Recenta vizită a ambasadorului neacreditat rus Ozerov în regiunea Taraclia a atras din nou atenția asupra modului în care Moscova își cultivă influența în zonele populate de comunități etnice în Republica Moldova. Oficialul rus a fost primit călduros de autoritățile locale pe 18 noiembrie 2025 și a elogiat caracterul unic al Taracliei, un loc în care comunitatea majoritar bulgară vorbește atât limba rusă cât și bulgara și cinstește tradițiile ortodoxe ruse.
În cadrul întrevederii, ambasadorul Ozerov a anunțat chiar că Rusia dorește să faciliteze acordarea cetățeniei ruse pentru locuitorii Moldovei care doresc acest lucru, prezentând pașaportul rusesc drept un „instrument suplimentar de protecție” pentru drepturile lor. O asemenea declarație, făcută pe teritoriul Republicii Moldova, nu este deloc întâmplătoare. Ea face parte dintr-o strategie mai largă a Kremlinului de a menține o prezență simbolică și politică în regiunile vulnerabile ale statului, o adevărată „coloană a cincea” menită să contracareze parcursul pro-occidental al Chișinăului. Vizita lui Ozerov la Taraclia trebuie privită în acest context mai amplu, ca un episod ce ilustrează modul în care Federația Rusă folosește comunitățile minoritare (bulgare, găgăuze ș.a.) drept pârghii de influență împotriva suveranității și coeziunii Republicii Moldova.
În perioada țaristă și apoi în epoca sovietică, ]n urma politicilor agresive de rusificare, limba rusă a devenit lingua franca în regiune, consolidând legăturile culturale cu Moscova. Până astăzi, în regiunea Taraclia și UTA Găgăuzia se vorbește preponderent rusa, bulgara și găgăuza devenind limbi de bucătărie. Biserica Ortodoxă, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei, are și ea un rol important, conferind Moscovei influență spirituală asupra credincioșilor din aceste comunități.
După obținerea independenței Republicii Moldova în 1991, relația acestor minorități cu autoritățile centrale de la Chișinău a fost adesea tensionată. În urma acțiunilor serviciilor de spionaj de la Moscova, liderii locali găgăuzi au proclamat în 1990 o „Republică Găgăuză” separată, similar cu mișcarea separatistă din Transnistria. O conflagrație a fost evitată prin acordarea autonomiei speciale în 1994, iar Găgăuzia a obținut statutul de Unitate Teritorială Autonomă, cu drepturi lingvistice și culturale garantate. La rândul său, raionul Taraclia a beneficiat de menținerea unui statut administrativ distinct (necomasarea cu raioanele învecinate), ca o recunoaștere a specificului său etnic. Cu toate acestea, nemulțumirile latentă au persistat, alimentate și de propaganda pro-rusă care a întreținut sentimentul că Moscova este protectorul minorităților, iar Chișinăul, eventual sub influența Bucureștiului sau a Occidentului, le-ar putea neglija drepturile.
Un exemplu grăitor este referendumul local organizat în Găgăuzia în februarie 2014, în plin avânt al integrării europene a Chișinăului. Atunci, peste 98% dintre găgăuzii prezenți la urne au votat împotriva apropierii de UE și pentru integrarea în Uniunea Vamală dominată de Rusia. Totodată, 98,9% au susținut așa-numitul drept la independență viitoare a Găgăuziei, în eventualitatea pierderii suveranității Moldovei. Acest plebiscit neconstituțional a scos la iveală orientarea pronunțat pro-rusă a regiunii și potențialul ei separatist, valorificat de serviciile secrete ruse. Motivele invocate atunci de localnici, teama de unirea cu România, pierderea pieței ruse de desfacere, necunoașterea beneficiilor europene, au fost în mare parte rezultatul dezinformării și al instigărilor venite pe filieră rusă, după cum remarcau analiștii vremii.
Problemele din Găgăuzia au fost, de altfel, folosite intens de Moscova ca instrument de presiune pentru a descuraja semnarea Acordului de Asociere cu UE (în 2014), Kremlinul sperând să destabilizeze Moldova și să împiedice cursul pro-european al guvernării de la Chișinău.
Vizita pseudo-ambasadorului Ozerov la Taraclia se înscrie pe această linie a implicării deliberate a Rusiei în regiunile cu minorități. Scopul strategic este menținerea unor pârghii interne, o veritabilă „coloană a cincea”, care să poată fi activate oricând interesele Moscovei în Republica Moldova sunt amenințate.
Moscova încurajează conservarea unei afilieri identitare distincte de restul țării, prin accent pe limba rusă și nostalgia sovietică. În Taraclia, ambasadorul Ozerov a lăudat explicit faptul că localnicii „vorbesc rusă” și păstrează tradițiile ortodoxe comune. Nu e de mirare că mass-media în limba rusă domină în aceste regiuni, iar sărbători precum 9 mai (Ziua Victoriei) sunt celebrate cu fast și cu participarea frecventă a reprezentanților ruși. Monumentele ostașilor sovietici, panglicile bicolore (Sf. Gheorghe) și alte simboluri promovate de Rusia au o puternică încărcătură emoțională aici, contribuind la consolidarea unei percepții pozitive despre rolul istoric al Moscovei. De asemenea, Biserica Ortodoxă subordonată Moscovei întărește legăturile spirituale. De exemplu, comunitățile locale îl pomenesc pe Patriarhul rus Kirill, iar mesajele bisericești despre „lumea rusă” (Russki Mir) găsesc teren fertil în rândul credincioșilor conservatori.
Timp de decenii, școlile din Găgăuzia și Taraclia au funcționat preponderent în limba rusă, iar Rusia a oferit burse pentru tinerii din aceste zone la universități rusești. Până de curând, la Taraclia exista chiar o Universitate de Stat (Grigore Țamblac) menită să păstreze identitatea locală, o instituție care, deși în 2023-2024 a fost transformată în filială a Universității din Ruse (Bulgaria) cu sprijin european, a fost anterior curtata de actori pro-ruși. În Găgăuzia, centre culturale și fundații precum Rossotrudnicestvo sau Russki Mir au organizat evenimente, donații de carte, tabere de vară ș.a., toate având mesajul subtil al apropierii de Rusia. Scopul acestor eforturi este de a menține noile generații ancorate în orbita culturală rusă, chiar dacă statul R. Moldova face eforturi de integrare.
După 2022 însă, autoritățile de la Chișinău au început să fie mai vigilente, limitând propagarea canalelor TV rusești de propagandă. Cu toate acestea, consumul mediatic rămâne greu de controlat în epoca internetului, iar rețelele sociale abundă de grupuri locale proruse.
Rusia a exploatat adesea vulnerabilitățile economice ale regiunilor autonome, prezentându-se drept un binefăcător generos în contrast cu Chișinăul. În anii precedenți, Moscova a mimat oferit unor ajutoare directe, de multe ori încercând să își asume patrenitatea sprijinului european.
Recent, în 2023, guvernatoarea (bașkanul) Găgăuziei, Evghenia Guțul, proaspăt aleasă cu susținerea partidului pro-rus Șor, și recent condamnată definitiv, a semnat un acord economic cu banca rusă Promsvyazbank, pentru a facilita plățile și tranzacțiile locuitorilor găgăuzi în ruble. Astfel de inițiative sfidează politica națională (aflată sub sancțiuni occidentale, banca rusă nu ar trebui să opereze), dar transmit locuitorilor mesajul că Rusia le oferă oportunități economice pe care Chișinăul sau UE nu le-ar oferi. Totodată, oligarhi fugiți precum Ilan Șor (condamnat pentru fraude bancare, refugiul său fiind tolerat tacit de Rusia) au direcționat bani spre aceste regiuni pentru a câștiga simpatia populației. Aceste pseudo-„cadouri” financiare creează dependență și loialitate față de patronii pro-ruși și subminează autoritatea guvernului central.
O altă metodă prin care Rusia își menține influența este susținerea deschisă, diplomatică și mediatică, a politicienilor și formațiunilor proruse din R. Moldova. Atitudinea Moscovei în cazul Găgăuziei este grăitoare. Când bașkana Evghenia Guțul (aliata oligarhului Șor) a fost reținută de autoritățile anticorupție moldovene în martie 2025, acuzațiile de corupție au fost imediat denunțate de Kremlin drept „practicile unui stat polițienesc” folosite de președinta Maia Sandu împotriva oponenților.
Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov și MAE rus (prin Maria Zaharova) au luat public apărarea liderei găgăuze, acuzând Chișinăul de persecutarea politicienilor care promovează relații bune cu Rusia. Mesajul către locuitorii autonomiei a fost clar. Rusia vă apără aleșii împotriva abuzurilor puterii centrale. De altfel, profilul regiunii locuită de comunitatea găgăuză, etnici turci creștini ortodocși, profund atașați de Rusia și în relații dificile cu guvernul de la Chișinău încă din 1991, este adesea prezentat de presa rusă ca pe un exemplu de comunitate oprimată de autoritățile pro-occidentale.
În plus, Moscova a cultivat rețeaua de primari și lideri locali proruși. Investigații jurnalistice arată existența unor legături transfrontaliere dubioase. De pildă, la Taraclia, primarul Veaceslav Lupov (ales din partea Partidului Șor) este un apropiat al fugarului Ilan Șor, a fost văzut la petrecerile acestuia în Moscova, și colaborează cu emisari ai lumii interlope și ai unor grupări pro-ruse din Bulgaria pentru a întări influența partidului prorus în sudul Moldovei. Astfel de conexiuni subterane subliniază existența unei infrastructuri de tip coloană a cincea, și anume un amestec de politicieni locali, oligarhi corupți și chiar elemente criminale, toți legați de orbită rusă și dispuși să acționeze coordonat pentru a submina guvernarea pro-europeană de la Chișinău.
O tactică folosită de decenii de Kremlin în zonele cu populație favorabilă, este acordarea cetățeniei ruse pe scară largă locuitorilor acelor regiuni, așa-numita „pașaportizare”. Această metodă a precedat conflictele din Georgia (Abhazia, Osetia de Sud) și Ucraina (Crimeea, Donbas), oferind ulterior pretextul intervenției militare sub motivul „apărării cetățenilor ruși”. În Republica Moldova, mii de locuitori ai regiunii au obținut deja cetățenia rusă în ultimele două decenii. Acum, Moscova oferă un semnal clar că ar vrea să intensifice fenomenul și în Găgăuzia și Taraclia, fenimen prezent deja. Declarația ambasadorului Ozerov la Taraclia, conform căruia procesul de eliberare a pașapoartelor rusești pentru moldoveni a fost „pus pe roate” și că vor fi depuse eforturi pentru ca toți doritorii să primească actele cât mai ușor, indică intenția clară de a crea o masă de cetățeni moldoveni cu loialitate juridică față de Rusia. Un astfel de instrument creează dependență (cetățenia rusă aduce posibilitatea de a munci în Rusia fără restricții, de a primi eventuale beneficii sociale) și, totodată, pune bazele unei eventuale ingerințe directe. În caz de criză, Moscova ar pretinde că are dreptul să „protejeze” acei cetățeni pe teritoriul altui stat. În contextul războiului din Ucraina, asemenea mișcări sunt deosebit de îngrijorătoare pentru securitatea R. Moldova.
Strategia Rusiei de a menține avanposturi de influență în Taraclia, Găgăuzia, Transnistria și alte zone vulnerabile constituie o amenințare serioasă la adresa integrității și orientării strategice a Republicii Moldova. Pe termen scurt, aceste regiuni acționează ca un bloc electoral și politic ostil schimbărilor pro-occidentale. De exemplu, la referendumul constituțional din octombrie 2024 privind integrarea europeană, circa 92% dintre alegătorii din raionul Taraclia au votat împotrivă, similar cu procentul covârșitor de 94,8% “NU” înregistrat în Găgăuzia, în contrast puternic cu tendința pro-UE din restul țării.
Acest clivaj evidențiază fractura internă pe care mizează Kremlinul. O parte a populației din R. Moldova continuă să respingă orientarea europeană sub influența propagandei ruse și a liderilor locali subordonați acesteia.
Pe termen lung, riscurile sunt și mai grave. Coeziunea națională poate fi subminată iremediabil dacă generații succesive din aceste regiuni cresc percepând statul moldovean drept străin sau ostil intereselor lor, iar Rusia drept adevărata lor patrie protectoare. S-ar putea ajunge la situația în care orice decizie de politică externă a Chișinăului, de exemplu, aderarea la UE sau schimbarea statutului de neutralitate, să fie întâmpinată cu reacții virulente locale, instigate și susținute de Moscova. În cel mai nefericit scenariu, Moscova ar putea încuraja tendințe separatiste fățișe.
Conceptul de „război fără război, ocupație fără ocupație” descrie perfect abordarea Moscovei, și anume fără a invada deschis, să erodeze suveranitatea statului din interior, folosind minoritățile locale ca instrument de șantaj și influență. Astfel, chiar dacă tancurile rusești nu trec Nistrul, Moldova rămâne vulnerabilă în fața unei ocupări soft, prin proxy-uri interne.
În plus, existența acestor „coloane a cincea” afectează parcursul de dezvoltare al întregii țări. Reformele și alinierile geopolitice majore, cum ar fi apropierea de NATO sau consolidarea securității energetice prin surse alternative, sunt îngreunate de opoziția persistentă venită din partea politicienilor care instrumentalizează nemulțumirile minorităților. Rusia profită de orice fisură, de la nemulțumiri economice la sensibilități identitare, pentru a amplifica mesajul că drumul occidental al Chișinăului ar fi periculos sau ilegitim. În paralel, ofertele Moscovei (oricât de iluzorii pe termen lung) creează așteptări în rândul populației din regiuni precum Găgăuzia și Taraclia, consolidând dependența acestora de relația cu Rusia.
Vizita lui Oleg Ozerov la Taraclia nu a fost o simplă oprire de curtoazie diplomatică, ci face parte dintr-un tablou geopolitic mai larg în care Kremlinul își reafirmă prezența în regiunile R. Moldova. Prin elogierea patrimoniului local, promisiunea pașapoartelor ruse și mesajele subtile de solidaritate, Moscova transmite semnalul că nu renunță la influența asupra comunităților din sudul R. Moldova. Atât timp cât aceste comunități, bulgari din Taraclia, găgăuzi din UTA Găgăuzia, dar și alții, vor continua să fie receptive la cântecul de sirenă al Rusiei, drumul Republicii Moldova spre consolidarea statalității, spre unitate internă și integrare deplină în Europa va fi presărat cu obstacole.
Autoritățile de la Chișinău și partenerii occidentali ar face bine să ia în serios aceste riscuri pe termen lung. Este necesară o abordare inteligentă, pe de o parte, integrarea sinceră a minorităților, prin dezvoltare economică regională, dialog cultural și respect pentru identitatea lor, iar pe de altă parte, fermitate în contracararea ingerințelor străine ilegale. Doar reducând vulnerabilitățile interne și consolidând sentimentul de apartenență comună pentru toți cetățenii, Republica Moldova va putea diminua atractivitatea „protectoratului” rus și își va putea apăra cu adevărat suveranitatea în fața strategiilor de divizare promovate de Kremlin. În joc nu este doar loialitatea unor comunități locale, ci însăși viitorul geopolitic al Moldovei ca stat unitar și orientat spre vest.
