Faptul că problema a fost rezolvată nu șterge gravitatea ei. Dimpotrivă. Demonstrează cât de vulnerabil rămâne dreptul românilor din Ucraina la educație în propria limbă. Un asemenea drept nu trebuie să depindă de intervenții consulare, negocieri de criză sau presiune diplomatică. El trebuie garantat prin lege și aplicat automat.
Cartal nu este un accident izolat. Este simptomul unei probleme care durează de ani. Kievul vorbește despre integrarea europeană, dar continuă să trateze protecția minorităților naționale ca pe un domeniu în care promisiunea europeană avansează mai repede decât realitatea.
Sacrificiu românesc
Comunitatea românească din Ucraina nu privește războiul de la distanță. Îl plătește cu vieți. Românii din nordul Bucovinei, Herța și celelalte zone locuite compact de comunitatea românească luptă în armata ucraineană și mor pentru apărarea statului ucrainean. În februarie 2026, „Gazeta de Herța” relata că, dintre aproximativ 1.800 de militari din regiunea Cernăuți căzuți pe front, sute proveneau din comunitatea românească. La Ciudei, localitate majoritar românească, primarul Anatol Pițul vorbea despre șase militari îngropați, 12 dispăruți și aproximativ 150 de localnici aflați încă pe front.
În decembrie 2025, surse din comunitate estimau la câteva sute numărul militarilor din armata Ucrainei, proveniți din comunitățile românești ale regiunii Cernăuți morți în război, alte câteva sute figurând drept dispăruți.
Acest sacrificiu trebuie să conteze și politic. Românii din Ucraina nu pot fi chemați să moară pentru apărarea statului, iar apoi să fie obligați să lupte administrativ pentru o clasă în limba română, pentru o școală sau pentru dreptul de a-și organiza viața religioasă. Loialitatea lor față de Ucraina a fost demonstrată în cel mai dur mod posibil, și anume pe front. Kievul are obligația morală și europeană să răspundă prin respectarea deplină a identității, limbii, culturii și credinței lor.
Școala românească pierde teren
Problema cea mai gravă rămâne educația. De pildă, comunitatea românească din regiunea Cernăuți avertizează de ani întregi că reorganizarea sistemului școlar reduce infrastructura educației în limba română. În 2025, Consiliul Regional Cernăuți a aprobat o nouă rețea pentru învățământul liceal care restrânge masiv numărul instituțiilor în care româna rămâne limbă de predare. Reprezentanții comunității au avertizat că elevii din numeroase sate românești vor fi obligați să se deplaseze sau să aleagă licee cu predare predominant în ucraineană.
Chiar reprezentanți ai autorităților ucrainene declarau în noiembrie 2025 că, după reorganizarea din 2027, în regiunea Cernăuți ar urma să existe un singur liceu cu predare în română și nouă bilingve. În prezent, potrivit acelorași date ucrainene, există zeci de instituții în care româna este încă folosită ca limbă de predare. Diferența este uriașă.
Pentru o comunitate istorică, școala nu este doar o clădire. Este mecanismul prin care limba trece de la o generație la alta. Când dispare liceul românesc, următorul pas este scăderea numărului profesorilor, apoi reducerea manualelor, diminuarea utilizării limbii în spațiul public și, într-o generație sau două, pierderea unei părți din identitate.
Comisia de la Veneția a criticat încă din 2017 și 2019 dezechilibrele legislației ucrainene privind educația și utilizarea limbilor minorităților și a cerut un echilibru real între consolidarea limbii de stat și protejarea drepturilor lingvistice.
După aproape un deceniu, Kievul nu mai poate pretinde că problema este nouă.
Vulnerabilitate și presiune
În regiunea Odesa, învățământul în limba română rămâne vulnerabil, mai ales în comunitățile istorice din sudul Basarabiei. În 2024, Ministerul Educației de la Kiev anunța că cele 16 școli în care procesul educațional se desfășurase în ucraineană și în așa-numita limbă moldovenească au renunțat oficial la această denumire și au trecut la termenul corect, limba română. Problema fundamentală rămâne însă continuitatea predării. În 2026, reprezentanții comunităților din Erdec-Burnu, Hagi-Curda și Babele au avertizat că reforma rețelei liceale poate reduce drastic posibilitatea continuării studiilor în română. Cazul Cartal a demonstrat cât de fragil este sistemul.
În Transcarpatia, învățământul românesc supraviețuiește în comunitățile compacte din Maramureșul Istoric, mai ales în zona Apșelor, Slatina și localitățile din raionul Teceu. Rețeaua școlară românească are tradiție, dar depinde tot mai mult de capacitatea comunității de a păstra clasele, profesorii și materialele didactice. În 2026, acțiuni de sprijin au vizat școlile din Plăiuț, Apșa de Mijloc și Cărbunești, iar la Slatina a fost susținută o clasă nouă cu predare în limba română. Existența acestor clase arată că limba română rezistă, dar și că menținerea ei în școală necesită susținere constantă.
Nici libertatea religioasă nu poate rămâne blocată
Restanțele nu se limitează la școală. Comunitățile ortodoxe românești încearcă din 2024 să obțină recunoașterea juridică a Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, structură care să permită parohiilor românești să intre sub jurisdicția Patriarhiei Române.
Cererea a fost depusă la 28 august 2024. Investigațiile mass-media arată că Serviciul de Stat pentru Politică Etnică și Libertate de Conștiință nu adoptase nici măcar până în 2025 o decizie în termenul prevăzut de legislație. În iunie 2026, problema era încă ridicată oficial în discuțiile româno-ucrainene, dar fără rezultatele dorite.
Este greu de explicat europenește de ce cetățeni ucraineni de etnie română trebuie să aștepte ani pentru a putea avea structura religioasă pe care o solicită în condițiile legii.
Patriarhia Română a calificat în 2025 refuzul continuat drept nejustificat și abuziv și a afirmat că asociația îndeplinește condițiile prevăzute de legislația ucraineană.
Kievul cere, pe bună dreptate, ca lumea democratică să respecte libertatea religioasă a ucrainenilor aflați sub ocupație rusă. Același standard trebuie aplicat integral propriilor cetățeni români.
Europa nu înseamnă doar drapelul UE
Ucraina este stat candidat la Uniunea Europeană. Negocierile de aderare au început în 2024, iar protecția minorităților face parte din arhitectura politică și juridică a procesului de integrare. Comisia Europeană a consemnat adoptarea de către Kiev a unui plan de acțiune pentru minoritățile naționale, iar Consiliul Europei continuă să monitorizeze aplicarea standardelor privind educația, limba și nediscriminarea.
Asta înseamnă că respectarea comunității românești nu este o favoare făcută Bucureștiului. Este o obligație derivată din propriul proiect european al Ucrainei.
Românii din Cernăuți, Herța, nordul Bucovinei, sudul Basarabiei, Odesa și Transcarpatia nu cer privilegii. Cer școli în limba maternă, posibilitatea de a-și transmite cultura, acces la presă și instituții culturale și libertatea de a aparține structurii religioase pe care o aleg.
Un stat european nu își consolidează identitatea slăbind identitatea minorităților sale.
Cazul Cartal a demonstrat că o decizie greșită poate fi corectată. Dar drepturile nu pot funcționa permanent prin intervenții de urgență ale diplomației române.
Kievul trebuie să treacă de la declarații la garanții concrete. Dacă Ucraina dorește să facă parte din Uniunea Europeană, atunci trebuie să respecte în practică standardele europene pe care aderarea le presupune. Iar testul nu se dă la Bruxelles, prin discursuri și documente, ci la Cartal, la Cernăuți, la Herța și în fiecare comunitate în care un copil român trebuie să poată spune, fără să ceară voie nimănui, că limba lui maternă are viitor.
PUBLICITATE
