic.
Republica Moldova nu trebuie să lupte cu credința. Trebuie să apere credința de cei care o folosesc împotriva statului, a legii și a propriilor cetățeni. Iar primul pas este simplu, iar cei care au organizat, instigat sau executat violența trebuie sancționați clar, vizibil și proporțional. Altfel, mesajul transmis este devastator, și anume faptul că în R.Moldova, legea se oprește la poarta bisericii când în spate se aude ecoul Moscovei.
